o zi proastă

aglomeraţie mare la urcare şi ca un făcut uşa din spate nu se deschide…
e ceva normal să ne bulucim speriaţi la uşa din mijloc a autobuzului şi apoi să ne îmbrâncim disperaţi spre locurile libere din spate…
-Nesimţitule care eşti cum de-ţi permiţi să-mi dai pungile la o parte şi să te aşezi tu? se răţoie o tânără, ce pare ca a fost mutată forţat pe alt scaun.
-………………
-Nu aşa se procedează! Îmi cereai voie să stai şi îţi dădeam voie…
-………………
-Ti se pare normal cum ai procedat?
-Si ce vrei tu acuma să fac? Uite soţul tău e băiat cu bun simţ, nu zice nimic şi tu te-ai încins atâta pentru treaba asta, ripostează într-un final bărbatul vinovat de preluarea scaunului cu forţa…
-Pai nu mi se pare normal… comportamentul tău nu e frumos… că dacă mai sunt 7 ca tine pă pământul ăsta se alege prafu’… de aia nu se face nimic la noi în ţară, că sunt numai nebuni ca tine pă lumea asta!
-Că tu oi fi normală rău!
-Faţă de tine da, că nu dau omu’ jos de pe scaun să mă aşez eu… oi fii din ăla de îţi baţi nevasta şi copiii acasă… ce, vrei să ne batem? Hai să coborâm la prima să vedem cine-i mai tare dacă vrei să ne batem!
-………………………….
-Nu mă calmez mă, nu mă calmez deloc… şi vezi-ţi de treaba ta că mă iau şi de tine acuma!!! urlă printre dinţi tânăra către bărbată-su…
-Ahahaha, vezi poate îţi dă şi ţie vreuna… pe bune, îl compătimim pe soţul războinicei…
-Haoleo, vezi să nu…
tânăra coboară furioasă la prima şi îşi lasă în urmă soţul pipernicit, ce rămâne spăşit în continuare pe scaun… autobuzul pleacă şi în sfârşit e linişte.
-Nu te supăra, întreabă vinovatul cotropitor de scaune, aşa e mereu soţia ta?
-Are o zi proastă, ne lămureşte stânjenit pacifistul soţ!
huh…răsuflam toţi uşuraţi… asta era problema…
avea doar o zi proastă…
şi noi care credeam că aşa e ea de obicei!

car-window-cold-colors-1325450

 

Un comentariu

  1. Dacă vedeai o femeie rățoindu-se la John Wayne, ți se părea nostimă, că omul avea statură și „ducea”. Ba gurile rele spun că până și el se plângea de chestia asta, că nu știu cum erau făcute scenariile că mereu își încasa și câte o palmă, pe care o primea pe bune, ca să fie veridică scena. „Dați-mi bătăi cu bărbați că ăștia se pricep să simuleze, nu palme de la muieri să-mi facă gura strâmbă” ar fi zis la un moment dat marele actor…
    Mă rog, pentru noi era o scenă amuzantă. Îți imaginai tigroaica și între așternuturi și gândul era frumos. Dar lângă un bărbat sfrijit săracul, pipernicit… o astfel de femeie amazoană nu se mai cadrează. Ți-o imaginezi înghiontindu-l și imaginea asta e chiar de coșmar în închipuirea ta. Nu că invers, bărbat mojic, ar fi mai frumos,
    Oricum, mai este și „bătaia la cap” unde femeile sunt campioane și cred, majoritatea dintre noi nu facem față, pierzând fără drept de apel.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.