Rază de Lună Cap: 5 Rază de Lună

Capitolul 5: Rază de Lună

Pe toţi Buddha, e imperios necesar să o iau de soţie pe Li Fen!

Simt că ea e scăparea şi stânca de care trebuie să mă agăţ, ca să nu mă prăval în hăul fanteziilor mele bărbăteşti. Există două femei importante în viaţa mea şi eu pendulez între ele ca un dobitoc. O vreau pe Li Fen, sau nu o vreau? Să aştept să sper la altceva? La ce?

Am dorit să-mi limpezesc gândurile şi am venit cu mult mai devreme faţă de ora stabilită a întâlnirii cu mica Xing Yu în Grădina Orhideelor…

Iar amintirile nopţii trecute petrecute în patul lui Li Fen încă mă bântuie. Plăcut!

Ahh, numai de mi-ar da răspunsul mai repede!

Acolo în pat, goi fiind în semintunericul draperiilor am cerut-o de soţie.

Li Fen era rezemată cu capul pe pieptul meu, iar părul ei îmi gâdila bărbia şi-mi umplea plămânii cu parfum de flori de lotus şi iasomie. In acele momente o rază de lună s-a strecurat îndărătnică printre draperiile trase cu grijă ca de fiecare dată de Li Fen şi i-a luminat deodată firele negre de păr, ce-au început a-i străluci. S-a ridicat de pe pieptul meu şi s-a tras în întuneric şi a urmărit mică rază ce acum se odihnea pe pieptul meu:

– O Rază de Lună! Uite! Semnul tău de pe piept! mi-a spus cu glas şoptit.

Un grup de mici aluniţe adunate în forma astrului nopţii aflat în faza de lună crescătoare, mi se afla pe piept de mic copil. Din el coborau alte câteva mici aluniţe, ca o coadă. Mama mi-l descoperise şi mereu îmi glăsuia că acolo am o mică seceră ascuţită si încovoiată, numai bună pentru secerat grânele.

– Mama îmi spunea că e o seceră! O seceră cu care se taie spicele de orez. Cred că depinde de cum îl priveşti! i-am răspuns eu…

Li Fen chicoti amuzată de explicaţia mea.

– Mărită-te cu mine, Li Fen! Vreau să te iau în Guanzhou, m-am săturat să vin aici doar o dată pe lună. Mă topesc după trupul tău şi vreau să-mi fii aproape în fiecare noapte!

În loc de răspuns gura ei fierbinte a început să mi se plimbe peste piept şi peste semnul meu din naştere. Raza de lună scăpată pe fereastră, i se revarsa pe umeri printre firele negre de păr ale cozii lungi acum despletită şi răsfirată de-a lungul spatelui ei alb. Mâna ei subţire începuse deja să mă apese sub abdomen, întărindu-mi iar poftele. Am răsturnat-o şi am iubit-o cu patimă nebună, dar în faţa mea aveam mereu figura altcuiva. O vedeam pe Dai Yu! Mi-o imaginam ca fiind acolo în pat cu mine şi asta m-a aţâţat animalic, ca un netrebnic ce sunt!

– De ce, de ce s-a întâmplat asta? Ce în neregulă cu mine? m-am trezit vorbind de unul singur. Să cer femeia dorită de nevastă şi apoi să mă gândesc la o altă femeie? – Ce să fac oare, spune-mi tu mică orhidee sau tu fluture colorat?

– Cu cine vorbeşti? o aud pe Xing Yu ce a răsărit pe nesimţite lângă mine.

– Aaa… cu nimeni sunt doar gândurile mele rostite cu voce tare, îi răspund şi-mi arunc ochii împrejur să văd dacă e şi Dai Yu acolo… Era!

Ohh, un moment mai prost pentru mine nici că se putea. Simt cum fierbinţeala şi roşeaţa mă cuprind brusc din vârful urechilor, până în degetele de la picioare. De ce oare m-am lăsat pierdut tocmai acum în gândurile acestea intime, nu ştiu… Sper să fi vorbit cu voce suficient de joasă şi nimeni din jurul meu să nu fi înţeles ce am rostit!

– Xing Yu, am ceva pentru tine! încerc eu să-mi distrag atenţia de la gândurile negre şi să ignor prezenţa Împărătesei Dai Yu.

– Ce e? Ce mi-ai adus? strigă micuţa fericită…

– Mai ţii minte când mă rugai să îţi povestesc despre ceea ce fac în Guanzhou şi cum arată provincia unde sunt detaşat? Ei bine, acum o poţi vedea cu ochii tăi.

Mă îndrept spre un pom unde aşezasem pachetul cu tablourile în ulei făcute special pentru Xing Yu. Îl desfac şi înşir tablourile pe iarbă, unul lângă altul, ca pe o amintire din trecut derulată în picturi.

Totul era acolo:

Podişul gol sterp, plin de arbuşti si buruieni, apoi ţevile mele cum urcă aşezate pe schele pe lângă poteca prăfuită.

Apa ce inundă pătratele goale, uscate de pământ iar apoi spicele verzi de orez încă micuţe ce se leagănă şi râd în bătaia soarelui oglindindu-se în întinsele ape gălbui ce au schimbat definitiv suprafaţa podişului.

Amândouă urmăresc încântate picturile artistului descoperit şi tocmit de mine în Guanzhou, iar Xing Yu ciripeşte ca o vrăbiuţă pe lângă ele.

Cu coada ochiului o urmăresc pe Dai Yu. Doar hainele i s-au schimbat de când am văzut-o prima oară şi era doar o Prinţesă De Jad. Acum de când a fost încoronată Împărateasă de Jad straiele îi sunt mai lucioase, mai mătăsoase şi cu trene lungi. În rest e la fel de răpitoare la înfăţişare. Totul mă atrage la ea: faţa ei, corpul silfidic, degetele lungi de la mâini, gleznele subţiri sub care stau pantofi lucioşi, ce au fost primele părţi din corpul ei ce le-am zărit când stăteam îngenuncheat de gărzi acum mult, mult timp…

Mă simt ruşinat şi o imensă vină mă apasă că m-am folosit de chipul ei azinoapte ca să-mi satisfac fanteziile şi poftele cu Li Fen. Dar nu asta e Dai Yu? O fantezie? Ce altceva poate fi o Împărăteasă de Jad pentru un ţăran ca mine? Bine că nu-mi poate citi gândurile, altfel cu siguranţă aş ajunge imediat în ştreang !

– E neaşteptat ce ai reuşit să faci acolo, Lu Yanjing. Asta va aduce prosperitate provinciei Guanzhou şi îndestulare locuitorilor ei. Te felicit!

– Mulţumesc, Dai Yu! răspund cu mândrie şi fără obişnuitele apelative de politeţe ce mă obligă să le utilizez în discuţia cu o Împărăteasă… – Dar să ştii că am fost toţi trei implicaţi în mod egal, atât eu cât şi Ju împreună cu Chang Hu, hotărât să punctez asta ca să evit greşelile din trecut.

Dai Yu aprobă gânditoare dând din cap.

– Am să te întreb ceva, Lu Yanjing! Şi te rog să răspunzi cinstit întrebărilor mele…

– Negreşit, îţi voi răspunde!

– Ce e între tine şi Li Fen?

O întrebare mai complicată nici că-mi puteai pune, Dai Yu! De unde ştii tu oare de noi? Nu ne-am ferit îndeajuns? Ce contează că am fost văzuţi împreună pe străzi sau prin cârciumi luând masa? Puteam fi doar prieteni! Ce îţi pasă ţie cu cine îmi petrec eu nopţile?

– Suntem prieteni… Şi suntem într-o relaţie! m-am hotărât eu pe loc să-i spun adevărul, orice ar fi.

Privirea ei mă sfredeleşte iar ochii negri îi ard ca tăciunii atunci când mă întreabă:

– O iubeşti pe Li Fen?

Iar sunt pus în încurcătură! De ce îmi pui întrebări aşa de intime? De ce vrei tu să scoţi marturisirea asta de la mine şi-mi răsuceşti parcă intenţionat fierul înroşit ce zace înfipt tot de tine în inima mea? O iubesc, cu siguranţă o iubesc altfel de ce aş fi cerut-o de soţie azi noapte? Doar că eticheta nu îi permite să-mi dea un răspuns imediat, sunt necesare câteva zile până se va hotărî şi va vorbi cu rudele, după care voi primi un răspuns clar… Şi dacă va accepta poate aşa voi reuşi să scap de tine Dai Yu, să mi te scot din minte! Te urăsc… Te urăsc, Dai Yu!

– Am cerut-o de soţie! răspund cu glas încet, dar hotărât fiind să îi urmăresc atent fiecare tresărire a feţei.

Nimic! Faţa îi e imobilă ca şi când i-aş fi spus că afară e soare… Ochii ei negri privesc acum absent tablourile şi doar şuviţele laterale de pe faţă i se mişcă scuturate de o adiere de vânt.

– Sper să îţi dăruiască mulţi urmaşi, Lu Yanjing! apoi se depărtează de mine şi o prinde pe Xing Yu de mână. – Să mergem Xing Yu! După câţiva paşi se opreşte şi se întoarce spre mine:

– Să nu pleci încă spre provincia Guanzhou, Lu Yanjing. Îţi voi trimite scrisoare când eşti liber să părăseşti capitala. Mai aşteaptă câteva zile până voi avea confirmarea unor lucruri.

– Despre ce confirmări e vorba, Dai Yu?

– Asta nu te priveşte pe tine, îmi reteză ea tăios curiozitatea. – Xing Yu, i-aţi la revedere de la Lu Yanjing, te rog!

M-am lăsat pe vine şi Xing Yu a venit şi s-a aruncat în braţele mele şi m-a îmbrăţişat cu dragoste. Parcă mai crescuse şi se făcea o domnişorică fermecătoare de la o întâlnire la alta. Nu ştiam însă că atunci o să o văd pentru ultima oară…

Le-am privit lung în urmă şi mi-am blestemat gura pentru răspunsurile sincere date lui Dai Yu. Oare ar fi trebuit să o mint? Să neg idila mea cu Li Fen şi să nu-i destăinui că am cerut-o de soţie? Să aştept şi să sper ca un idiot îndrăgostit de trupul uneia şi de mintea alteia? Cred că nu voi afla niciodată dacă am procedat corect…

***

Sunt un om fericit! Cum nu se poate mai fericit! Şi norocos!

După trei zile zile a venit şi răspunsul lui Li Fen şi dupa alte zece zile am primit şi o scrisoare de la Dai Yu. Li Fen a acceptat să-mi fie soţie şi o să mă urmeze în Guanzhou, iar în scrisoarea lui Dai Yu erau în fapt mai multe decrete imperiale:

“ Pentru meritele sale şi pentru dăruirea manifestată faţă de poporul chinez, Lu Yanjing este ridicat la rangul de Guvernator al Provinciei Guanzhou!

Semnat: Dai Yu, Împărateasa de Jad a Chinei”

Acesta era primul decret în care primeam înalta funcţie de Guvernator al Provinciei Guanzhou. Incredibil!

Alături se aflau alte două decrete semnate de Dai Yu:

Într-unul se afla actul de eliberare din serviciul militar a lui Chang Hu, precum şi numirea lui în funcţia de Dregător al taxelor în Guanzhou, preluând postul ocupat de mine.

Iar în celălalt era consemnat faptul că Ju a fost lăsat în servicul militar şi numit General al armatelor din întreaga Provincie Guanzhou.

Deasemenea am primit şi un act semnat de Împărăteasa Dai Yu şi de Li Fen înainte ca ea să elibereze scaunul de Guvernator al Trezoreriei Imperiale, prin care stabilea ce taxe şi ce dări va plăti de acum înainte Provincia Guanzhou spre Curtea Imperială. Dările erau foarte mici, întregul profit fiind hotărât să rămână în custodia provinciei şi folosit pentru bunăstarea populaţiei şi extinderea provinciei. Un gest cu adevarat generos al Împărătesei!

Când m-au văzut Ju şi Chang Hu că mă întorc însoţit şi logodit cu Li Fen şi le-am înmânat decretele imperiale cu numele lor, au plâns şi s-au bucurat ca nişte copii.

Era normal ca într-un final şi meritele lor să fie răsplătite, deşi Ju a admis că funcţia de General e mult prea mare pentru el, dar că va face tot ce îi stă în putinţă să se ridice la înălţimea aşteptărilor imperiului. A promis şi că va slăbi, ceea ce vă pot confirma că s-a şi întâmplat. E tot masiv şi fălcos, dar cu mult mai ager în mişcări şi prezentabil în uniformă de general, burta aproape dispărându-i.

Eu mi-am adus părinţii în provincie, numai după ce personal am fost să-i lămuresc că de acum încolo nu mai trebuie să muncească iar eu voi avea grijă de ei până la moarte. Bineînţeles că în Guanzhou au dorit să deţină o parcelă proprie de orez şi una de pământ pe care să îl poată lucra. Nu puteau sta cu mâinile în sân aşteptând să le trimit lunar plicul cu renminbii, a fost explicaţia lor.

Iar eu am început să-mi trăiesc viaţa ca soţ alături de Li Fen, ce mi-a dăruit doi fii: Zhuang şi Wei.

Nu aş putea să neg că amândoi ne-am adaptat destul de greu vieţii de tineri căsătoriţi. Parcă nimic nu mai era la fel, nici în viaţa noastră şi nici în patul nostru, de a trebuit să ne construim relaţia de la început, cărămidă cu cărămidă. Mărturisesc că deseori mă gândisem că poate trebuia să las lucrurile aşa cum erau. Să ne vedem mai rar ca la început, fiecare trăind la casa lui din oraşe diferite şi poate am fi fost mai fericiţi, dar Li Fen a fost foarte răbdătoare cu mine, trecând cu vederea peste unele mici toane de-ale mele.

Sper totuşi să nu fi simţit nimic din gândurile şi fantasmele mele despre Dai Yu de-a lungul acestor 6 ani cât au trecut de când suntem soţ şi soţie în Guanzhou. Fantezii care s-au stins cu timpul, dar nu au dispărut.

Totul îmi părea ca dintr-o altă trecută viaţa şi asta până când a sosit o scrisoare cu însemnul lui Dai Yu, în care eram invitat în capitală să cunosc pe cineva. Xing Yu trebuie să fie am gândit, deşi nu era menţionată în scrisoare… Nu mai fusesem in capitală de cand am fost făcut Guvernator al Provinciei Guanzhou. Alţi subalterni se ocupau cu trimiterea de rapoarte sau alte acte…

Ajuns în capitală am primit de ştire că a doua zi dis de dimineaţă, la începutul orei şarpelui să fiu prezent în Grădina Orhideelor.

Acum mă plimb pe vechile alei printre orhidee şi amintirile îmi năvălesc în creier, sufocându-mă. Cât de multe nu s-au întâmplat aici în acesta grădină! Şi cât de mult timp a trecut de atunci.

Aleile sunt goale, pustii, doar o mică fetiţă e aplecată pe nisip şi desenează ceva cu un băţ. M-am apropiat de ea fiindcă de la depărtare îmi părea a fi chiar Xing Yu, dar acum am realizat că e mult prea mică. Cu siguranţă Xing Yu e acum aproape femeie, gândesc.

Fetiţa stă pe vine şi creionează absorbită in nisip cu un băţ mic de bambus… Iar ce desenează mă face să rămân stană de piatră. E semnul meu de pe piept, secera mea cu coadă formată din aluniţe sau Raza de Lună cum i-a spus Li Fen. Cum e posibil aşa ceva? De ce ar desena un copil ceva ce se afla pe pieptul meu, iar eu ştiu sigur că nu am mai văzut nicăieri acest semn?

Stau înmărmurit deasupra fetiţei şi nu îndrăznesc să-i tulbur joaca. Totul ar putea fi doar o joacă, nu?

– Ce desenezi pe nisip, micuţă fată? o întreb cu blândeţe în timp ce mă aşez pe vine lângă ea.

– O Rază de Lună! veni răspunsul ce m-a lăsat perplex. Fetiţa îsi vede în continuare de desenul ei, cu privirea spre nisip.

– Dar unde ai mai văzut tu aşa ceva? şi o apuc uşurel de mânuţă. Cum te numeşti?

Micuţa chineză se ridică şi se întoarce spre mine.

– Aşa mă numesc eu! Rază de Lună! şi arătă spre desenul din nisip… Soarele îi bate pe mica fetişoară şi ea începu a-şi miji ochii. În ochii ei migdalaţi, codaţi încep brusc să-i strălucească irizaţii stranii, verzui. Verzui!

Vântul adie dinspre ea şi codiţele negre pline de fundiţe colorate încep să i se mişte pe căpşorul micuţ. Ceva, o pornire lăuntrică mă face să o cuprind în braţe şi să-i miros cu lăcomie hainele şi părul. Amintiri năvalnice îmi revin deodată în memorie, atunci când recunosc parfumul de flori de lotus şi de iasomie. Cât de mult mi-a lipsit mirosul acesta… Atunci când Li Fen s-a mutat din capitală cu mine în provincia Guanzhou, a renunţat definitiv la acest parfum. De câteva ori chiar am întrebat-o de ce nu-l mai foloseşte, iar ea mi-a răspuns destul de iritată că i-am atras atenţia despre ceva atât de feminin:

– Nu îmi mai place acel miros!

Dar totuşi eu am insistat şi i l-am adus din capitală comandat prin negustori după multe luni de la mutare, dar niciodată Li Fen nu l-a folosit. Dar eu îl mai pulverizam prin aer si asta doar în lipsa ei încercand dejnădăjduit sa-mi amintesc de o himerică nalucă… De Dai Yu!

– Văd că ai făcut deja cunoştinţă cu mica Prinţesă de Jad, YUeqiu Bisai, Rază de Lună, se aude de lângă mine vocea lui Dai Yu.

– Rază de Lună… YUeqiu Bisai! îngăim eu încă nedumerit uitând să şi îngenunchez, sau măcar să salut. Mica fetiţă încă se afla în braţele mele… – E o frumuseţe! Câţi ani are Prinţesa? şi mă ridic de jos lăsând-o pe cea mică lângă Dai Yu.

– Un pic peste cinci ani! Cinci ani şi două luni. Maeştrii şi învăţaţii ce se ocupă de educarea ei sunt uimiţi de inteligenţa ascunsă sub codiţele acestea negre. Se spune că isteţimea e ereditară! spuse Dai Yu si mă privi într-un fel aparte ce m-a făcut să mă simt cel mai dorit bărbat de pe întregul pămant.

Creierul mi-e plin de calcule, rotiţele minţii prind a mi se roti cu repeziciune, frânturi de amintiri prind deodată viaţă în faţa ochilor mei… Ohh, Dai Yu, ce oare încerci să-mi spui tu acum?… E oare posibil? Dar gândurile refuză să-mi iasă pe gură sub formă de întrebari rostite.

Apoi Dai Yu într-un gest de tandreţe se aplecă brusc şi îşi luă fata în braţe, să o sărute pe frunte.

Parcă intenţionat s-a aplecat Dai Yu lipită de mine, iar părul despletit i-a fluturat prin faţa nărilor mele. Fornăi pe nas şi inspir aerul ca un cal în călduri şi totuşi nu înţeleg! Ohh, pe toţi Buddha din China cum a fost cu putinţă asta? Recunosc prea bine mirosul de parfum de flori de lotus şi iasomie combinat cu părul unei femei… Al unei anumite femei! Al acestei femei… al lui Dai Yu!

Dai Yu e acum cu Rază de Lună în braţe şi amândouă mă privesc. Dai Yu e neschimbată şi la fel de fermecatoare, iar cea mică e copie fidelă după chipul ei… dar cu ochii mei! După expresia tulburată a chipului meu, Dai Yu şi-a dat seama că am înţeles. Dar ştiu că ea nu o va putea spune niciodată clar şi răspicat!

– Eşti liber să pleci acum, Lu Yanjing! Rază de Lună îţi va fi trimisă acasă în Provincia Guanzhou, câte patru luni pe an, până când ea va împlini vârsta de 20 ani. După această vârstă nu va mai ţine de mine, Lu Yanjing. Rază de Lună va decide dacă va vrea să te mai vadă în continuare sau nu. – Rază de Lună, te rog i-aţi la revedere de la Guvernatorul Lu Yanjing. Îl vei revedea în curând!

Mânuţa Razei de Lună îmi flutură prin faţa ochilor, dar eu nu am reuşit să-i răspund la timp salutului.

Cu fetiţa în braţe Dai Yu s-a îndepărtat mândră, încadrată de lăncierii ce au stat ca de obicei să ne păzească intimitatea discuţiilor. Oamenii au început să circule din nou pe alei, dar eu sunt incapabil de a-mi mişca picioarele.

Am o fiică! Am o fiică cu Dai Yu, Împărateasa de Jad a Chinei şi aflu asta după 6 ani!

Cuvintele micuţei Prinţese Xing Yu îmi răsună dur şi aspru în urechi, ca un pierdut ecou: “Cred că o să te folosesc pe tine ca să-mi transmit mai departe genele” precum şi “Tatăl meu spune că noi putem face ce vrem de-a lungul vieţii”… Şi acum iată că aflu asta cu vârf şi îndesat, chiar pe propria-mi piele.

Dinastia Yu poate face ce vrea cu tine, inclusiv să-ţi fure genele sau copilul, mă întărât eu simţind cum mă cuprinde furia.

Cât oare o să mai ţină şarada asta servită poporului chinez cum că ei sunt sfinte fiinţe de jad coborâte din astrul nopţii trimise de Buddha, dar în acelaşi timp încercând disperaţi să-şi menţină linia imperială a sângelui moştenitorilor?

Dar ce vină are micuţa Rază de Lună dacă familia din care se trage e hotărâtă să trăiască în minciuna asta scornita de nişte preoţi taoişti acum sute de ani? E încă neştiutoare şi nevinovată!

Iar faptul că acum mi-o va trimite acasă să petreacă cele câteva luni pe an cu mine, nu înseamnă cumva că Dai Yu vrea să-şi răscumpere greşeala făcută faţă de mine, sau că încearcă să renunţe la tradiţiile stupide ce îi înconjoară familia?

Cu acest ultim gând liniştitor am plecat spre casă, în provincia Guanzhou. La început m-am gândit că e necesar ca eu să-i dau explicaţii lui Li Fen despre Rază de Lună, când mi-am dat seama că e exact invers…

Eu voi cere explicaţii! E datoare să-mi explice totul, de la început… cum de ce s-a putut implica în aşa ceva!

Li fen avea ochii roşii de plâns când am deschis uşa casei. Din privirea ei am înţeles că avea cunoştinţă de ce am fost chemat în capitală…

– Ştiai? Cum ai putut îngădui asta? o întreb direct.

Li Fen m-a privit şi din nou lacrimile i-au umplut ochii. Rosteşte cuvintele rar printre sughiţuri de plâns:

– Da, am ştiut tot timpul! Mi-a fost cumplit de greu, dar voinţa Împărătesei e regulă chiar şi pentru mine. Cu Dai-Yu Împărateasa de Jad ai făcut dragoste în acele nopţi în capitală, nu cu mine. Eu doar te momeam în pat.

– Asta înseamnă că Rază de Lună…

– Da, Rază de Lună este fiica ta… Soră după tată cu cei doi fii ai noştri…

– Dar m-ai iubit vreodată? S-au te-ai căsătorit cu mine din porunca Împărătesei de Jad?

– Dai Yu mi-a fost prietenă încă din copilărie şi ştiam de problema dinastiei Yu cu moştenitorii. Şi am fost de acord să o ajut… Iar pe tine iubitul meu Lu Yanjing, te-am îndrăgit încă de când Dai Yu m-a rugat să ne schimbăm în pat. Şi am invidiat-o pentru asta… Dar primul prunc al tău i l-am promis ei, de fapt mi-a poruncit. Ea trebuia să rămână grea prima!

Cu aceste vorbe m-am dus mâhnit în camera mea, să pot pune cap la cap tot ceea ce aflasem şi-mi fusese ascuns atâţia ani… Ahh, deci nu era nimic în neregulă cu mine atunci când mi-o imaginam pe Dai Yu în braţele mele şi asta pentru trupul ei s-a aflat acolo aievea. Măcar atât! Nu sunt un nenorocit de soţ ce-şi înşela nevasta având fantezii despre o Împărăteasă de Jad.

Sunt doar un bărbat cu origini modeste ce are o soţie iubitoare, un rang important de Guvernator al provinciei Guanzhou, părinţii îmi sunt aproape şi sănătoşi, iar cei doi buni prieteni Ju şi Chang Hu au ajuns cum nu se poate mai bine, cu funcţii remarcabile, aşezaţi la casele lor cu neveste şi copii.

Şi ce e cel mai important: Am 3 copii!

Doi băieţi minunaţi Zhuang şi Wei, ai mei şi ai lui Li Fen şi o păpuşică de fată Rază de Lună, zămislit cu Împărăteasa Dai Yu.

De acum înainte îmi voi petrece patru luni pe an împreună cu fiica mea, iar eu o voi învăţa tot ceea ce am învăţat de la tatăl meu şi îi învăţ deja chiar acum pe cei doi fii ai mei.

Iar dacă voi fi sănătos şi voi trăi suficient de mult, îmi voi sluji cu cinste şi fiica atunci când se va urca pe tronul Chinei, ca cea de-a şaptea Împărăteasă de Jad a Chinei din dinastia Yu.

Iar despre Xing Yu micuţa Prinţesa de Jad, tocmai aflasem pe drumul de întoarcere spre provincie că a fost trimisă ca soţie tânărului împărat japonez Saburo din dinastia Tan, ca o chezăşie pentru pacea încheiată între China şi Japonia de însăşi Dai Yu.

Viaţa mea şi a tuturor celor din jurul meu va fi minunată de acum încolo!

Totul e exact aşa cum trebuie să fie!

Sfârşit.

Poveste dedicată cu drag Danielei!

4 comentarii

  1. O povestire cu dedicație cum a fost aceasta, era musai să se încheie frumos, așa ca în basme. Am înțeles și îți dau dreptate. Dar parcă mi-a părut rău când s-a terminat… M-a ținut captiv până la sfârșit. Nu ar strica să continui pe nișa asta. Chiar și în istoria noastră îți poți găsi subiect de scris, că doar e plină cu de toate. Și foarte ciudat, destul de neatinsă literar. Dacă numai sub presiuni aniversare te mobilizezi ca să scoți cepul de la mustul inspirației tale, uite! îmi calc pe inimă și îți destăinui că sunt născut pe la sfârșitul lui noiembrie, în a doua zi a săgetătorului. Bleah! Neimportant, așa e… Dar cinstesc în schimb 1 Decembrie. Cu toată inima, ca și cum aia e ziua mea 🙂 Abia aștept să-mi spui că scrii din nou.

    • Sa stiu zilele de nastere e ceva ce-mi place mie 😀 Mihai nu e prea interesat, in afara de a mea, bineinteles 😊. Imi pare rau ca a trebuit sa-ti calci pe inima sa ne-o spui pe a ta, nu asta voiam, de aceea comentez extrem de rar, chiar si pe facebook, unde poti afla absolut orice despre cei care doresc asta, pentru ca nu stiu ce transmit si nu-mi doresc sa fie ceva neplacut, mai ales daca nu cunosc persoana.
      Cred ca mai mult a fost sa stim ceva despre misteriosul Condei 😀 mai ales ca la inceputul lui Septembrie am fost cateva zile pe “taramul lui Condei” cum spunem noi cand mergem in Scotia 😀 si chiar vorbeam ca daca ne-am intalni doar el ne-ar recunoaste 😂
      …si, da, Mihai scrie, scrie tot timpul, altfel gandurile si ideile din capul lui ar exploda daca nu si-ar gasi calea catre o poveste frumoasa ❤️, catre un articol interesant 🕵️ sau altul mai ciudat 🙄 de unde mai departe e treaba cui citeste sa se descurce cu ele 😉

  2. Are câteva care merg trimise la o redacție, mie îmi plac foarte mult. Și s-ar găsi cititori, cum să nu… Se găsesc chiar și pentru articolele ciudate, iar eu sunt unul, chiar dacă uneori pic în freză. 🙂
    Aveam un proiect în care să public în fiecare joi portretul câte unui prieten de pe blog. Firește, Mihai e primul dintre ei, dar mai adastă pentru că au fost multe pe capul meu în vremea asta. De-aia nici nu prea am mai scris… Și desigur va fi și un autoportret. Recognoscibil, sper 🙂 Mi-am dorit să încep mai devreme, dar nu sunt pregătit deocamdată. Îmi sunteți dragi, prietenii mei din Galia! Nu mai știu sigur, v-ați cumpărat casa de acolo sau doar ați închiriat? Că vreau să vă dau o rețetă… Ciudată, bineînțeles… 🙂

    • Tocmai ce-am făcut sarmale cu ultimele foi de varza la borcan cumparate din Londra, ca pe aici nu avem magazine romanesti.
      Le-am pastrat ca pe sfintele moaste, precum si ceva malai… dar acum cu ziua Danei am decis ca e un bun prilej sa le mancam 😀.
      Mai am de facut un bors cu zeama de varza ramasa in care voi pune si ceva frunze uscate la plic de Lovage, gasit la polonezi… si aia e.
      Dar tu daca mai ai si alte retete, ne poti impartasi aici sau pe mail, pentru ca nu… nu ne-am luat casa. Facem contul mare LandLord-ului 😏

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.