Robii Domnului Cei Blestemaţi (1)

Din secolul XIV, până în secolul XIX, atât a durat aceasta pagină ruşinoasă din istoria românilor.

   În anul 1855, după aproape 500 de ani,  domnitorul Ghica Vodă, a fost primul care a desfinţat definitiv Robia Ţiganilor în Ţara Moldovei.

……………………………………………………………………………….

Moşia boierului Matache se afla undeva în zona Dolhascăi şi se întindea între Valea Glodului şi Valea Bourei.

Avea moşie mare, zeci şi zeci de hectare de vie şi teren agricol şi doar un petec mic de pădure, lipit de codrul ce aparţinea lui Vodă, însăşi Ghica Vodă.

De nevastă o avea pe Angheluşa ce-i făcuse două fete şi încă un băiat făcut cu o roabă ţigancă, băiat ce acum avea vreo 21 ani. În tinereţea lui mai păcătuia cu roabele ţigănci, dar de când se născu Flăcărică, nu mai uzita de dreptul lui de boier şi nu-şi mai chema tinerele roabe să-i frece picioarele, după cum se spunea atunci. Aşa era obiceiul, să pofteşti când aveai chef şi la roabele tale ţigănci, asta cu ştirea şi voia nevestii. Ce se întâmpla apoi cu rodul păcatului, era la alegerea boierului… Ori îl ignora şi rămânea în robie grea în continuare, ori îl lua pe lângă conac şi primea ceva educaţie scăpând astfel de grelele sarcini ale robiei.

Boier Matache are ceva origini îndepărtate scoţiene, aşa că e roşcovan la păr şi de aceea poate când îl născu frumoasa roabă Romina pe Flăcărică, acesta ieşi acoperit cu puful ăla de nou născut de pe el roşu, aşa că Flăcărică îi puse ţiganca numele.

În timp părul i se făcu negru, dar pielea-i rămase aşa, ca de un roşu aprins, părând veşnic proaspăt bronzat, nefiind şi el creol ca toţi metişii cu sânge amestecat de ţigan şi valah în el.

Boier Matache îl puse pe bătrânul său slujbaş de încredere, Iancu, să se ocupe de creşterea şi educarea lui, iar acesta îl învăţă tot ce ştia el. Să scrie, să citească şi să socotească, precum şi să mânuiască sabia şi arcul, în timp devenind o mândreţe de bărbat masiv şi puternic.

Bun ţintaş încă de pe când avu 15 ani boier Matache îl lua cu el la vânătoare prin codrii lui Vodă, la vânat de mistreţi şi căprioare.

Şi din ziua aceea când Matache fusese aruncat de pe cal şi atacat de o scroafă şi Flăcărică se repezise cu sabia să o omoare, apărându-l de rănire gravă sau chiar de moarte, îl privi cu alţi ochi.

Boierul îl luă de atunci pe lângă casa lui şi începu a-i da sarcini mai uşoare, vrednice de un slujbaş de pe moşie şi nu de un rob.

………………………………………………………………………………

Boier Matache îl caută pe Flăcărică prin curte, să ducă o scrisoare lui Lambru, vecin de moşie cu el.

-Auzi Flăcărică, am nevoie să duci scrisoarea asta lui Lambru cel Bătrân. Am nevoie de un împrumut, se apropie plata birului către Vodă şi nu-mi ajung galbenii. Vezi poate primeşti şi ceva răspuns pe loc, că e grabă mare.

-Da boier Matache acuşi plec, şi încalecă pe cal fugind cu scrisoarea…

-Săru’-mana boier Lambru! M-o trimis boier Matache să-ţi aduc scrisoarea asta, salută el respectuos pe boier care se plimba prin curte în veşnica lui capă roşie boierească de sub care se iţea un hanger turcesc încovoiat.

-Dă-o s-o citesc să văd despre ce e vorba…

-Pai da, nimic nou, ca de obicei nu are banii de bir. Cei trebuie lui atâţia robi ţigani, nu ştiu! Nici nu produc putorile astea împieliţate la cât consumă.

-Uite la mine, doar vreo 10 robi am şi îmi e de ajuns să mai tundă o viţă de vie, să cureţe grajdurile şi să dea cu sapa.

-Ahh, da şi ar mai fi ăia 7 de colo, diavolii ăia de ţigani cohani. Nici măcar creştini nu sunt, sfârşi Lambru.

-Cum nu sunt creştini, boierule? se miră Flăcărică.

-Aşa e cum îţi zic, ţigane! îl repezi Lambru plecând de lângă el cu scrisoare cu tot, fără să-i dea vreun răspuns.

Flăcărică tot sperând că se va întoarce boierul, începu a se plimba prin curte pe lângă grajduri, pe acolo unde munceau robii ţigani.

Prima care îl simţi pe Flăcărică în apropiere, fu oarba de Parascheva.

-Ia zi măi băiete, ce e cu tine pe aici? -Te-a cumpărat boier Lambru astăzi?

-Nu babo, ce-ţi veni, se oţări Flăcărică la ea, privind-o în ochii cei albicioşi, apoi spuse mândru:

– Flăcărică mă cheamă şi aparţin lui boier Matache.

-Boier Matache, zici… – Eşti norocos măi flăcăule! ştiind şi ea ce bine o duc robii acolo.

-Şi da, sunt oarbă ca un liliac dacă asta îţi e curiozitatea, de dai din mâna dreaptă ca un apucat! îl uimi Parascheva pe Flăcărică care-şi ascunse repede mâna la spate.

Trandafira veni şi ea auzind că străbuna ei vorbea cu cineva.

-Tu cine eşti micuţo? o apostrofă Flăcărică măsurând-o din cap până în picioare.

-Trandafira sunt şi se ascunse repede după babă.

-Trandafira zici că eşti, hohoti Flăcărică plecând degrabă când îl izbi damful de pişelău de vacă în nas, ce venea fix dinspre ea.

-Te mai aşteptăm pe la noi flăcăule, rosti după el Parascheva.

Flăcărică se opri din mers vrând să zică că -Nu… şi întorcându-se zări de după Baba Parascheva, doar ochii Trandafirăi… Ochi misterioşi de un albastru intens şi pătrunzător, ochi feciorelnici ce nu se potriveau deloc cu înfăţişarea ponosită şi dezgustătoare.

-Am să vin negreşit mamaie, se trezi spunând şi plecă vesel spre casă, simţindu-se sfredelit în ceafă de ochii cei albăstrui.

Trandafira e strănepoata Paraschevei şi e şi ea metişă cu sânge de boier în ea. E creolă cu păr blond şi are doar 16 ani  şi de când se ştie, străbuna Parascheva are grijă de ea, mă-sa murind la câteva săptămâni după naşterea ei.

Parascheva e cea care o îmbracă şi o piaptănă în fiecare dimineaţă, prinzându-i părul într-un coc cu un ac de păr imens din argint, singurul lucru cel mai avea Trandafira de la maică-sa. Asta nu înainte de  a-i unge părul blond cârlionţat cu leşie, făcându-l mai închis la culoare, apoi dându-i şi pe faţă şi pe mâini cu amestecul murdar.

Şi de la o vreme în leşie pune şi câţiva stropi de pişelău de vacă, de pute de-ţi mută nasul, făcând-o urâtă şi respingătoare.

-Pentru păduchi mamaie, pentru păduchi îi tot explică baba Parascheva în timp ce o piaptănă şi îi grăieşte la ureche într-un grai necunoscut.

Îi susură cuvintele cele melodioase la ureche, vorbe din altă limbă, amestecându-le din când în când cu vorbe în limba romana, încă de când avea câţiva anişori.

-Strabuno, ce limbă e asta, că nu o înţeleg deloc? Despre ce îmi şopteşti mereu la ureche când mă piepteni? se miră mereu Trandafira…

-E graiul hindi, nepoata mea, graiul strămoşilor noştri din Hindustan, de unde ne tragem noi, îi explică răbdătoare oarba de Parascheva. Cândva îl vei înţelege şi tu.

Baba nu mai vede de exact 80 ani. Şi acum are 101 ani şi e oarbă ca noaptea. Albeaţa pe ochi i-a apărut dintr-o dată, ochii i s-au uscat, nu au mai lăcrimat şi s-a trezit oarbă… dar celelalte simţuri i s-au ascuţit teribil şi e ageră, ca un om cu vedere normală.

Se spune că se ocupă cu magia neagră, că poate intra în legătură cu demonii şi că-şi poate preschimba înfăţişarea aşa că toţi o ştiu de frică, chiar şi boier Lambru.

La gât poartă o salbă pe care sunt atârnate multe păpuşi de cârpă. Câţiva slujbaşi ai boierului se jură că s-au recunoscut chiar ei în formele şi culorile păpuşilor ce se leagănă la gâtul Vrăjitoarei oarbe Parascheva.

VA URMA

 

bokeh-chain-close-up-119568.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.