Am o undiţă groasă … şi caut broaşte prin brădiş pe baltă

în pipera tunari sunt multe bălţi, eu merg în primele două în boambă sau în alimentară

sunt destule broaşte… şi eu le aleg pe cele mai mari…

şi cele mici sunt bune dar trebuie să mai crească,

Când nu prind peşte, îmi place să prind broaşte cu undiţa mea groasă prin brădiş…

am învăţat de curând să prind broaşte pe la vreo 14 ani,

nici nu e prea greu… doar arunc undiţa cu gută groasă şi ancoră la capăt după broască,

şi apoi trag cu putere la japcă

şi cele trei ace mari se înfig în broască uneori în cap alteori în burtă ori în picioare…

e cea mai bună metodă şi aşa pot prinde multe broaşte…

când o ridic din apă încearcă disperată să se afunde şi să se agaţe de brădiş şi de lintiţa plutitoare …

orăcăie tare dar eu o trag afară cu tot cu verdeaţă, o curăţ şi o prind bine de picioarele-i lunecoase

şi îi scot fiarele acelor din burtă sau din cap…

şi apoi scot piatra din tolba de pe umăr…

e o piatră plată, mereu mă opresc în drum spre baltă să iau o piatră plată de la carieră …

e cea mai bună piatră pe ea pot ascuţi şi cuţitul atunci când se toceşte,

acum e însângerată…

ca şi mâinile mele ce sunt pline de sânge uscat întărit,

şi de bale amare şi usturătoare de broască…

încerc să nu duc mâna la ochi… dar mâinile îmi rămân cu gust amar de chinina sub unghii, orice mănânc are gust de piele amară de broască

pun broasca pe burtă şi apas cu cuţitul până îi trozneste coloana şi apoi încep să o tai trecând cuţitul prin burta ei…

şi ea orăcăie întruna în timp ce sângele-i ţâşneşte pe mâinile mele şi intestinele i se revarsă în afară

şi îi mai rămâne o bucată de piele pe burta albă

şi-atunci trebuie să o ridic şi să bag cuţitul sub ea, să trag în sus să o desprind de picioare…

jumatea cu capul o arunc în apă

şi ea se va prinde imediat înotând cu maţele după ea de primul brădiş înroşind apa din jur…

şi din când în când mai orăcăie dar ea tot trăieşte… ştiu asta are sânge rece şi nu moare imediat e ca o şopârlă tăiată pe jumătate…

prin jur e plin de jumătăţi de broască, ce plutesc încercând să înoate cu braţele rămase până la primul brădiş

şi apoi ţinându-se de el cred că aşteaptă o minune să le crească ca la mormoloci picioarele înapoi…

dar după câteva ore se vor duce înecate şi moarte la fund, numai după apusul soarelui aşa cum mi-a zis mamaie,

până atunci stau şi mă urmăresc din apă cu ochii bulbucaţi cu plămânii ieşiţi în afară şi plini de sânge,

orăcăind a moarte şi cerşindu-şi înapoi picioarele ce stau însângerate la mine’n pungă în tolba de pe umăr…

Sunt bune picioarele, mama le va curăţa în chiuvetă cu un cuţit mic

şi le va beli de pielea cea verde până la lăbuţe şi apoi le va tăia labele cu tot cu piele cu cuţitul

şi vor rămâne două copane mici albe, pui de baltă li se spune…

şi le va da prin ou şi prin faină să le prăjească ca pe şniţel

Sunt bune picioarele de broască au gust de pui cald, nu mai puteam mânca numai ce ne dădea tata să ne amăgim foamea, pâine prăjită în ulei şi frecată cu usturoi ca să aibă gust de friptură,

şi când nu avem nici ouă şi nici ulei… le dăm cu sare şi le punem pe tablă la fript

şi mâncăm broaştele aşa… uneori fără pâine …

câteodată îmi vine să vomit, dar mama-mi zice că sunt doar calde… că şi italienii le mănâncă,

dar eu ştiu că încă am mâinile murdare de sânge în jurul unghiilor şi încă îmi miros a broască verde

şi mamaie mi-a spus că broasca tăiată moare de abia după apusul soarelui şi mie mi-e frică…

mi-e frică că vin aşa tăiate pe jumătate la mine în noapte şi mă vor prinde cu labele rămase

şi mă vor trage la fundul apei sub brădiş căutându-şi în burta mea picioarele lor tăiate…

şi de aceea mănânc broaşte numai dimineaţa, atunci când foamea-mi e mai mare şi picioarele broaştelor sunt reci şi ţapene și nu mai sunt așa grețoase,

ţapene şi reci ca şi capetele jumătăţilor deja scufundate sub brădiş cu ochii deschişi şi bulbucaţi

De când suntem patru fraţi şi eu sunt cel mai mare am învăţat să prind broaşte de foame

câteodată duc şi la şcoală pentru disecţie broaşte vii…

le prind cu undiţa cu ac şi piele de broască înfăşurată pe el…

broasca sare şi prinde pielea lipicioasă a suratei în gură şi eu o ridic şi ea o să deschidă gura în sacul meu…

le pun apoi într-o cutie mare să aibă loc să sară şi le voi duce la şcoală…

şi până la ora de biologie le vom da drumul prin clasă în fiecare pauză, să ne jucăm cu ele şi să speriem fetele

şi vor fi pline de praful de pe parchet şi aproape leşinate atunci când doamna profesoară le va băga într-un borcan cu formaldehidă să le omoare …

dar eu ştiu că broaştele nu mor aşa uşor, mor numai după apusul soarelui aşa cum mi-a zis mamaie…

şi o să o pună una adormită pe o tavă şi o va tăia pe burtă arătându-ne maţele în timp ce sângele-i şiroieşte …

eu le ştiu prea bine măruntaiele, sunt murdar şi acum de sânge de broască sub unghii…

dar nu zic la nimeni asta, colegii nu ştiu că le mâncăm de foame,

şi câteodată mâncăm şi scoici de la podul fundeni, acolo unde curge lin barajul spre cimitirul mărcuţa…

mă scufund după ele după ce le pipăi cu picioarele, sunt mari ca palma mea

sau mâncăm raci de la baraj de la tei toboc, îi prind cu râme pe sârmă

ca să avem ce mânca pentru că suntem patru fraţi…

că doar tată munceşte …

şi nu mai puteam mânca pâine prăjită frecată cu usturoi şi asta atunci când o aveam

şi atunci am învăţat să prind broaşte de foame

sunt…

şi am fost băiatul cu broaştele…

într-un crâmpei de viaţă.