De data asta va fi altfel

de Mihai Hai Hui

-Ascultă-ma, nu fii încăpățânat, afacerea e sigură și te plătesc regește! Tu trebuie să faci ce știi tu mai bine, ceea ce ai învățat în facultate și atât…

Vorbele Prietenului meu cel mai bun îmi răsună în urechi în timp ce cutreier cu harta în mână pe uliţele satului… Ajuns la poarta fără sonerie bat cu putere gândindu-mă încă o dată dacă e bine ce fac… Sigur că nu! dar cui îi pasă şi oricum cine mă poate prinde?

Bătrânul coboară grăbit de pe scara agăţată de crăcile merilor uscaţi alergând spre mine prin grădină cu halatu-i fluturând pe el, alb fluture imens de varză agitându-şi mâinile ca o rădaşcă uriaşă urlând să mă opresc că-i dărâm poarta. Barba-i albă lungă şi încâlcită, mâna stângă-i e un foarfece imens şi mâna dreaptă-i un fierăstrău zimţat:

-‘Geaba încerc să-mi curăţ pomii, tot mere viermănoase vor face, îşi varsă oful în faţa mea

-Bătrâne, sunt trimis de Prietenul meu să închiriez această casă…

-Știu Tinere, urmează-mă.

Păşesc după Bătrân privind primprejur în curtea-i părăginită, bolnavă, cu pomi năpădiţi de dăunători, găunoşi şi strâmbi, făcându-ne drum prin bălării imense crescute acolo de-o viaţă, rămase ţapene după iarnă.

Mormăie întruna că totu-i mort şi sterp în jur şi-n zadar încearcă să-şi readucă grădina la viaţă… posibil pământ tare şi lutos îmi zic bătând cu piciorul în poteca galbenă.

-Aici e Sera și langă ea vei locui dumneata… camera mea e mai încolo, sub aplecata aceea.

Oare de ce nu mi-a spus Prietenul nimic de asta? Că voi sta cu Bătrânul în curte?!

-Stai liniştit, Tinere, nu îmi bag nasul în afacerile tale. Aici în Seră nu am mai intrat de-o veşnicie, îmi răspunde Bătrânul gândurilor mele.

Mă aplec şi pipăi pământul frecându-l între mâini… pare gras şi roditor în Seră, s-ar putea să am succes şi studiile mele de la Facultatea de Biologie mă vor ajuta enorm.

Toată construcţia deşi nefolosită de mult timp îmi pare în regulă, iar geamurile laterale de sticlă cu siguranţă le voi astupa, nu am nevoie de privirile curioase ale Bătrânului.

… Hmm, o Poartă din lemn vopsită în verde la capătul serei?

-Ce e dincolo de Poartă, Bătrâne?

-Nimeni, e doar Vecinul meu. Şi rogu-te nu o deschide nicicând, nu cred că-l vrei în viaţa ta vreodată….

Asta-mi lipsea un Vecin băgăcios, să stea să mă spioneze pe după Poartă…

-Și n-ai grijă că nu e prea curios… De nu-i vei deschide vreodată Poarta, el nu va îndrăzni să intre neinvitat.

Mă instalez în casă dau câteva telefoane şi aştept, încă nu am toate echipamentele să pornesc afacerea, am nevoie de ajutor la început.

Priceput tare Tipul, se vede că nu e prima oară când aranjează o Seră. În câteva ore mi-a montat rafturile cu tăvile necesare germinării seminţelor, lămpile cu ultraviolete, instalaţia de climatizare şi prizele cu timmer, apoi îmi înmânează o pungă de seminţe numărate, hârtii cu ceva instrucţiuni şi gata, totul poate începe.

Piece of cake joaca asta de-a grădinăritul, să pun seminţele pe hârtia vătoasă la germinat şi când viermele rădăcinii iese din sămânţă 2 centimetri să o sădesc în cutiuţele de răsaduri. În 2-3 săptămâni le voi muta în pământul serei şi cam asta e, restul vine de la natură şi de la lămpile de pe tavan ce vor păcăli plantele că afară e cald şi soare vreo 20 de ore pe zi…

Timpul liber mi-l petrec bând vodkă şi fumând de-mi prăjesc creierii seară de seară pe laviţa Bătrânului, ce refuza îndărătnic să tragă un fum din iarba mea, o rezervă destul de generoasă primită de la Prieten până la prima recoltă.

– Îmi fumez mahoarca mea pân’ la moarte şi-n afară de asta ţigările-ţi put ciudat şi înţepător… Eşti sigur Tinere că nu le-a udat vreun câine la rădăcină? râde Bătrânul în timp ce-şi petrece limba peste ţigarea de tutun, umezind-o…

-Haha Bătrâne, asta înseamnă că sunt de calitate, miros exact cum trebuie…-Apropo, cine-i junele cu păr carlionţat din poza ce-o porţi în tabacheră… eşti dumneata sau îţi e copilul?…

-…….

-Te înţeleg de nu vrei a-mi spune despre el, eram doar curios ce s-a ales de el şi pe unde umblă puştiul.

-E plecat, atât îţi pot spune… Unde? Asta voi afla în curând… Sunt numai 2 locuri pe lumea asta unde putea ajunge, în sus sau în jos… -Ce ştii tu, Tinere?! se ridică supărat Bătrânul pe curiozitatea mea strivindu-şi cu obidă mucul ţigării în colbul curţii… Sper doar că de data asta va fi altfel, ceva se întâmplă în mod sigur!

-Ai spus ceva Bătrâne?

-Nimic. E doar o vorbă de-a mea şi atât… Noapte bună, Tinere.

-Noapte bună, Bătrâne.

Oare ce o fi vrut să spună? gândesc privindu-mi vălătucii de fum. S-a supărat si nici că-l mai intreb de puştiul din poză, dar de ceva tot are dreptate Bătrânul… Şi eu cred că de data asta va fi altfel, doar de asta am venit aici… să încep o nouă viaţă, trăită pe scurtături.

Supărarea i-a trecut, Bătrânul e fericit îmi tot repetă de câte ori mă vede, că merii lui au dat în rod, asta după mulţi, mulţi ani… eu il las in fericirea lui, nu i-am spus că am stropit pomii cu insecticide puternice si fertilizanţi la rădăcină.

Iar eu, eu am fost foarte ocupat în Seră să separ taţii de mame ce mi-ar fi putut distruge întreaga recoltă, pentru că numai mamele fac muguri şi e important să nu fie polenizaţi de taţi, altfel se duce de râpă toată munca mea.

Când în sfârşit primele sute de grame de muguri uscaţi pe sârmă la soare sunt gata de trimis pe piaţă, trimit sms-ul şi aştept să vină intermediarul să preia marfa, o Femeie se pare.

Mie îmi pare puţin cam ţăcănită, habar nu are pe ce lume se află, plus că-şi conduce ca o bezmetică maşina cea albastru metalizat destul de veche şi ruginită pe alocuri, oprind mereu cu scrâşnet de frâne uzate in zgomot de fier pe fier în faţa porţii. Şi apoi ca şi cum ar avea ceva ticuri, în duduielile tobei mâncate de rugină, îşi mişcă mereu maşina înainte şi înapoi în iarba de pe marginea drumului, trecând peste un dâmb imaginar, încercând să-i găsească o poziţie numai de ea ştiută…

Îmi primesc banii cuveniţi şi îi transfer în portbagaj câteva găleţi cu marfa bine astupată privirilor curioşilor, cu mere roşii din livada Bătrânului.

O privesc, dar deşi Femeia arăta bestial nu-mi trezeşte niciun impuls sexual, e ceva acolo, prea… îmi urează mereu un: ” -Ai grijă de tine”, de parcă ar fi maică-mea şi asta mă scoate din sărite’’ -Normal că am grijă de mine sunt sănătos tun!” îi răspund răstit şi repezit în timp ce stau în poartă aşteptând să se urce în maşină.

Femeia şi Bătrânul au un ritual al lor la plecare, pe care nu îl înţeleg deloc… El îi bate în capotă chiar înainte să plece, ea lasă geamul şi el îi pune un măr pe bord pe care înainte l-a şters grijuliu cu un şerveţel. Femeia îl priveşte mereu cu aceeaşi privire ştearsă, inexpresivă, ce trece prin el şi prin mine, dă din cap cumva a mulţumire şi demarează în trombă, învăluindu-ne într-un nor de praf. Bătrânul lăcrimează, nu-mi dau seama dacă e de la praf sau o fi făcut vreo pasiune pentru Femeia cea ciudată şi apoi mă priveşte cu reproş în ochi, aşteptând parcă ceva explicaţii de la mine:

-E dusă Bătrâne, ce vrei să-ţi zic altceva? Iarba asta ne ia minţile tuturor uşor, uşor…

După cateva livrări Femeia îmi întinde pe lângă banii cuveniţi şi câteva bile trimise de Prietenul mulţumit de afacerea prosperă:

-Știi, chestiile asta sunt destul de tari, te-ar putea omorî într-o zi!

-Sunt dator morţii cu vârf şi îndesat, dar măcar voi muri fericit, nu? vine răspunsul meu înţepat…

***

Azi am impresia că Vecinul a sosit acasă, tot felul de sunete răzbat prin Poarta verde de lemn.

-O fi fierar, îmi zic recunoscând sunetul pietrei petrecute pe o lamă de fier la nesfârşit, ca şi cum ar vrea să obţină un ascuţiş perfect.

Și mi s-a făcut și-o poftă nebună să încerc ceva nou… îmi bag o bilă într-un cui… de abia aştept să simt senzatia aceea de prim fum dintr-o marfă necunoscută mie. Aspir fumul cu nesaț şi-l ţin în piept suficient de mult, atât cât să nu-l uit niciodată. Inima începu a-mi bate cu putere, funcţiile motorii îmi încetinesc, relaxarea şi mişcările în reluare sunt semne ce arată că drogul e unul de calitate, chiar prea puternic pentru mine.

După încă două pufăituri sunt deja groggy, intru într-o altă dimensiune unde totul e altfel, dulapurile, plantele se alungesc si se lățesc, unele simţuri mi-au amorţit altele s-au ascuţit la maxim. Şi sunetul, sunetul ascuțit de fier, de piatră petrecută peste metal ce răzbate de dincolo de Poartă îmi zgârie urechile, iar o voce imi tot şopteste in creierul arzând că a venit vremea sa fac cunoştință cu Vecinul, iar eu o ascult orbește și deschid Poarta verde ţintuită de pânze de păianjen ţesute în ani de nefolosinţă… Cârcăiaci şi gândaci negri fug si se ascund în crăpăturile lemnului mucegăit, umflat, curentul de aer rece de beci mă izbeşte în plin zgribulindu-mă, nu zăresc nimic… doar trepte ce duc într-un hău spre o pivniţă întunecoasă… Ridic a nepăsare din umeri trăgând încă un fum şi plec… Oare de ce ar exista o Poartă ce duce într-un beci, habar n-am! e explicația mea rațională

Aud un zgomot, întorc privirea, Vecinul, siluetă întunecată, păşeşte în Seră pe Poarta larg deschisă privind spre mine: „-Al meu eşti… -De data asta nu-mi mai scapi”, susură spre mine cu glas cunoscut de sub gluga neagră, de unde ochii Prietenului mă privesc reci şi neîndurători. Îşi verifică cu degetul ascuţişul lamei, işi mai trece de două ori piatra cea zgrunţuroasă peste el si începe să cosească înaintând prin Seră, coasă din fum si ceaţă ce trece prin dulapuri şi rafturi, prin plante şi aburii ţigării mele, iar eu nu înțeleg nimic, de ce Prietenul meu e aici, de ce se uită la mine și nu mă recunoaște, doar vine spre mine ca și cum ar fi în transă! Mă ţin cu mâna de inima ce simt că nu mai vrea să bată, plămânii mi s-au blocat şi mă sufoc, cu siguranţă ceea ce văd acum sunt doar halucinaţii cauzate de lipsa de oxigen si drogul prea tare, e tot ce mai gândesc lucid şi-apoi simt lovitura de coasă ce-mi retează picioarele, pravalindu-mă, dărâmând alambicuri şi tăviţe pline de pământ.

Întins pe spate în agonie privesc cerul prin acoperişul de sticlă, aud din nou piatra trecută peste ascuţişul lamei pregătită pentru lovitura finală, viaţa mi se scurge din vene şi apoi el, figura salvatoare şi blajină a Bătrânului cu barbă albă încâlcită aplecat asupră-mi: -Ce-ai făcut măi Tinere, ce-ai făcut? apăsându-mi ritmic pieptul… -Ajută-l, ajută-l măcar pe el… cât să-ţi mai îndur supliciul nesfârşit? Câți Tineri mai trebuie să moară?! Cât vrei să mă mai căiesc?! se tânguie Bătrânul spre ceruri, suflându-mi între rugăciuni si dojeni aer proaspăt în plămâni. Eu îl privesc ca prin ceaţă, părul alb îi e înconjurat de nimbul sfânt-albastrui al lămpilor cu ultraviolete de pe tavanul Serei, curentul de aer din beci îi umflă halatul făcând să-i crească aripi mari, albe, heruvimice pe spinări…

-Ți-am spus Tinere, niciodată nu-i deschide uşa Vecinului, chiar dacă tu crezi că îţi e Prieten. Niciodată!

Se ridică de deasupră-mi să închidă Poarta împingând cu forţă, luptă goliatică între Întuneric şi Înger Înaripat… încet, încet Silueta Întunecată dispare impinsă în hăul de după Poartă, iar Bătrânul se pierde privirii mele într-o pâclă albă, dispar şi eu, sunt deja în Lumină.

***

De minute în șir Băiatul cu păr cârlionţat stătea intins pe spate într-o poziție nefirească, privind prin tavanul Serei lumina neclară a răsăritului. Se ridică şi păşi nesigur pe el prin cioburile şi dezordinea din Seră, traversă grădina luând-o prin livada de meri, intră în casa cu aplecată și oprindu-se în faţa oglinzii într-un gest mecanic luă pieptenul şi începu să-şi perieze barba cea albă și încâlcită, imaginară, de pe obrajii imberbi, de copil. Se scutură ca trezit dintr-un vis urât, se opri și îşi privi faţa cu atenţie, parcă acum văzându-se pentru prima oară încercând să-şi dea seama ce are de făcut. Ştia, doar trecuse prin asta eternităţi de-a rândul, trebuia numai să-și amintească. Deschise un sertar, rāsfiră poze și tăieturi din ziare până găsi ceea ce căuta şi citi petecul de hârtie îngălbenită a unei ştiri de demult: „O Femeie s-a aruncat cu maşina de pe un pod înnebunită de durerea pierderii Băiatului mort în urma unei supradoze, dar nu înainte de a-l strivi cu maşina trecând de mai multe ori peste trupul celui ce îi furnizase drogurile Băiatului… un puşti, Vecinul şi Prietenul lor, ce locuia gard în gard cu ei”.

Privi spre noptiera de unde îi zâmbea dintr-o poză îndoită și mototolită, un Băiat cu păr cârlionțat. O apucă cu grijă dezdoind-o, lăsând să apară și figura unei Femei, sprijinită de o mașină albastră și ruginită pe alocuri, parcată în fața curții. O șterse grijuliu cu un șervețel de praf, îndreptând-o, șoptind spre figura binecunoscută: „De data asta o să am grijă de mine, Mamă. De data asta va fi altfel”

În curând trebuia să plece la şcoală, cărţi şi caiete erau pregătite pe masă, alături de un măr roşu şi zemos, trebuia doar să le bage în geanta de pe scaun, dar Băiatul știa că mai are un ultim test de trecut și începu a păși înapoi spre Poarta din Seră, de unde zgomote de piatră petrecute pe fier se auzeau, zgâriindu-i timpanul…

Băiatul simțea că de acum nesfârşite vieţi în infinite variante îi sunt înainte, dar numai una singură va fi cea corectă. Se afla într-un punct în care viaţa lui putea lua orice turnură, sau se putea repeta la nesfârşit, îndeplinind jocul bolnav al Cuiva ce îi acorda mereu si mereu o a doua şansă, condamnând spiritele captive in acest labirint la suferință și damnare veșnică… Totul depindea acum de el şi de alegerea făcută.

Puse mâna pe mâner ca să-şi invite înăuntru Prietenul, băiat de Fierar, cu care începuse o mică afacere ilegală in Sera nefolosită… şi pentru prima oară rezistă tentației si împinse Ivărul, blocând Poarta.

Ieşi din Seră şi alese din șopron o coasă de printre multitudinea de foarfece, fierăstraie şi alte unelte de grădinărit si curățat merii. O ascuţi cu grijă, trecând de mai multe ori piatra pe luciul lamei şi întorcându-se în Seră începu să cosească plantele înalte de canabis culcându-le la pământ fără grabă, cu liniştea unui Bătrân ieşit la cosit în razele dimineţii, ca să evite arşiţa după amiezii. Strânse cu furcoiul plantele şi le aruncă peste un morman de bălegar de vacă, amestecându-le apoi temeinic în compostul cu miros înţepător.

Din stradă se auzi zgomotul unei maşini oprită în scrâşnet de frâne cu zgomot de fier pe fier şi duduieli de tobă spartă, ruginită… Tocuri de metal ale unei Femei călcând apăsat si obosit, dupa o noapte de muncă în fabrica de langă sat, se aud apropiindu-se pe dalele de piatră…

Băiatul se opri o clipă din ceea ce făcea, salutând, venind în întâmpinarea reproşurilor încă nerostite:

-Săru’mâna, Mamă! Imediat plec la şcoală…

Din Sera de după Poarta verde, zgomotul supărător de piatră petrecută pe fier încetă…

Sfârșit

2 comentarii

  1. „Asta-ai pofta ce-am poftit!”…după cum zis-a Mihai (ăl viteaz, nu cel Hai-Hui 🙂 ) Și nu se referea la canabis, ci la povestire. Apar ele rar, dar sunt valoroase. Și instructive 🙂 Deci se separă tații de mame? Ăăăă… Păi eu n-am știut… 🙂 🙂 🙂

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.