Moaşta pe Gheaţă a bunicii mele!

Proverb:

“Ai grijă cât bine faci în viaţă, că s-ar putea să ţi se întoarcă înzecit… după moarte”

Acum câteva zile m-am hotărât:

Îmi dezgrop bunica.

Nuu, nu pe toată… îmi trebuie doar o mână de a ei. Cea dreaptă.

Ca să-mi fac o Moaştă.

O Moaştă pe Gheaţă!

Era o Sfântă? Pentru mine, da.

M-a crescut, îmi făcea supică atunci când eram bolnăvior, m-a luat cu ea la mare la tratamentele ei de la Eforie Nord încă de când aveam doi ani.

Şi acum o să o răsplătesc înzecit, pentru binele făcut în viaţă, conform tradiţiei creştine. Doar vedem asta la toţi reprezentanţii Domnului pe Pământ.

Deci o să îi stric Odihna Veşnică… nu am nicio îndoială că asta a fost şi dorinţa ei.

Mi-am cumpărat deja o cutie de metal cu geam.

Acum aştept să se usuce vopseaua, i-am dat un suflai cu Aurolac argintiu. Se ştie doar că argintiul goneşte microbii mai ceva ca antibioticele şi ştiu că nu va fi niciun pericol pentru pupătorii şi amatorii de Lolipop-uri umane, să ia dracului vreo boală de pe cutia asta, după ce îşi vor lipi toţi buzele şi vor saliva pe ea.

Lopată, târnăcop, lanternă pe cap, noaptea ca hoţii de oase prin cimitir. Sap şi zgurm printre morminte după cadavrul Sfintei mele bunici.

Şi să nu uit de fierăstrău!

Ce zgomot minunat urechii, un fierăstrău tăind o mână…

Am reuşit, sunt PreaFericitul posesor al unei mâini umane a Sfintei mele bunici, Elisabeta.

Oase carpiene, metacarpiene, falange descărnate dar cu ceva piele întărită şi unghii lungi negre.

E Moaşta Pe Gheaţă perfectă!

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Eiii, cum e, v-am şocat şi dezgustat îndeajuns?

Asta au păţit bieţii oameni ce au fost declaraţi Sfinţi de către reprezentanţii Domnului si ai Creştinătăţii. Declaraţi Sfinţi de mult prea mult bine ce au facut in decursul vieţii lor!

Dacă făceam eu aşa ceva, eram închis pentru profanare de morminte şi de cadavre şi mai mult ca sigur şi pentru nebunie.

Dar ei sunt mai presus de lege. Taie şi decupează osemintele unor oameni după bunul plac, pe care i-au declarat Sfinţi.

Asta e semnul suprem al cinstirii şi aşa ne onorăm noi creştinii, morţii.

Se împart oasele mortului în toate colţurile lumii, tratament ce pe vremuri era aplicat marilor tâlhari şi unor oameni consideraţi periculoşi de către conducerea acelor vremuri.

Recent am citit de mâna dreaptă a Sfântului Spiri(T)don, săracu a avut nume parcă predestinat, ce a fost adusă într-un lacaş al domnului de lângă Bucureşti.

Ce om normal s-ar duce acolo să vadă şi să pupe un os?

I-ar conveni să fie un os din mama sau bunica lui acolo? Să ştie că sufletul ei nu îşi va găsi liniştea în veci?

Ce fel de naţie păgână suntem de continuăm cu acest obicei barbar in anul 2018?

‘Ai de capul nostru, dacă in asta credem că ne e salvarea… nu ne deosebim cu nimic de oamenii peşterilor, cei cu fruntea teşită si arcade proeminente!

Şi nu ducem lipsă de moaşte, slavă domnului. Avem de la Dimitrie, Filofteia, Pantelimon, etc, ceva de ordinul a minim zeci de mii de Moaşte pe Gheaţă în România.

Când un sfânt se perimează şi îşi pierde din puterea de a aduce credincioşi, ei dezgroapă altul şi îl declară sfânt. Şi apoi bineînţeles e tăiat în bucăţi şi împrăştiat în toată lumea. E un barbar proces nesfârşit!

Stiaţi că fiecare biserică e construită având la bază minim o Moaştă pe Gheaţă? O bucată dintr-un om există în fiecare Pristol, masa din mijlocul altarului. E un Must Have, altfel nu se poate sfinţi biserica.

Apoi mai sunt şi cele expuse pentru credincioşii pupători şi închinători. Unele biserici mai mari au chiar şi 70 moaşte. Şi biserici sunt în jur de 17000. Faceţi socoteala!

Am aflat pentru voi că principalul furnizor de moaşte e Muntele Athos. Ei despică si decupează, deget cu deget, os cu os, uneori la nivel de fărâmiţă şi unghie fiecare om şi îl dăruiesc bisericilor sau îl vând cu certificate de autenticitate. Se cumpără la schimb cu cruci din aur şi veşminte preoţeşti ţesute cu fir de aur, de mii de euro bucata.

Şi bisericile normal că se bat pe moaşte, că doar sunt o sursă de venit veşnică.

Şi ar mai fi moaştele locale, ale celor care se încăpăţânează să nu putrezească, din cauza alimentaţiei din cursul vieţii.

Sunt ramuri ale creştinismului care consideră credinţa în moaşte o formă de rătăcire umană indusă cu scopuri malefice de către Diavoli, fiind o formă de Satanism.

Aşa că Bun Venit în Satanism, dragi Enoriaşi Pupători de Moaşte pe Gheaţă!

În ţările civilizate, ceea ce nu e cazul nostru al barbarilor care suntem, eventualele oseminte umane dezgropate şi considerate importante sunt expuse în muzee, departe de buze, mâini, haine, eşarfe, sticle de apă, icoane, tufe de busuioc, portofele şi alte trăznăi ce le face plăcere unora să frece de Moaşta pe Gheaţă a Sfântului.

E mult mai ieftin se pare şi mai la îndemână să stai ore în şir la cozi incredibil de mari la o moaştă pe gheaţă, decât să mergi dracului la un doctor.

Aşa că aveţi grijă cât bine faceţi în viaţă, că o să ajungeţi fărâme, fărâmite prin cutiuţe.

Şi câte supe la plic pline de E-uri şi alţi glutamaţi ingeraţi în decursul vieţii, devenind neputrezibili.

Mâncaţi şi legume şi fructe la fiecare masa!

Găsiţi-vă un echilibru: La fiecare faptă bună, faceţi şi una rea, ca să contrabalansaţi!

Nu mergeţi pe ideea de a face totuşi numai rele, că şi asta strică şi riscaţi să ajungeţi ca puşcăriaşii ăştia, expuşi mumificaţi şi plastifiaţi de aici:

Vă puteţi abona prin e-mail la postarile mele viitoare.

3 comentarii

  1. Buna! Deci, cand am deschis browserul sa iti citesc articolul, m-ai oripilat putin asa matinal.
    M-am amuzat la citirea celebrei zicale, pe care personal, cred ca o foloseau toti bunicii (si a mea, dumnezeu sa o odihneasca in pace), era o simpla vorba spusa la manie, in locul folosirii unei injurii sau mai stiu eu ce cuvinte urate. Ai foarte mare dreptate in ceea ce scrii si mi-as dori ca mai multe persoane sa gandeasca ca tine.
    Imi place cum scrii si te citesc mereu cu placere. O zi frumoasa sa ai!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.