Blestemul Balerinei

Înşiraţi ca aţa vieţii scursă din sufletul Aruncătorului de Flăcări stăm în ploaia torenţială lângă groapa plină de apă la care am venit dintr-un respect disimulat de ură, să-l conducem pe ultimul drum pe cel ce-a fost un beţiv notoriu … ce acum sfârşeşte înecat şi îngropat în mocirla asta, unde va putrezi încetul cu încetul.

Piticul cu cap diform şi picioare scurte se leagănă de pe un bocanc pe altul de nerăbdare, făcând noroiul să clipocească…

Jonglerul ce are doar un picior de carne şi unul de lemn, de când a fost călcat de tramvai când fugea cu portofelul cuiva, bate darabana cu bastonul în coşciug ca şi cum l-ar atenţiona că suntem acolo…

Dresorul cel ciung, cu o mână mâncată până la cot de un leu prea flămând şi prea bătut cu biciul aruncă o mână de ghinde în groapă… Signor Vittorio îl anunţă mereu cu mare pompă la intrarea în arenă:   -Şi acum am onoarea de al prezenta pe cel mai mare Dresor al tuturor timpurilor, cel al cărui braţ stâng a fost mâncat în arenă de un leu fioros… De atunci s-a specializat în dresura animalelor nepericuloase, a porcilor de talie mică… Lumea e întâi îngrozită şi apoi râde văzând porcuşorii cei mici şi vărgaţi cum invadează arena, pornindu-se pe guiţat când îi recompensează cu ghinde… Pe el îl urăsc cel mai mult e cel mai bine văzut dintre noi… ce circ ar fi ăla fără Dresor?

Şi eu… eu am fost funambul, întotdeuna fără plasă până am căzut şi coloana mi s-a frânt în trei locuri, spinarea rămânându-mi strâmbă şi cocoşată şi ambele picioare betege… Însă mă mişc cu ajutorul cârjelor, miracol sau blestem că nervii-mi sunt încă legaţi şi-am descoperit spre norocul meu… că mă pot contorsiona şi înnoda în felurite moduri.

Eu… eu sunt Contorsionistul

Pe toţi ne uneşte acelaşi lucru: Urâţenia Trupească şi Sufletească, vieţuind într-o lume a noastră… o lume hâdă şi urâtă… într-o lume respingătoare, zgomotoasă şi niciodată frumoasă… E Lumea Circului…

Adunaţi de pe drumuri când eram căzuţi şi bătuţi de soartă, de către Signor Vittorio, într-un spectacol grotesc şi diform Il Circo del Brutto, unde putem fi noi înşine, să ne arătăm adevărata faţă…

Şi acum toţi îl urâm pe Aruncătorul de flăcări… cu siguranţă circul se va închide… şi aşa cu chiu cu vai abia reuşeam să încropim d-un spectacol şi alcoolicul ăsta ordinar ce-şi ţinea spectacolele beat criţă, şi-a dat foc în propria casă când exersa cu alcool de 90 grade.

Are mare noroc cu noi, arză-l-ar Iadul că-i suntem alături pe ultimul drum… nimeni, dar nimeni din familia lui nu e aici, deşi ştiam că are pe cineva acasă…

-Nu te-a iubit nimeni… şi noi la fel! rosteşte Jonglerul plecând şi târându-şi lemnul după el… îl aprobăm dând din cap, fiecare luând-o în altă direcţie lăsând groparul să-şi facă treaba… exact cum mă aşteptam nici nu am trecut de prima cruce că dus a fost în coşmelia lui, cazmaua nu-i e de niciun folos în clisa asta… probabil îl astupă mâine când o sta ploaia, dacă nu l-or scoate câinii mai înainte din coşciug…

***

– ştim ce vrei să ne spui Signor Vittorio, vrei să ne închizi… numai la profit ţi-e gândul… de vieţile noastre nu-ţi pasă deloc!

-Daca nu se întâmplă vreo minune, vă dau afară şi închid totul…

El te-a numit minune, eu te-am numit blestem…

Te urăsc pe tine mai mult decât pe toţi, să te văd acolo sus pe sârmă, acolo unde era locul meu, să fiu nevoit să ştiu că cineva face ce făceam eu… Tu… tu eşti blestemul meu.

Tu o mână de fată, o fetişcană mascată în clovn, cu braţele şi picioarele pline de vânătăi, ţi-ai făcut apariţia la uşa cortului circului nostru auzind că avem nevoie de oameni… Îmbrăcată în fusta tutu roz şi maieu bleu, cu balerini în picioare şi pictată pe faţă cu ochi şi lacrimi mari de clovn, gură tristă fioroasă, cu nas roşu şi o prăjină de două ori cât tine, te-ai  suit imediat pe scară până sus pe sârmă… Sigură pe tine ai făcut câteva mişcări şi asta i-a fost de ajuns lui Signor Vittorio ce te-a băgat imediat în birou… precis că ţi-a dat un salariu mai mare ca al nostru, doar era prins la înghesuială…

Într-un fel balanţa simţurilor s-a mai echilibrat de când tu Balerină te-ai alăturat echipei noastre, parcă suntem mai calmi şi ura mocnită din noi nu mai răbufneşte tot timpul, deşi omul ce e marcat pe trup e şi marcat pe suflet pentru toată viaţa.

… În timp ce-mi fac exerciţiile de Contorsionist şi mă răsucesc în toate felurile, mă uit in sus… te văd şi te studiez pe ascuns de prin nodurile trupului meu…

Tu Balerină eşti sus pe sârmă deasupra mea, şi-ţi urmăresc fiecare mişcare… nu greşeşti niciodată, îţi pui balerinii cei roz şi mergi ferm şi apăsat pe firul întins, gambele ţi se încordează şi apoi pulpele ţi se rotunjesc şi păşeşti cu paşi mici dar siguri…

Privirea-mi urcă spre adâncurile tale şi-mi umezesc buzele când îţi zăresc şi-ţi visez crăpătura umedă dintre picioare… îţi văd albul chilotului înfipt în rozul feselor de sub fusta tutu… intru înăuntrul tău spre mijlocul tău subţire şi mugurii sânilor tăi îmbobociţi, spre umerii firavi şi apoi spre masca de pe faţă, şi-mi imaginez trăsăturile tale fine şi frumoase nedemne de acest circ al ororilor…

Cu siguranţă locul tău nu e aici printre noi, tu nu faci parte din lumea noastră, nicicând nu vei fi una de-a casei, niciodată nu-ţi vei coborî privirea spre cârjele mele ce-mi susţin trupul nătâng, neputincios şi strâmb…

…Şi iar te urăsc cu toată fiinţa şi suflarea mea… te urăsc pentru perfecţiunea trupului şi sublimul mişcărilor tale, zi după zi, spectacol după spectacol…

Dar totuşi nu ne e de ajuns cât muncim şi că ne petrecem toată ziua în cortul circului, Signor Vittorio tot nu e mulţumit, ne trebuiesc trucuri noi să atragem iar publicul, încasările au scăzut dar toţi ştim cauza, numărul spectatorilor e mereu acelaşi dar bârfim între noi împrăştiind din ura mea şi celorlalţi… precis e salariul tău Balerină la mijloc, ce trage profitul circului în jos…

Piticul a reuşit, a mai inventat câteva tumbe continue pe marginea ridicată a arenei…

Apoi Jonglerul a mai adăugat câteva popice şi bile la jongleriile lui şi pe deasupra s-a legat şi la ochi…

Dresorul a ascuns câteva ghinde pe sub scaunele spectatorilor şi a dresat porcii să le găsească păcălind oamenii că porcii lui ştiu să citească plăcuţa cu numărul scaunului pe care le-o arată în arenă…

Eu, oare ce mai pot face eu? m-am înnodat în toate felurile posibile, am mers în mâini cu picioarele pe după cap şi mi-am aprins o ţigară cu picioarele… trebuie să fac ceva urgent… dar oare tu Balerină, ce-o să faci?

Signor Vittorio se uită întrebător la tine… tu te duci hotărâtă spre borcanul cel mare în care trăieşte un piton bătrân de 3 metri, îl hrănim cu şobolanii prinşi în capcanele de prin circ şi îi dăm drumul în arenă la spectacole, în rest nu ne e de niciun folos.

Ţi-l pui pe după umeri şi el ţi se încolăceşte docil pe după corp… urci cu greutate scările până la sârma ta şi apoi fără prăjină doar cu mâinile în laterale începi să traversezi… Şarpele se mişcă în continuu pe tine modificându-ţi greutatea şi echilibrul, dar tu nici nu clipeşti şi-ţi faci numărul obişnuit nestingherită, apoi la capăt laşi Şarpele lângă scară şi el coboară singur în arenă. Signor Vittorio e mulţumit, aprobă din cap, numărul e destul de bun, nici eu nu l-aş fi reuşit mai bine.

Măsor din ochi borcanul Şarpelui, simt că el e şansa mea… oare aş încăpea în el? şi încep să mă strecor înăuntru… mai e loc berechet, Signor Vittorio strâmbă din nas şi-mi zice să încerc laolaltă cu Şarpele greu de 60 kg să ne îndesăm în borcan… Pare mulţumit şi nu prea: -Să băgăm şi ceva apă în borcan şi să fie colorată în galben să arăţi ca un embrion din muzeu, doar ştii că pitonilor le place apa… şi radeţi părul de pe cap, nimeni nu vrea să vadă un embrion cu păr…

Numărul meu e un succes total, spectatorii s-au înmulţit vizibil, sala e mereu plină:

-Doamnelor şi domnilor şi acum veţi fi martorii istorici ai Genezei, Embrionul Uman Dumnezeiesc şi Şarpele Diavolesc împreună într-o încleştare a morţii şi a facerii, în acest borcan plin cu lichid amniotic primordial de acum 200 milioane de ani!

Sunt adus pe o masă specială pe roţi, cu borcanul bine fixat pe ea… intru în borcan din culise, îmbrăcat doar cu un petec de slip de culoarea pielii pe mine împreună cu Şarpele ce mi-l încolăcesc atent prin jurul meu… întâi un picior, apoi altul, câte un pic din Şarpe şi iar câte un pic din mine şi sunt acoperit cu lichid gălbui vâscos şi lipicios şi-un capac pus formal deasupra, având grijă să ţin capul Şarpelui spre fundul borcanului…

Lumea face ochii mari la vederea unui Om-Embrion încolăcit în fel şi chip în jurul căruia, foşgăie un Şarpe imens ce se răsuceşte de zor să-şi croiască drum spre suprafaţa apei prin nodurile trupului meu… arăt ca un imens avorton grotesc al iubirii dintre Sfânta Fecioară şi Diavol…

Apoi eu deschid ochii mari şi îi privesc mişcându-mă un pic simulând naşterea şi revenirea la viaţă şi spectatorii ţipă mereu speriaţi la vederea ochilor mei bulbucaţi şi supradimensionaţi de sticla groasă a borcanului… Şarpele şi eu începem să scoatem bule pe gură şi ieşim pe rând în fix 90 secunde, cât arată un cronometru imens aşezat în arenă … mă strecor ieşind pe gura borcanului şi mă scurg pe masă, înnodându-mă din nou acolo, după care sunt tras în culise şi lumea urlă înnebunită, făcându-şi cruci după cruci.

***

Te urmăresc şontâcăind pe străzi, sunt în spatele tău şi la cea mai mică uitătură a ta mă ascund şi mă mulez de ziduri şi dispar în umbre cu tot cu cârje … -Oare de ce nu te schimbi niciodată şi pleci aşa în toiul nopţii echipată şi mascată? e întrebarea ce mă frământă şi mă macină…

Intri într-o curte cu mai multe camere înşirate una lângă alta, aştept să intri în casă ca să pot intra şi eu după tine în curte, trag de un tomberon şi mă ridic spre geamul tău unde tocmai ai aprins lumina.

Eşti înăuntru mergând ciudat ca pe sârmă prin casă… te apleci un pic şi două animale ţi se caţără agil pe umeri-ţi fragili. Un mic câine cu trei picioare şi o pisică fără păr pe spate, două fiinţe groteşti ce se mişcă mereu încercând să rămână pe spinarea ta în echilibru… tu continui mergând pe sârma imaginară să-ţi faci treburile prin casă…

Deci de aici ai echilibrul acela perfect, nu încape îndoială, tu exersezi încontinuu…

-Ooo, tu Balerină minunată… dacă până acum te iubeam cu groază, acum te iubesc şi cu milă, ce mi-ai făcut tu mie?! Ţi-ai arătat adevărata faţă, eşti diformă şi tu!… Eşti ca noi şi eşti ca mine, tu minune cerească! gândesc când te văd ieşind din baie fără masca de clovn şi-ţi zăresc faţa roşie, un amestec de piele arsă şi carne lipsă pe alocuri, iar nasul ţi-e descărnat doar pe jumătate întreg… eşti grotescul perfecţiunii pentru mine…

Câinele cu trei picioare mă latră ascuţit şi sare din spinarea ta şi se lipeşte de geam urlând, e timpul să plec dar tomberonul se răstoarnă cu zgomot asurzitor şi tu te repezi spre fereastră iscodind… Îţi simt privirea cum sfredeleşte, dar înăuntrul tomberonului unde am intrat printre lături şi duhori nu mă poţi găsi, sper doar să nu-mi vezi cârjele rostogolite lângă zid…

Eu bat la uşa unde scrie camere de închiriat şi pentru câţiva bănuţi propietăreasa italiancă şi-a dezlegat gura şi bănuiala mea că tu Balerină ai fi rudă cu Aruncătorul de Flăcări s-a dovedit a fi adevărată:

-Ce-o mai bătea pe biata fată… i-a trasat prin toată casa linii şi o obliga să meargă numai pe ele, să devină o funambulă celebră. Dacă greşea o bătea cu nuiaua peste picioare şi pe unde apuca… Şi să-ţi spun un secret: când a luat foc tac-su, ea s-a dus să-şi salveze câinele şi pisica din foc, pe taică-su l-a lăsat arzând acolo, aşa cum merita… Şi acum…  acum a rămas însemnată pe viaţă pentru o pisică şi-un câine…

Eu ştiu prea bine asta… aşa e, omul însemnat rămâne însemnat şi în suflet, rămâne înrăit şi blestemat să-i urască pe cei perfecţi în viaţă, exact ca mine… dar tu, tu Balerină ai rămas candidă şi copilă, pură ca şi cele două animale diforme pe care le îngrijeşti

***

Mă ciocnesc de tine intenţionat a doua zi şi apucându-te de mâini îţi spun fără să mă gândesc prea mult privindu-ţi ochii trişti de clovn şi marginile lăsate ale gurii: -Ţi-am văzut adevărata faţă, tu Balerină fiică a Aruncătorului de Flăcări… -Să ştii… tu pentru mine eşti perfecţiunea întruchipată… şi-ţi zâmbesc încercând să par drept sprijinit în cârjele mele de sub subţiori…

Lacrimi mari ţi-au ţâşnit din ochi stricându-ţi machiajul şi am simţit pentru o clipă că eşti a mea şi apoi te-am pierdut… te-ai smuls din mâinile mele şi te-ai urcat pe sârmă…

-Ohhh, dar ce-am putut face, acum când te iubeam, rugile urii mele te-au ajuns şi ţi-ai pierdut echilibrul şi ai căzut în plasă, Şarpele rămânând încolăcit pe sârmă uitându-se şi sâsâind în jos la tine…

Lumea a răsuflat uşurată că ai scăpat cu viaţă… şi tu, tu Balerină ai fugit, după ce Signor Vittorio te-a alungat ca pe un câine din cortul nostru după spectacol… Degeaba am mai venit la geamul tău, lumina nu s-a mai aprins niciodată, dusă şi fugită ai rămas pentru totdeauna… Circul nostru nu va mai fi niciodată la fel fără tine…

***

Aud totul din borcanul meu, toate aplauzele şi uralele publicului. Şi îi văd perfect pe toţi… dar, stai, lătratul ăsta îmi pare cunoscut… da… e chiar câinele cu trei picioare.

Te văd prin lichidul gălbui cum mă priveşti fără măşti şi fără ascunzişuri, aşa cum eşti brăzdată de cicatrici… marcată pe viaţă… frumuseţe slută, pocită şi pură…

-Ooo, slăviţi fie zeii ce te-au adus înapoi aici dupa atâtea saptămâni, în momentul ăsta când sunt expus până la piele, când îmi poţi vedea grotescul şi adevărata hidoşenie din mine, tu Balerină stând acolo în public… ce îmi zâmbeşti, ca şi cum m-ai aştepta… şi-ţi fluturi mâna salutându-mă…

-De acum ştiu… ştiu că te-ai întors pentru mine, tu elixirul vieţii mele ce m-ai vindecat de ură şi urâţenie sufletească…

Sunt fericit şi-ţi zâmbesc şi eu, şi-mi mişc mâna dreaptă şi o lipesc de borcan, schiţându-ţi un răspuns la salutul tău…

Mulţimea e în picioare şi se uită înfrigurată cum se scurg secundele pe ceas, eu nu-l văd e cu faţa spre voi… dar Şarpele ar fi trebuit deja să se mişte până acum şi să înceapă să-şi facă drum către suprafaţă… cred totuşi că ar fi trebuit doar să-ţi zâmbesc, să nu îţi răspund la salut, dar m-am temut că te pierd iarăşi… deja am numărat trei bule scoase de Şarpe până acum şi chiar şi eu scot din ce în ce mai multe… îmi scapă fără voie din plămânii striviţi de Şarpele ce are drumul blocat de palmea mea cea dreaptă lipită de borcan…

Te văd cum pleci iarăşi, nu, nu din nou! nu mă părăsi, dar te duci la Signor Vittorio, ce te recunoaşte cu greu, îţi aud vorbele repezi arătând spre ceas, mulţimea e deja în delir şi urlă… şi Şarpele, da Şarpele e deja mort şi înnodat în jurul meu…

Îmi vine să tuşesc şi înghit lichidul vâscos şi îl aud pe Signor Vittorio cum strigă să i se aducă un ciocan să spargă sticla dar nimeni nu găseşte, toţi se precipită alergând fără rost…

Acum palma ta e lipită de a mea pe dinafara borcanului… sunt liniştit şi fericit, nu mai simt arsura lichidului ce-mi invadează plămânii, tu îmi zâmbeşti şi-mi rosteşti că o să fie bine şi plângi şi eşti speriată privindu-mă cu dragoste…

Ultima bulă de aer şi de viaţă îmi iese din corpul cuprins de leşul Şarpelui… ultime amintiri şi umbre fugare îmi trec prin neuronii sufocaţi:

prima dată când te-am urât,

prima dată când ţi-am admirat taina ascunsă în crăpătura trupului tău mlădios de fată,

…când ne-am ciocnit în arenă,

prima dată când te-am iubit

şi acum e… E prima dată când m-ai iubit! şi-ţi mulţumesc pentru asta…

De acum Blestemul Urii va fi al tău Balerină!

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.