poliţistul RomânCop

Odata m-am hotărât să mă fac poliţai,

au scos ăştia la concurs câteva mii de posturi vacante

şi m-am apucat să-mi fac dosarul,

m-am dus la vizita medicală şi-am plătit vreo 150 lei, teste peste teste, cică eram sănătos tun,

radiografii, electrocardiogramă, ochi, urechi şi alte alea le-am trecut imediat,

colesterolul perfect,

nici măcar nu am mai leşinat ca de obicei când mi-au luat sânge,

ce să mai… eram o perfectă maşinărie stradală de luptă,

RomânCop scria pe mine…

şi-mi amintesc că era unul acolo în grupa mea care a picat electrocardiograma, avea ceva aritmii grave la inimă,

medicii au vorbit ceva între ei apoi i-au dat ok-ul şi l-au trimis mai departe,

pe parcurs l-am urmărit curios din fire şi s-a dovedit că nici de auzit nu auzea prea bine,

şi la fel de slabă îi era şi vederea nereuşind să vadă mare lucru pe panou,

pica test după test dar totuşi se ţinea tare…

şi ăia încă îi semnau că e apt în continuare,

deşi era deja o „epavă umană”

probabil pentru ei era „organul” perfect,

dar să revin la mine…

apoi am dat testele logice cu liniuţe şi desenat pătrăţele şi pomişori cu frunze,

le-am luat şi p-alea…

apoi am stat la o coadă toată ziua în spate la cecul mare,

de sute şi sute de viitori poliţişti ca să depun dosarul,

era nebunie mare… toţi se vroiau apărători ai binelui,

mă duc şi la monitorul oficial şi cumpăr legi peste legi,

coduri penale şi civile încă nemodificate,

şi îmi fac conspecte peste conspecte cu propria metodologie de învăţare,

culmea totul mergea perfect şi chiar reţineam lucrurile alea,

dar fatalitate mare…

exact atunci când totul era perfect,

îşi dau guvernanţii seama că e criză financiară şi la noi în ţară nu numai în state,

şi toate angajările au îngheţat, dosarele s-au pus cică la păstrare pentru „viitoare” angajări

şi noi toţi am rămas cu buza umflată, futuți şi cu banii luaţi,

cam în jur de 350 lei a costat toată tărăşenia, acum peste 10 ani în urmă,

bani aruncaţi pe fereastră pe analize, cărţi, acte şi poze…

acum dacă mă gândesc bine mi-a plăcut să încerc să mă fac poliţist…

mi-am făcut şi analizele, de parcă aveam nevoie…

să ştiu că am colesterolul bun,

dar totuşi…

a doua oară nu mă mai bag cu neserioşii ăştia…

administration-adult-army-1337443

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.