IObagi Fugind Acţionand Asupra Mediului

Nu pot uita nici acum ziua aceea, o am adânc întipărită în minte.

Ziua în care am făcut-o pentru prima oară!

Eram în clasa a 10-a şi eram roşu ca un rac.

Nu, nu de ruşine sau de emoţie.

Eram pur şi simplu ars de soare.

Cu o zi înainte chiulisem de la şcoală, fusesem la pescuit La Fierbinţi, comuna de lângă Dridu pe unde curge Ialomiţa, ce formează lacul de acumulare Dridu. Care lac era scăzut atunci şi tot peştele dintr-un imens lac era adunat pe firul de curgere a apei.

Mirajul unei partide de pescuit memorabile a învins, ,aşa că în ziua aceea am chiulit de la şcoală.

Peşte am prins cu nemiluita atunci. Şi m-am şi ars ca un rac lângă apa cea lin curgătoare, înconjurat de mici băltoace rămase după retragerea lacului, tot soarele fiind reflectat spre mine.

Şi următoarea zi am revenit la cursuri, evident fără teme făcute şi fără vreo lecţie învăţată.

Tufă Arsă de Veneţia eram!

Colegi şi colege îmi admirau bronzul cel roşu ce contrasta puternic cu cămaşa mea cea albă şi mă salutau îmbrăţişându-mă şi  pălmuindu-mă preieteneşte pe spate, de parcă lipsisem o vacanţă întreagă, plăcându-le pesemne reacţia mea când săream ca ars de durere.

Şi bineînţeles clasicul “Palmă pentru Ceafă Latăăă!, asta deşi ştiu sigur că nu mă tunsesem atunci.

A început şi ora de romană de care îmi era cel mai frică.

Şi el, Vulturul Pleşuv, proful nostru de romană a rostit cuvintele de care am fugit şi mi-a fost groază toată şcoala şi tot liceul.

-Scoateţi o foaie de hârtie. Avem Extemporal… Cu ceea ce v-am predat ieri.

-Şi dacă tot avem destule locuri în amfiteatrul ăsta, mutaţi-vă câte unul în bancă.

Tiii, belea mare pe capul meu. Încerc să scap totuşi:

-Domn’ professor, ştiţi, eu am lipsit ieri şi nu ştiu ce aţi predat.

-Da’ ce ai avut Preda?

-Bolnav, domn profesor.

-Aaa, ai fost bolnav… Dar de ce eşti aşa roşu?

-Ştiţi, de la febră prea mare, domn’ profesor…

-Hăăă, hăăă, hăăă prin clasă.

Normal că nu a ţinut. Dar măcar am încercat.

Ce oare să scriu… ce comentariu le-o fi dictat Pleşuvul colegilor, habar n-aveam.

Trebuia să comentez o poezie, ceva despre ţărani şi iobagi români.

Şi atunci, cu foaia cea albă de hârtie în faţă, am decis să o fac… să-mi dau drumul imaginaţiei nemărginite şi a multora din fanteziile mele.

Ce aveam de pierdut? Şi aşa nu ştiam comentariul profului despre acea poezie, care sintetiza caracterele şi trăirile personajelor din acele versuri.

Dar în schimb ştiam întâmplător poezia. Cuvânt cu cuvânt, strofă cu strofă, învăţată în avans de săptămâna trecută când ne-a spus ce lecţie urmează să ne predea. Şi cum mereu trebuia să înveţi poezia pe de rost, eu o tocisem aşa aiurea, citită frază cu frază şi memorată într-o joacă.

Şi iobagii mei, care erau de fel destul de paşnici în acea poezie, prinseră viaţă şi intrară în vâltoarea imaginaţiei mele, într-un iureş halucinant.

Acţiunea are loc în anul 1784, an cu multe frământări ale iobagilor romani.

IObagi fugind pe aratură spre păduri, abandonând munca de la câmp, hotărâţi să se alăture lui Horea, Cloşca şi Crişan ce porniseră deja răzmeriţa iobagilor!

IObagi fugind de biciul argaţilor furioşi pe fuga lor, scăpând de ei cu hainele rupte şi carnea sfârtecată pe spinare, dar în sfârşit liberi!

IObagi fugind spre casele boierilor, dându-le foc la conace şi crăpându-le capetele cu sapa şi trăgându-i  prin furci pe cei ce vroiau să scape din vâlvătaia focului.

IObagi mâncând obosiţi şi epuizaţi, mămăligă cu brânză şi cu ceapă, retraşi la adăpostul codrului…

Au sosit şi extemporalele.

Foile noastre sunt pe masa Pleşuvului, ne-am dus fiecare să ni le luăm. Toţi aveau doar o amărâtă de foaie nicidecum plină, scrisă cuvânt cu cuvânt cu comentariul Pleşuvului.

Eu aveam 4 foi pline ochi. Ei au luat mai toţi nota 7 şi 8. Eu am fost singurul cu nota 9.

Toţi murmură admirativ, privind pe banca mea unde tronează extemporalul notat cu 9(nouă).

Comentariile nu întârzie să apară:

-Că de unde am scris eu atâta, că lor li s-a predat doar o foaie. Pleşuvul explică:

-Preda, ţi-aş fi dat 10 pentru ce ai scris acolo. Intram în povestea ta, natural şi eram scos brutal de un cuvânt folosit excesiv şi izvorât din nesiguranţa ta.

-Data viitoare când te mai avânţi în naraţiuni de felul acesta, scrie ca şi cum ai ştii despre ceea ce scrii, ca şi cum ai relata de la faţa locului, lasă cititorul să devină una cu povestea ta, indiferent dacă e adevărat sau nu. Important e ca tu să crezi în ceea ce scrii. Nu mai folosi cuvântul “Probabil”.

Bun sfat mi-a dat şi îl urmez şi astăzi.  

Şi cum mi-a cam plăcut sentimentul de atunci, la un extemporal la geografie, când eram aceeaşi Păpădie Aeriană de Veneţia, am decis să repet din nou experienţa.

‘‘Acţiunea omului asupra mediului”?

Floare la ureche pentru mine. Habar nu aveam ce scria în carte, că oricum nu prea mă omoram cu învăţatul.

Cine oare a făcut prima intervenţie asupra mediului?  Şi mă tot duc în jos cu imaginaţia, spre începuturile pământului…

Nu, nu… e mult prea jos, pe acolo sunt numai câţiva parameci prin apă şi apoi ceva dinozauri.

Poposesc în acea perioadă cu doar câteva fraze… trebuie să mai urc un pic, în preistorie spre acea maimuţă primitivă, primul hominid care s-a ridicat în două picioare, marcând începuturile umanităţii.

Prima interacţiune a omului asupra mediului a fost a ei, a strămoşului nostru ancestral, maimuţa hominidă. Cum?

A rupt domne’ o cracă ţapănă din copac să-şi facă şi ea o bâtă, să dea o fructă jos din pom şi să-i pălească una în cap mamutului de tocmai venea spre ea!

Şi încet, încet i-am luat pe toţi la rând:

Romanii pe unde treceau, lăsau numai prăpăd în urma lor că defrişau totul şi construiau drumuri.

Medievalii construiau de zor castele şi biserici, rupând bucăţi de piatră din munte.

Şi noi, ăştia de acum, poluăm în toate direcţiile, cu fabrici de toate tipurile, maşini şi cel mai rău când trimitem câte o rachetă în spaţiu, cu toate gazele acelea emanate de motoare.

Plus ce alte tâmpenii mi-au mai trecut prin cap la vremea aia, încercând să scap de infamul 4, că deja mai aveam unul.

Notarea veni şi numele meu a fost strigat de profa de Geografie:

-As vrea să ştiu cine e elevul Preda Mihai.

-Aici doamnă, eu sunt.

-Vreau să-ţi spun că ne-am amuzat teribil eu şi toată familia mea când ţi-am corectat acasă lucrarea. Şi de asemenea am citit-o azi în cancelarie. Deşi eşti total pe lângă subiect ai un 5 pentru osteneală.

Esteee, doar atât şi vroiam!

Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă şi unii nu se lăsau aburiţi aşa uşor, proful de istorie Cap de Bivol, mi-a dat un frumos 3(trei), în încercarea mea de a-i povesti o carte citită recent despre Vlad Ţepeş, ce iar era pe lângă subiect.

Lucru de neînţeles pentru mine atunci, eu care eram celebrul povestitor al clasei.

Părinţii împreună cu vecinii puneau mâna de la mână şi închiriau pentru 24 ore, cum era pe vremea aia, video-ul cuiva cu zeci de casete cu filme.

Şi timp de 24 ore nimeni nu dormea, doar ne uitam la filme şi-o ascultam pe Irina Nistor şi pe tipul acela ce dubla filmele germane. Şi eu le memoram pe toate, avid după filmele de acţiune, sf şi groază. La cele porno eram trimis la culcare din păcate.

Şi apoi în clasă în pauze toţi se adunau în jurul meu şi îi recream din memorie pe Bruce Lee, pe Rambo, pe Chuck Norris în Missing in Action, Alieni, Monştrii şi Vrăjitoare trebuiau toate condensate în cele câteva minute de pauză.

Şi mai făceam şi greşeli din graba povestirii:

-Şi Rambo îndreaptă atunci aruncătorul de rachete spre elicopter şi trage: – Zbang, Zbang şi moare elicopterul.

-Hăăă, hăăă, hăăă cum mă să moară elicopterul?

-Bine mă atunci, cade… cade, nu moare, deşteptule…

-Hăăă, hăăă, hăăă…

Şi de atunci o bună perioadă când mă opreau colegii pe sală şi mă întrebau:

-Ia mai zi bă, cum moare elicopterul ăla?

-Uite aşa mă… Şi ridicam aruncătorul de rachete imaginar din mâna mea şi ocheam tavanul:

-Zbang!  Zbang! Şi ca un făcut, mereu murea elicopterul!

 

Mai jos va puteti abona la postarile mele viitoare, daca detineti o adresa de e-mail.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.