Puterea Acatistului

Dacă vă îndoiaţi că Acatistul e cumva doar o hârtiuţă scrisă în van, fără valoare şi niciodată citită de Dumnezeu, ei bine vă înşelaţi. Dumnezeu e sus şi vede şi ne citeşte Acatistele, asta vă pot spune cu siguranţă… numai urmăriţi povestea aceasta reală 100%.
Pe Moş Costache îl ştiu de mult timp, cam de vreo 20 ani… scump la păr ce l-a părăsit de mult timp, dar hâtru şi darnic la vorba, are tolba mereu plină de poveşti din tinereţea lui. Moş Costache are darul de a aduna împrejurul lui familia, oameni necunoscuţi, tineri şi bătrâni rămân vrăjiţi ascultându-i poveştile, întâmplări de pe vremea când era tânăr şi a fost şoferul generalului Moldovan, nume cu rezonanţă care îi sperie şi acum pe tablagii ce mai îndrăznesc să-l oprească din când în când pe şoselele patriei în Dacia lui hodorogită 1310…
Iar eu îl ascult mereu captivat precum Pistruiatul din serial şi pot să vă spun cu mâna pe inimă că dacă eram în ţară, eram hotărât să înfiinţez o rubrică în blogul meu : „Poveştile lui Moş Costache” poveşti reale, unele pline de umor altele pline de pilde ce ar fi fost un element inedit în postările mele… dar nu e timpul pierdut, cine ştie. Povestea ce urmează nu e spusă de el, ci povestită de mine urmărind evenimentele din acea perioadă.
În casa lui de la câmpie dintr-o zonă fertilă şi celebră a ţării pentru barabule, îşi făcuse Moş Costache o gospodărie în care stătea doar câteva luni pe an, atât cât ţinea căldura şi vremea bună.
În spatele casei îşi amenajase lângă livada de pomi fructiferi o mică grădină unde legumele-i creşteau ca-n poveşti de dădea la toată familia pe timpul verii, mai aduna şi pentru iarnă puse la borcan, mai băga şi la congelator, era cumva raiul oricărui bucureştean ce avea ocazia să mănânce o legumă de ţară…
Vara după ce ne adunam în grădina lui la un grătar de mici şi ciocanele sau la copt de vinete, plecam cu toţii cu sacoşele pline de roşii, ardei, castraveţi, cartofi, ţelină, verdeaţă, mere, depinde de ce mai creştea prin curte…
Şi mai ales sticle cu castraveţi muraţi primeam, că se făceau castraveţii de numa’ numa’, cică trecea dimineaţa să-i culeagă şi până seara creşteau alţi castraveţi în loc, ca’n basmele cu Fat Frumos şi balaurul cu 7 capete… iar Moş Costache iar îi culegea şi îi îndesa pe cornişonii cei mici în sticle de Prigat sau chiar de suc să se mureze, băgând sare şi frunze de mărar uscat peste ei…
Nu era ceva magie la mijloc în secretul cultivării legumelor, se pare că era vorba doar de pământ fertil şi de apa care era foarte sus în sol şi din abundenţă. Printre straturile de legume săpase Moş Costache canale şi răsadurile-i stăteau cocoţate pe maluri înalte, pompa scotea apa din puţ aproape nonstop, pe lângă legume formându-se adevărate canale veneţiene de unde plantele îşi trăgeau cât aveau nevoie şi de restul apei curgătoare şi şerpuitoare printre răsaduri se bucurau raţele ce se bălăceau fertilizând pământul din jur. Veneau raţele legănându-se pe picioare şi măcăind fericite tocmai din fundul grădinii ca să se arunce în jetul rece al furtunului de lângă puţ ce le purta în drum de serpentină, când pe un canal când pe altul spre un puţ nefolosit unde apa se vărsa înapoi în măruntaiele pământului prin crăpăturile betonului.
Le arunca Moş Costache în curentul apei melci culeşi de dimineaţa pe rouă de prin grădină şi ele îi vânau prin curentul apei, iar când nu aveau melci încercau zadarnic în drumul lor pe apă să se caţere pe malurile alunecoase şi mâloase să ciugule o roşie cherry, ori vreun ardei mai galben.
Îmi mai amintesc chiar şi toamna când dădea bruma cum mergeam acolo la un ultim grătar şi până se făcea jarul, îmi dădea Moş Costache un furcoi şi scormoneam în mraniţă pe lângă garduri, acolo unde vedeam frunze mari grase şi înalte pline de brumă şi scoteam din pământ rădăcini albe lungi şi tămăduitoare de hrean şi acasă mi-l spălăm bine şi cu masca de snorkeling pe faţă şi cu geamul deschis ca să nu plâng în hohote, îl spălam şi curăţam, apoi îl rădeam pe răzătoarea fină sau îl băgăm la chopper să-l mărunţesc şi pus în borcane cu sare şi oţet aveam hrean cules de mine toată iarna…
Ehh, dar ştiţi cum e la ţară, câteodată mai trebuie să pleci şi la Bucureşti că v-am spus, era doar o gospodărie de vară pentru Moş Costache. Şi ca tot românul prevăzător îşi scotea mereu pompa din puţ şi o demonta, băgând-o la adăpost în casă ca să nu-i facă cu ochiul vreunui hoţ, chiar dacă pleca pentru doar vreo două, trei zile.
Numai că văzând cu timpul că zona e destul de liniştită a început să o lase în grija Domnului pe fundul apei din puţ, că se săturase să tragă de cabluri şi de furtune mereu doar ca să o bage-n casă, dar ca un făcut, parcă tocmai atunci l-a urmărit necuratul, că la un moment dat pompa dispăru. Nu, nu rămase ruptă din cabluri pe fundul puţului, ci zăcea pe fundul sacului. Al hoţului, evident.
Când Moş Costache văzu că îi dispăru pompa fuse jale mare… „Ia uite mă belea, o las şi eu aici în puţ o dată şi gata o şi furară hoţii”, suduia el cu năduf ştergându-şi chelia arsă de soare, în timp ce raţele îl înconjurau măcăind supărate cerându-şi porţia de melci şi de bălăceala.
Şeful de Post dădu din umeri a pagubă neştiind dacă să înceapă să facă cercetări pentru o pompă, dar Moş Costache nu se lăsă păgubaş şi bănuind ceva se duse prin vecini la d’alde Bolboroacă şi d’alde Bulboacă şi îi luă la întrebări:
-Ia ziceţi mă vecinilor, văzurăţi ceva prin curtea mea în zilele astea cât am lipsit eu?
Bulboacă şi Bolboroacă nimic, mieluşei curaţi la suflet şi albi la blană răspunseră în cor:
-Nu văzurăm bre nimic… De ce ne întrebi tocmai pe noi?
-Ehh doar aşa, întreb şi eu de supărare că-mi furară hoţii pompa… Poliţia nu făcu nimic, aşa că io acum mă duc la Domnul să-mi caut dreptatea, spuse hâtru Moş Costache… Merg la biserică să las un Acatist, să-i pedepsesca Ăl de sus pe hoţi, aşa cum merită şi cum o şti El mai bine…
Acu’ nu pot să vă spun sigur din ce cauză s-a întâmplat ce s-a întâmplat mai departe… Se prea poate să fi fost sămânţa îndoielii ce fusese deja plantată în minţile celor doi, se poate să fi fost anii bătrâneţii, deşi erau amândoi în floarea vârstei… Nimeni nu ştie.. Cert e că la scurt timp Bulboacă, brusc şi fără niciun semnal îşi dădu duhul…
Nevastă-sa Catrinţa doar atât le zise la toţi prin jur că s-a dus fără să sufere, din senin şi fără vreun semn de boală. Muri şi atât!
–L-a luat Dumnezeu maică, fuse Voia Lui! se jeluia Catrinţa prin sat.
Poate că întâmplarea ar fi rămas în minţile noastre doar ca un simplu ghinion, ca o simplă voinţă a Domnului dacă după moartea lui Bulboacă, Moş Costache nu ar fi primit o vizită inopinată a lui Bolboroacă.
-Mos Costache, vino te rog la poartă că avem o vorbă… Şi Moş Costache ieşi, ieşi cu sticla de ţuică aşa cum ieşea de fiecare dată în întâmpinarea vecinului, avea mereu ţuică din boască de strugure şi se fălea cu faptul că punea în ea diverse arome… O ţinea în sticle fistichii primite de la copii, sticle de vodka, de whiskey, toate albe să se vadă mai bine culoarea licorii.
-Bolboroacă, de care vrei d-aia cu cafea sau cu nuci verzi în ea?
-Acu să fie cu nuci verzi Costache, că vreau să dorm la noapte, zise el gânditor… deşi cele 5 boabe care zăceau umflate pe fundul sticlei, în afara unei gălbejeli şi a unei arome specifice a lichidului mai multe nu făceau. Ţuica e ţuica, doar te ameţeşte şi atât…
Băură ei o ţuică la umbra corcoduşului din faţa porţii, udară şi colbul de pe cărare dând de pomană mortului Bulboacă şi după a doua ţuică Bolboroacă mototolindu-şi basca în mâini îi zise umil: – Moş Costache, noi am furat pompa! Eu şi cu mortul Bulboacă… Şi acum vin la tine a te ruga să ridici Acatistul, că tare mi-e frică să nu mor şi eu… De la o vreme nu mi-e bine deloc, îl visez mereu pe Bulboacă cum vine şi mă trage după el să plătesc și eu pentru fapta mea, fac ce vrei dumneatale, dacă vrei îţi dau şi banii pe pompă numai ridică Acatistul.
Moş Costache nu-i răspunse pe moment doar mustăcea şi îşi mângâia mustăcioara şi barbişonul ce şi-l lăsase din vară când mersese în Anglia să aibă grijă de ceva nepoţei… Se întorsese de acolo cu un barbişon şi-o mustăcioară albă, de jurai că e agentul 007 Sean Connery după cum şi-o purta şi şi-o îngrijea plin de prestanţă pe capul lipsit de păr…
Mai bău o ţuică, îi mai puse şi lui Bolboroacă una şi îi grăi:
-Ce aţi făcut voi nu a fost frumos… -Să furaţi de la mine vecinul care va omenesc mereu cu ţuică? Nu am venit eu la voi să vă întreb dacă ştiţi ceva? Voi aţi zis că nu ştiţi şi acum pedeapsa divină s-a abătut asupra voastră… Nu, nu pot ridica Acatistul, o să las Voia Domnului să lucreze în continuare, şi plecă intrând în curte lăsându-l pe Bolboroacă alb la faţă ca varul să-și imagineze în fel şi chip cum o să vină a’ cu coasa după el… Din acel moment Bolboroacă știindu-se pe patul de moarte, jură să se răzbune, câte zile o mai avea de trăit.
Mai pe toamnă, în toamna trecută, lui Moş Costache îi plecă fata împreună cu ginerele la muncă peste mări şi ţări și ei îşi aduseră maşina lor cea draga de care îi legau atâtea amintiri şi nu se îndurau să o vândă şi o lăsară la el în curte la ţară ca să stea peste iarnă.
Îi făcuse Moş Costache un loc în curte unde o parcară lateral, mutase de acolo un muşuroi de câteva roabe de pietriş, sub o salcie să nu fie nici prea soare nici prea zăpadă peste ea. Copiii îşi mai priviră maşina ca pentru ultima oară, nu scoaseră niciun hrean că aveau avion în două zile şi plecară la muncă…
Peste vreo câteva zile un băiat muncitor şi cu suflet mare de prin vecini căruia îi lăsase Moş Costache cheia curţii, Mitică a lu’ tanti Iulica, îngrijorat de frunzele căzătoare ale salciei veni să pună un plastic pe parbriz sub ştergătoare, că Skodele au o problemă şi li se înfundă duzele de scurgere de sub capotă… Şi nenorocire mare găsi pe maşină:
Toată laterala dreaptă două uşi şi două aripi, plus capota motorului erau pline cu desene zgâriate în stil Picasso, dungi spiralate, dungi paralele, probabil făcute cu o piatră din ce mai rămăsese din muşuroiul de pietriş… Maşină neatinsă de rugină, cu vopsea originală, vandalizată în ultimul hal cum rar mi-a fost dat să văd.
Tanti Iulica nici nu stătu pe gânduri şi luă maşina la ea în curte ajutată de Mitică şi de atunci o plimbă ba de la stradă unde s-au dat petarde asta iarnă şi o puse în spatele casei, apoi de acolo a adus-o mai în faţă că era prea în bătaia ploii, ba o fereşte de curcile si găinile ce îşi iau zborul ca să doarmă peste noapte pe ea… şi tot aşa până vin proprietarii din străinătate, ce să mai… şi-a găsit belea şi o grijă-n plus în gospodărie…
Poliţia chemată atunci la faţa locului ridică din nou din umeri dând vina pe proprietari că şi-au lăsat-o parcată într-o curte pustie, copiii proprietari dădură şi ei vina de acolo din Anglia pe moroiul Bulboacă sau poate chiar pe vecinul Bolboroacă, atunci când îşi văzură pozele cu Skoda lor cea dragă vandalizată, Skodă ce fusese în Nordkapp Expedition 10000 km, Skoda cu care am văzut aproape toată Europa, am ajuns să mi-o văd zgâriată toată de un mort şi unul aproape mort.
Că da, Moş Costache e socru-meu şi eu o ţin pe fiică-sa Dana de douăj’ de ani şi am nimerit ca musca-n lapte în războiul ăsta al Acatistului din satul barabulelor…
Care Acatist nu l-a dat nici dracu la biserică, că Moş Costache nu e mai bisericos ca mine sau ca unul ce trece la 100 de metri de biserică o dată pe an să-şi ia Lumină de Paşte. Pur şi simplu le-a spus Bolborocelor ceea ce voiau să audă şi ei s-au comportat ca atare…
Deci puterea unui Acatist nu vine din cei 5 lei şi hârtiuţa lăsată sub coliva de pe masa popii sau care o fi procedura. Puterea Acatistului e pur şi simplu autosugestie şi atât.
De aia nu citesc horoscoape şi alte premoniţii, prefer să îmi fac singur viitorul şi apoi să nu mă gândesc că uite d-aia s-a întâmplat, că a dat cutare Acatistul sau mi-a prezis Nety Sandu azi dimineaţă, sau mai rău… aşa a vrut Domnul…
V-am convins sau nu de Puterea Acatistului?
Acum fuguţa la biserică să scrieţi câteva, dar aveţi grijă să îi spuneţi şi celuilalt ce i-aţi urat acolo, să munciţi mai mult dacă aţi scris că vreţi să vă îmbogăţiţi, să vă luaţi vitaminele dacă aţi cerut să fiţi sănătoşi şi ieşiţi la agăţat în cluburile din Centrul Vechi dacă v-aţi dorit o gagică bună 🙂

56157778_353027532227328_5276460888998543360_n.jpg

56232395_1986218194838236_5087179056038805504_n.jpg

56191360_318223768890369_4480099447522459648_n.jpg

56189946_404842110094641_2525409433966608384_n.jpg

56363530_2096292827159128_3339119120229597184_n.jpg

56536243_1226116600890997_5317627274357374976_n.jpg

56673128_316563792383162_3976243502450212864_n.jpg

56352650_2252346265020272_3856598886248349696_n.jpg

4 comentarii

  1. Adevărat Hai-Hui. Articolul acesta trebuia să-l pui de 1 aprilie. Special pentru mine. Ce m-am bucurat eu văzând că Mihai s-a întors într-ale bune și ne scrie și nouă despre importanța acatistului. Ba după cuvintele de introducere, m-am mai uitat odată să văd dacă însuși druidul este autorul lui… Da domne, chiar el. 🙂
    Și îmi vându el castraveții „cornișon”, cale de câteva rânduri bune, până la final…când o făcu iar nefăcută.
    Ca să mă exprim în frumosul grai din ținutul zaibărului, de unde dumnealui se trage, pare-mi-se. 🙂
    În altă ordine de idei, acatistele sunt rugăciuni numai pentru lucruri bune, dacă vrei să asmuți pe necuratul te adresezi altor „foruri”, care n-au nimic de-a face cu biserica. Dar…nu îndemn pe nimeni să se joace de-a zgândăritul în viespar.
    Sănătate multă îi urez hâtrului socru.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ce-ar trebui să zic acum? Mulțumesc că te-ai gândit la mine, nu-i așa? Și Ion cred că se bucură tare 🙂
    Deja mă gândesc cum să ți-o întorc… Mai ales că ai descris niște chestii care mi-au făcut poftă. Castraveți murați aveam la frigider și m-am lecuit, dar țuică… Cum ziceai acolo? Cu aromă de cafea? De nuci verzi?… Minunat om, acest domn Costache.

    Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.