Strămoșul lui Dorel instalatorul e din UK… ăsta când face ceva… ține 200 ani

Dorelul din Uk nu se încurcă cu mărunţişuri… când şi-a pus ceva în cap, dă şi lege pentru asta, doar să-i dăinuiască monumentala capodoperă peste veacuri. Mai exact de vreo 200 ani englezii se chinuie cu chiuveta cu doi robineţi. LooL!

Ceva mai stupid şi inutil nu putea exista pe lumea asta… Să stai adormit şi să alergi cu periuţa de dinţi să o speli, când în apă fiartă până i se topesc şi floşcăie perişorii şi apoi să o bagi repede în apă rece, când simţi că degetele îţi iau foc, e tot ce ţi-ai dori dimineaţa.

La clătirea gurii simţi o arsură şi o fierbinţeală până în nervii dinţilor şi la următoarea gură de apă rece, smalţul sare disperat de pe dinţii supuşi procedeului călirii, aşa cum sare zgura de pe potcoava fierarului când o cufundă în apă rece…

Dar e de bine… se spune că asta face bine la dinţi… pardon la dentişti… şi nu ăia din Uk… ci la aia din România… că acolo îşi fac toţi dantura…

Dar pentru ten sunt o încântare aceste alternări de apă rece şi caldă… dovadă stă tenul meu neted şi fără riduri ca un poponeţ de bebeluş 🙂

Şi totuşi la duş se eludează legea (lege ce interzice amestecul apei reci cu cea caldă intr-un boiler).

Cred că unii sătui de duşuri suedeze, aici în neSuedia din Uk, şi-au montat un instant pe curent ce combină în sfârşit apa, deşi mai sunt încă destui rămaşi în urmă în casele Bătrânei Doamne, Upss… pardon Regine… Sorry Madam şi God Save the Queen… apropo ştiaţi că majoritatea caselor de închiriat sunt proprietatea ei?

Îmi amintesc acum vreo 2 ani intr-un lung sejur prin Uk cu o maşină închiriată am stat la un hotel ce avea o cadă cu doi robineţi…. Fă duş dacă te ţine, că trebuia să umpli cada ca pe piscină şi să te săpuneşti în ea… Îhhh…

Atunci am rezolvat problema româneşte cu duşuri la sticlă de plastic cu apă combinată şi ochii şi urechile la uşă, să nu vină MI6-ul să ne aresteze pentru blasfemia combinării apei…

Şi bineînţeles hotelul a primit o recenzie din partea mea de 1 stea, cu ceva cuvinte dure şi deşi propietarul s-a ofuscat tot, acolo i-am lăsat-o 2 ani… acum i-am şters-o… nu, nu de mila lui, ci de mila mea, că cică se dau amenzi la Local Guizii ca mine pentru recenziile de 1 stea…

44334725_250408135647838_4545361385390866432_n.jpg

44126074_2238590639546064_3883845892486201344_n.jpg

44347848_259162891469550_5864927518003298304_n.jpg

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.