pupatul directoarei

pe vremea când eram în câmpul muncii româneşti

într-o mare instituţie cu vechi reminiscenţe,

am fost chemat la o şedinţă…

şedinţa se ţinea în noul sediu,

sediu impozant cu multe etaje din marmură şi sticlă, în spate la tribunalul mare,

unde ne aranjăm noi frumuşel în băncile generosului amfiteatru devenit neîncăpător,

după prietenii şi colegialităţi şi mai puţin după sexe…

eu fiind singurul mascul între sute de femei,

ştiam că suntem doar vreo 3 barbaţi în toată capitala,

dar ceilalţi urmau să apară în şedinţa ce urma cu cealaltă tură…

şi fetele colege sporovăiau şi chicoteau între ele,

eu doar stăteam şi mai aruncam ocheade primprejur să văd ce alte frumuseţuri de colege au mai apărut în peisaj,

şi vine ea, amfitrioana… însăşi directoarea marii instituţii aducătoare de noroc,

ce urma să ne lămurească

că de ce nu ne cresc salariile,

că de ce ne creşte planul şi de ce nu mai luăm prime

şi să ne promită câte-n lună şi-n stele…

fetele toate ascultă răbdătoare sorbind cuvintele directoarei cea izbăvitoare de probleme

şi atunci când şedinţa se sfârşi,

una dintre fete atinsă probabil de duhul sfânt al directoarei

se duse întins la preamărita să-i mulţumească pentru şedinţa predicatoare

şi într-un acces de exuberanţă habotnică

confundând-o probabil cu sfânta moaștă a vreunei parascheve în viaţă,

o pupă pe obraji şi apoi o luă spre ieşire îngăimând mulţumiri şi plecăciuni

şi apoi noi celelalte oi colege şi cu mine berbece printre ele,

neştiind ce să facem mai departe şi cum să ieşim din sala de şedinţă,

fără să pară că nu am fost şi noi impresionaţi de cuvintele cucernicei,

ne-am aşezat într-o lungă coadă de ovine paricopitate să stăm să pupăm directoarea…

moment unic și penibil totodată, zeci de minute în șiruri întregi de sute de limacşi cu buze lipicioase şi rujate,

stăm aliniați la coadă să ne depunem ofranda salivantă pe obrajii directoarei…

pup şi eu cu foc la fel ca pe sfintele moaşte,

musai două pupături un pupat pe stânga şi apoi unul pe dreapta,

pupăm de zor pe doamna directoare cea vie şi nicidecum mumificată,

împietrită de emoţia silei şi de umezeala inerentă rămasă pe pomeţii deja înroşiţi,

înroşiţi şi băloşiţi de sute de buze colorate

şi asta doar pentru că suntem şi vom fi mereu nişte oi,

oi proaste şi fără minte

şi cu-n berbece printre ele!
animal-cute-livestock-227691.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.