paştele doreilor

Demult, când încă mai mergeam să mă luminez de paşte la abaţia din colţul străzii mele,

stăteam în faţa bisericii la fel ca mulţi alţii în miez de noapte,

aşteptând să iasă părintele cu lumânarea cea mare,

şi lângă mine apar ei… doi dorei mărunţei bine aghezmuiţi şi cu chef de vorbă,

şi cât întârzie lumina doreii îşi clătesc gâtul în ritualul abluţiunii cu sticlele din buzunare,

ronţăind şi ceva anafură, pesemne nu mâncaseră nimic,

licorile le descleştează limba şi le înviorează mintea,

mărindu-le măzărichea circumvoluţiunilor îmbuibate în ambrozie şi alcool,

dar băutura s-a terminat şi ei nu-şi mai găseau starea de smerenie,

şi atunci unul mai luminat dintre ei hotărî împuns de la spate de aghiuţă:

-bă, ce stăm aici ca proştii?

-ce are lumina popii şi a noastră nu are?

-ia mă de colea lumină, îi zise celuilalt…

şi scoţând bricheta din buzunar îşi aprinseră lumânarea şi candela din dotare,

şi apoi fericiţi că au scăpat de corvoada aşteptării au luat-o victorioşi prin mulţimea de oameni,

tăindu-şi cărarea precum moise printre ape fluturând deasupra capului făclia cea sfântă adusă tocmai din tărâmul evreiesc,

întocmai cum o aduc şi popii teleportandu-se în toate colţurile lumii,

ca nişte veritabili moşi crăciuni, bărboşi, graşi şi îndoliaţi…

Credincioşii dimprejur începură să facă schisme îndărăt în faţa blasfemiei,

rostind litanii despre iertarea rătăcitelor oi,

şi mai apoi lumea din spatele cozii umane când văzură apărând lumina sfântă a doreilor,

ca ulii pe ea se repeziră să-şi ia hulpavi porţia de credinţă,

luând lumina cea falsă şi ducandu-şi-o apoi prin case,

plimbând-o prin toate camerele eventual şi prin wc,

să sfinţească cu ea toate celea,

cu siguranţă apoi trăznete şi focuri apocaliptice se abătură asupra lor,

neapăraţi în faţa duhurilor rele fură un an întreg,

sfeştanii nesfârşite prin case făcură să-l alunge pe ucigă-l-toaca,

pentru că au trişat şi şi-au luat flacăra fariseică aprinsă de cei doi dorei…

Și mai apoi când veni şi la mine lumina cea adevărată a resurecţiei dintre morţi,

am dus-o în casă şi am făcut turul camerelor plantând-o apoi într-o oală,

musai cu apă pe fund ca să ardă în siguranţă până spre dimineaţă,

şi mi-am dat seama cât de mult seamănă mica mea flăcăruie cu cea a celor doi dorei,

era o simplă flacără arzândă parcă provenită dintr-o brichetă chinezească,

a doreilor sau a popii, asta nu mai avea importanţă,

deci mergeţi în noaptea asta de vă luminaţi,

şi mergeţi apoi de vă îmbuibaţi,

cu ouă, drob în prapure şi cozonac,

stinse cu vin, tărie şi apoi daţi-o pe enzime,

enzime digestive dacă nu vreţi să apăreţi a doua zi la tv ca ştire,

şi acum cel mai important pentru bărbaţi:

dacă aţi făcut curat cum se cuvine prin casă,

aţi bătut covoarele şi aţi spălat geamurile,

aţi curăţat poate ceapa cea verde şi apoi aţi tăiat legumele,

a venit momentul să vă cereţi şi răsplata

răsplata cea binemeritată după atâta post abstinent,

şi mâncat fără cârteală frunzele de ştevie şi de urzici

bune pentru purificarea sângelui se zice,

şi atâta admirat prin baie plăcile colorate de faianţă săvârşind păcatul malahiei,

cu gândul la dezlegarea trecutului câşlegi dintre crăciun şi paşte…

Deci daţi la buci în noaptea asta, că vi s-a ridicat postul trupesc,

iar pioasele femei nu vă mai pot duce cu vorba că păcătuiesc în postul cel mare,

dar daţi cu moderaţie la adăpostul căciuliţei,

sau cu fereală precum biblicul onan,

pentru că altfel în anul care vine veţi fugi de acasă,

îngroşând rândul doreilor trimişi să aducă lumină,

alungaţi de ţipetele nevestii şi orăcăielile plodului,

plodului micuţ de doar 3 luni,

zămislit la lumina micuţei flăcărui,

în noaptea sfântă,

a paştelui doreilor.

51960858_2753884647970166_7984054915741777920_n

Un comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.