Pe 19 Martie a murit Gheorghe… Andrei Gheorghe

Acum un an a murit Gheorghe.
Vă scriu acest articolaş să vă luminez, să nu vă las în ceaţă bântuiţi de întrebări neadormitoare toată noaptea:
-Ce dracu are ăsta în cap?
-Care-i scopul lui în viaţă, cu blogul ăsta de le dă mereu cu mucii’n fasole?
-Mai scrie el ceva normal (şi sper eu drăguţ), ş-apoi iar îi dă cu ceva naşpete de ne ia cu frisoane şi greţuri la lingurică, de-i dăm toţi Unfollow şi Unfriend…
Deci muri Gheorghe mă, Andrei Gheorghe!
Eu pe atunci pe vremea aia eram pe cabină cu nevasta…
-I-auzi mă, a murit Gheorghe… Aoleo mamă, se duse şi asta!
-Bun fu Gheorghe ăsta de le zicea pe de-a dreptul… ce mi-ar plăcea să pot spune şi eu tot ce gândesc… să mă leg de subiecte şi oameni cu nepăsare, cu nesimţirea unuia care totuşi îi pasă şi vrea să atragă atenţia asupra unor lucruri pe lângă care treci zilnic… cu nepăsare, zic eu…
Acum dracu’, respectiv nevasta o mâncă limba şi nu avu de lucru:
-Da’ de ce nu-ţi faci tu Mihaie un blog, să scrii acolo tot ce ai în gând şi te deranjează?
Probabil se gândea că scapă de turuiala mea cea fără de rost, cu care îi fac capul calendar uneori…
Şi eu băgai la bibilică şi după ceva vreme după ce o lăsai la bază, respectiv în Southend-on-Sea că tot făcea nazuri că munca de copilot nu-i mai place, gata… a apărut şi blogul.
Între timp nevasta şi încă vreo câţiva ce m-au îndemnat să-mi fac blogul regretă… La fel ca şi marea majoritate din jurul meu 🙂 Who care?
Acum v-aţi lămurit? Ăsta era secretul, nici gând să mă compar sau să-l înlocuiesc pe Gheorghe doamne-fereşte, doar spun şi eu lucrurilor pe nume, devenind avocatul unora mai timizi şi a celor mult prea ocupaţi să le pese de unele mici nereguli atinse în articolele mele, încât să facă scandal sau să le strige în gura mare…
Dar de acum națiune, puteţi dormi liniştită…
Mihai Hai Hui veghează pentru d-voastră 😀

2 comentarii

  1. Așadar Hai-Huiul împlinește un anișor? La mulți ani Mihai(e) 🙂
    Sunt sigur că nu foarte multă lume regretă, doamna chiar în niciun caz…
    Poate majoritatea dintre noi ne bucurăm îndeosebi de acele scrieri cărora le spui „drăguțe”, și pe care din păcate le socotești doar de umplutură, scopul fiindu-ți, așa cum precizezi cu subiect și predicat, de a fi o trâmbiță a nedreptății și a nerostitelor.
    O.K. Sheriff ! But please, do not shoot me…And I am judge, just like you, only I use blind bullets.
    Andrei Gheorghe a fost un tip controversat. Își făcea lejer atât prieteni, cât și inamici. Cei mai mulți cred că l-au iubit, pentru că oamenii dintr-o bucată sunt preferați până la urmă, celor cu mai multe fețe. Și era deștept, chestia asta nu i-a contestat-o nimeni. Dumnezeu să-l odihnească!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.