Misterioasa lume a lui Peppit capitolul 2

Peppit Capitolul 1

Peppit se sperie de căzătura lui Sir John şi veni din câteva salturi pe pieptul lui să-l limbuşeasca. Îl privi pentru câteva clipe mai atent, îl mirosi, apoi îl latră gutural, hotărî că totul pare în regulă şi o zbughi lătrând de nebun după o veveriţă ce tocmai făcuse greşeala să traverseze grădina.

Sir John ameţit de căzătură se sculă şi fugi spre oglinda din cameră. Înlemni… Tânărul care îl privea din oglindă, semăna leit cu cel din poza de pe noptieră, în care el era îmbrăcat în uniforma Marinei Regale cândva… acum zeci de ani.

Uimit şi şocat se dezbrăcă în pielea goală, admirându-şi trupul adonisian, abdominalii perfecţi, braţele, ba chiar şi… şi.

Nu-i venea a crede, dar totuşi întinerise cu decenii.

De afară Peppit lătra grozav de tare de răsuna tot dealul de lătraturi groase. Ieşi afară în pielea goală şi începu să-l alerge pe Peppit, ce la început se sperie de arătarea goală puşca ce-l fugărea prin iarbă, dar intră în joc… căţelandru şi tânăr, alergau ca doi nebuni, cuprinşi de frenezia unei tinereţi redobândite.

A doua zi Mărioara veni ca de obicei în jurul prânzului şi deschizând uşa încetişor, observă că Sir John încă mai era în pat sub pătură.

-Mă scuzaţi Sir John, se emoţionă ea, credeam că sunteţi deja treaz! Întoarse capul într-o parte lăsându-i timp lui Sir John să-şi pună halatul pe el, în timp ce cobora buimac din pat.

– Sir John, dar aţi petrecut ceva azi noapte! se miră ea uitându-se la sticla de whiskey goală de pe jos şi la grămăjoarele de tutun de pipă de pe masă.

-Buna dimineaţa Mărioara îi răspunse Sir John, evitând răspunsul în timp ce se chinuia să îşi lege halatul peste burta rotunjoară… şi apoi zărindu-şi  pentru o clipă în oglindă chelia cea ţuguiată.

-Si văd că şi prin grădină aţi avut ceva de lucru, continuă Mărioara, arătându-i pe geam multitudinea de muşuroaie de pământ scormonit.

– Ehh, Peppit, ştii doar cum e el, caută popândăi încropi repede un răspuns Sir John.

-Normal că Peppit, nici nu aş fi crezut altceva, uitându-se cu subînţeles la detectorul de metal de după uşă.

Peppit se sculă greoi din culcuş când îşi auzi numele şi veni încetişor să schelălăie ca de obicei la picioarele Marioarei, cerând să fie luat în braţe.

-Peppit, Peppit îl drăgăli Mărioara, aşa ai făcut… ai scormonit în grădină? Ce credeai că o să găseşti? Niscaiva comori? făcându-i cu ochiul complice…

-Vă las mâncarea aici şi revin mai târziu să fac curat, hotărî Mărioara, văzându-l încă ameţit de trezirea bruscă pe Sir John.

Mărioara plecă şi Sir John rămase singur cu Peppit privindu-se nedumeriţi.

Să fi visat oare? E imposibil, mărturie stătea chiar sticla de whiskey pe care o băuse pe toată.

Fără nici un dram de mahmureală, exact ca în tinereţe. Ba chiar îşi găsi laptopul deschis pe melodiile lui Rolling Stones, Iron Maiden şi alte trupe rock al căror fan fusese, dar odată cu vârsta şi  gusturile muzicale i se schimbaseră.

Plus că Peppit era grozav de murdar de pământ pe lăbuţe, datorită gropilor din grădină.

Îşi aminti de bidonul cu apă luată din izvorul descoperit de Peppit. Luă câteva guri şi aşteptă. Peppit schelălăi uşor, parcă dojenindu-l că nu o împarte cu el şi îi puse şi lui în vas.

În afara unui vag gust de trufă rămas în gură, nimic nu se întâmplă în decursul a 30 minute în care a stat şi s-a holbat când la Peppit când la oglindă.

Ceva era în neregulă, amândoi simţeau asta. Se îmbrăcară şi porniră rapid, atât cât le permitea vârsta înaintată a celor doi, spre izvorul din peşteră…

Din acea zi totul se schimbă în viaţa şi tabieturile lui Sir John şi ale lui Peppit. Sir John încă nu ştia de unde venea puterea miraculoasă a izvorului, ce dura fix 24 ore, dar în mod sigur multitudinea de specii diferite de ciuperci prin care se scurgea apa trebuia să fie cauza. Şi neapărat apa trebuia băută proaspătă în peşteră, altfel nu era de niciun folos, pierzându-şi proprietăţile întineritoare.

În fiecare dimineaţă lua micul dejun şi se ducea la izvor, pentru a-şi lua doza zilnică de tinereţe, evitând mereu întâlnirea cu Mărioara.

Tinereţe din care profită din plin câteva săptămâni, făcând cele mai năstruşnice lucruri. Merse la discotecile din oraşele învecinate, înotă în apele reci ale lacului Beliş Fântânele, s-a căţărat pe munţi şi dealuri, făcea tot ce-i trecea prin cap având grijă ca orele dimineţii să-l prindă acasă, unde se transforma în dovleacul cel chel, grasuţ şi bătrân, exact ca şi caleaşca Cenuşăresei.

Într-un fel devenise robul şi captivul izvorului, putându-se bucura doar pentru 24 ore de efemera-i tinereţe.

Mărioara suspecta că e ceva schimbat, dar pentru că nu se mai întâlnea cu Sir John decât în ziua lefei nu putu afla prea multe, lăsându-l in plata Domnului si nederanjându-l mai mult decat era necesar.

……………………………………………………………………………….

Pentru că intr-o Vineri Mărioara nu trecuse să-i lase de mâncare, Sâmbătă Sir John trebui să se ducă până la ea acasă.

– Mărioara, strigă el de la poartă.

-Good Morning, dvs trebuie să fiţi Sir John. Mama mi-a spus despre dvs, chiar acum găteam ceva şi veneam să vă aduc mâncarea… îi răspunse o fetişcană de 20 şi ceva de ani.

Sir John ridică sprâncenele mirat neştiind ce să zică. Mărioara îi spusese ceva vag de fiică-sa, dar nimic despre plecarea ei.

Peppit se apropie şi o  mirosi atent şi începu să schelălăie încetişor.

-Tu trebuie să fii Peppit, măi lunganule şi se aplecă să-l mângâie drăgăstos.

-Si mama vă roagă să o scuzaţi dar bunica mea, ştiţi maică-sa, are ceva probleme grave de sănătate şi trebuie să stea cu ea… Şi cum eu mai am 3 săptămâni de vacanţă până pe 1 Septembrie, am venit să mi-o petrec aici, să-i continui mica afacere. Şi normal, să am grijă şi de dvs, Sir John. Numai să-mi spuneţi cum e cu trufele astea… Apropo sunt Maria şi întinse mâna spre el.

-Si astăzi Sir John, dacă nu vă deranjează poate luaţi masa aici, să rămână mai puţină mâncare de adus, ştiţi drumul e lung şi merindele sunt grele, se scuză ea.

-Nicio problemă Mary, chiar mă bucur să iau masa aici. Şi cu Mărioara tot aici mâncam de obicei, minţi el din senin, admirând-o pe ascuns pe Maria, o tânără zveltă, înăltuţă, talie subţirică şi şolduri late.

La masă se simţi în largul lui cu Maria, parcă se cunoşteau de când lumea, totuşi se abţinea şi încercă să se comporte din răsputeri ca şi bătrânul de Sir John pe care aproape îl şi uitase.

Sir John îşi luă la revedere de la Maria şi plecă spre casă. Făcu câţiva paşi şi în minte îi încolţi un plan care îl întoarse din drum.

-Mary, strigă el din poarta.

-Da, Sir John.

-De fapt venisem azi să-i spun Marioarei că şi eu voi pleca în jur de 3 săptămâni până în Anglia, unde am ceva treburi. Şi fiul meu Jonathan vine aici aici să stea cu Peppit şi aş vrea să te rog să ai tu grijă de ei, cu mâncare şi eventual să-i mai arăţi zona, dacă nu te deranjează…

Maria zâmbi stânjenită neştiind ce să răspundă.

-E băiat de treabă n-ai grijă, student la Royal Navy Academy pregătit să calce pe urmele mele. Şi nici nu-i prea plac trufele… ai scăpat de grija asta, îi spuse el depărtându-se rapid şi neaşteptând un răspuns.

-Jonathan va ajunge Luni aici, exact când plec eu îi mai strigă din poartă.

Luni după prânz tânărul Jonathan se înfiinţă la casa Mariei, cu un sac marinăresc de armată pe spate şi în uniformă militară, pe care numai el ştia cât s-a chinuit să facă s-o primească aici în creierii munţilor în timp util. Dar ce nu faci pentru a impresiona o fată nurlie ca Maria… inclusiv să stâlcească vreo câteva cuvinte în română, făcându-se că citeşte  mereu din acel dicţionar, pe care deja îl învăţase pe de rost, dar uite că Maria e plină de surprize… vorbeşte foarte bine engleza.

Maria îl plăcu imediat pe chipeşul Jonathan, începând să-şi petreacă mai tot timpul cu el şi Jonathan cel tânăr, galant o ajuta în fiecare zi la întins rufe şi la gătit, doar ca să fie în preajma Mariei cât mai mult.

Cei doi tineri singuri în vârf de munte, isi aflară rapid multiple motive de distracţie… Maria îl duse pe Jonathan în oraşele mari dimprejur, unde luară de la capăt toate discotecile pe care le bătuse deja singur în ultima lună… Apoi urmară plimbări si drumeţii îndelungi imprejurul lacului si prin păduri, toate acestea trezindu-i lui Sir John sentimente şi senzaţii uitate ale tinereţii, de fluturi în stomac, atunci când era cu tânăra Mary.

Într-o zi Mary acceptă bucuroasă invitaţia lui Johnatan de a cina la o pensiune mai mare din zonă, el motivându-i că i-a gătit destul şi acum e rândul lui să-i facă cinste cu masa.

Şi după masă şi câteva pahare de vin bun au ieşit la dans pe ritmuri populare, Johnatan mai mult tras cu sila pe ring de Maria, deşi nu se descurca deloc cu dansul acela complicat plin de rotiri şi sărituri.

Un pas greşit şi-o căzătură îl aduse drept în fund şi Mary începu a râde aşa tare de el, în timp ce Jonathan privea consternat de pe podele la luminile colorate ale stroboscopului din restaurant, cum se răsfrâng pe pereţi, pe faţa şi în gura lui Mary… acolo unde un molar auriu îi lucea… în stânga sus.

VA URMA

………………………………………………………………………….

 

backlit-branches-dawn-1103971.jpg

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.