Opturile cu tirul în somn… şi maneaua lui Salam

Ce legătură e între toate astea? Păi e simplu ca… Noapte Bună-Somn Uşor la volan…

Mie când mi-e somn la volan, fac opturi pe şosea!!!

Da, e ceva normal, ceilalţi şoferi de tir pot confirma că ochiul şi mâna nu mai lucrează împreună la capacitate maximă şi apar mici devieri de la linia dreaptă, ce se transmit până în coada tirului.

Tu imediat revii şi apoi iar moţăi şi uite aşa pare că faci opturi între liniile benzii.

Trăiască Lane Asist-ul cine are, aveam la Daf… că bârâie de te scoală din morţi în difuzoarele de pe uşi când calci banda.

Şi Adaptive Pilot e foarte bun că menţine o distanţă egală faţă de cel din faţă şi eventual mai şi frânează în locul tău dacă te uiţi pe găi, pe Facebook sau dormi la volan…

Şi maneaua, ce e cu maneaua?

Atunci când toate melodiile în urechile mele sună la fel, toate având aceeași tonalitate şi nimic nu mă mai poate ţine treaz, bag manele…

Mey eu nu ascult manele, dar pe la 2-3 dimineaţa nimic nu mă scoală din somn mai bine ca Salam într-un mix vechi în care tot vrea să termine introducerea: „O valoare se cunoaşte, şteee, şteee… din ziua în care se naşte, şteee, şteee” şi tot baga Solo, ca să dea dedicaţii şi începe… „”de la Domn’ Director Mălai 2 milioane pentru toată familia lui… şi încă 50 euro pentru tot Barbuleştiul… şi încă 2 milioane pentru Tudor, Tudor, Tudor””… şi tot aşa vreo oră îl îngroapă aia în bani şi el tot nu termină cu introducerea…

Ba chiar se şi burzulieşte la ei: „”Dă-ţi mi voie să cânt, mi-aţi dat o grămadă de bani, lăsaţi-mă să-i merit..”.

Cert e că deşi adun conştiincios sumele alea fabuloase de ordinul sutelor de milioane în minte, tot le pierd şirul la un moment dat şi devin şi ele un fel de oi adormitoare…

Şi în sfârşit ajung şi eu la destinaţie şi iau pauză într-o parcare unde lumea forfoteşte pe lângă mine şi să mai fie şi vara cu soarele sus pe cer când deja de la 10 dimineaţa sunt 35 de grade şi tu cică trebuie să dormi ziua, că noaptea iar o iei de la cap cu opturile şi numărătoarea lui Salam… şi intri într-un ritm din ăsta nebun şi haotic de bagi 4 nopţi la rând şi dormi iepureşte adunate în cinci zile vreo 6-8 ore şi ajungi un zombi conducător la volanul unui mastodont de 40 tone.

Şi apoi când în sfârşit şefii se îndură şi îţi schimbă tura, cazi lat şi dormi vreo 11 ore nemişcat, fericit că ai scăpat cu viață din tortura asta a privării de somn.

Acum e bine că vine iarna, măcar nu mai mor in somn de cald ziua in cabină…

Pentru postarile mele viitoare vă puteți abona prin e-mail aici

bloom-carefree-cozy-258330.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.