Am vorbit cu Facebookul Face to Face! Roşcaţii există!

Ce ţi-e şi cu viaţa asta de blogăr, nici nu ştii când ajungi mare influensăr… că uite printr-un concurs de împrejurări am ajuns să vorbesc personal cu Facebookul.

Da, chiar cu ei, Face to Face, Roşcaţii din Dublin au vrut să-mi vadă moaca şi să chatuiască cu mine, eu umil utilizator de Facebook cu vreo zece Blockuri la activ de la ei, că doar mă cunoaşteţi că mai dau cu mucii-n fasole, ba de gay, ba de Dragnea şi Psd, sau de biserică şi chiar de Iohannis… Dar între timp cine a făcut mii de followeri pe pagina lui? Eu, eu sunt ăla!
M-au contactat cu un email scris profi, super parafat şi ştampilat de Facebook, e-mail în care totuşi lipsea o nenorocită de literă, un A, probabil uitat în graba scrierii, dar care pe mine a reuşit să-mi pună sub semnul îndoielii că Facebookul e chiar Facebook. Mdea, gândire de român trecut ca toţi ceilalţi prin diverse ţepe, evident că mi-am imaginat că iaca, încă o ţeapă. Am dat acolo un click într-un mare sictir să programez o convorbire telefonică şi am văzut că îmi vine rândul peste vreo lună. Adică să stau 1 lună până să-mi iau ţeapa? Ei drăcie, păi stai frate aşa, că ceva nu e în regulă, că dacă era vreun nashpet pe după mailul ăla, mă contacta instant.

Şi apoi au început să curgă instrucţiunile: că să fiu pregătit în ziua de la ora de, cu Facebookul deschis, telefonul pus pe On, că mă vor suna pe mobil şi să-mi pun şi un Blue Jeans nou nouţ… mi-au trimis chiar ei un link de unde să-l iau, că era gratuit la ofertă de utilizator guest. Pentru cine nu s-a prins, Blue Jeans-ul e un App şmecher ce seamănă cu Skype-ul… S-au băgat apoi şi-n telefonul meu Huawei, că deh… ştiţi cum sunt ei roşcaţii, sunt curioşi ca soacră-mea când e vorba de datele tale… şi mi-au programat agenda Calendarului Google ce mi-a amintit periodic, ca să nu uit: “Coae… ai grijă, Coae! Să n-o dai în bară că o dată-n viaţă ai şansa asta, să vorbeşti tu, Mare Blogger cu Ăl Mai Mare Roşcat al Planetei… ‘nfine cu oamenii Roşcatului!”
Şi am stat ca pe ace vere, timp de 1 lună să văd unde naibii m-o prinde conferinţa aia de 45 minute… că tare îmi era teamă că mă prinde pe vapor, sau în tren sub apa Canalului Mânecii, sau la volanul tirului de nu pot opri să vorbesc.
Între timp mi-am tot făcut griji de genu: mă, dar totuşi ăştia sunt oameni? Că naiba, ştiţi cum e… dacă scrii ceva nasol pe Facebook un bot-robot te blochează şi aleluia, te poţi da şi cu curu’ de pământ că tot blocat rămâi. Nimeni nu îţi spune de ce ţi-ai luat blockul, nimeni nu-ţi vorbeşte, e acolo o entitate de inteligenţă artificială, gen Skynet din Terminator, ce mult nu mai are şi ne acaparează pe toţi… că ce mai e de la 2 miliarde de facebookişti până la 7 miliarde per total oameni.
Şi în sfârşit în ziua cu pricina cu juma de oră înainte de marele eveniment m-am parcat, am găsit şi WiFi strong de la Sanef… Wow! în Aire de Baralle, (Mersi şi Viva la France!), că mi-era groază că-mi mănâncă ăştia toţi giga de roaming… şi înarmat cu telefon, laptop, căşti, cabluri de alimentare, baterie externă, apă, cola şi cafea… Facebookul, Blogul şi Blue Jeansul deschis 😏, m-am pus pe aşteptat la o măsuţă din benzinărie… muci de somn c-o faţă din aia lungă de zombie nedormit de Marţi până Vineri, de-mi era teamă că adorm naibii la videochatul ăla.
Şi frate, ce mi-a spus Omul Roşcatului m-a zguduit din temelii şi tocmai de aceea aş vrea să vă spun şi vouă, bloggărilor şi cititorilor…
Eu mai mult am chatuit cu el că prea interesat de ofertele lui, cum că să-mi duc blogul pe cele mai înalte culmi ale succesului prin oferte de marketing si alte celea, nu eram.
Omul era român la Facebookul din Dublin, hehe vericule păi eu sunt vizavi de tine în Holyhead, dacă ieşi la geam cu un supertelescop îţi fac cu mâna când ajung acasă, că firma mea de camioane e din Irlanda, de prin New Ross… şi alte nimicuri de consăteni vecini de ţară…
Bun, acum să începem cu lucrurile serioase.
Întâi vorbim despre Bloggeri: Ochii mari şi urechile ciulite, că ce vă spun acum o să vă crape mintea-n două:
Importanţa Like-ului pentru Bloggeri:
Bun, eşti Blogger şi obişnuieşti să-ţi share-uieşti articolele pe Facebook, eventual pe o pagină personală de blog ca şi mine… şi ai şi câteva mii de Followeri cum e cazul meu…
Dacă acei cititori care ţi-au dat Like la pagină nu interacţionează cu postările tale dându-ţi Likeuri ritmic… PAGINA TA NU SE VA MAI RIDICA ÎN FEEDUL LOR ÎN VECI… sau cel puţin va fi ridicată din ce în ce mai rar în Feed, până va dispărea din memoria lor…
Asta deşi acel om ar vrea să mai vadă ceva postări de la pagina ta, dar el nu dă Likeuri, habar nu am de ce, poate nu îi place degetul ridicat, poate a fost omul în concediu şi nu a avut net, sau s-a certat cu nevasta şi nu a mai avut chef de tine.
Eiii… şi Facebookul în măreaţa lui gândire cârlionţ-roşcată a decis aşa: MEMORIA UTILIZATORULUI DE FACEBOOK E DE DOAR 2 SĂPTĂMÂNI… DUPĂ DOUĂ SĂPTĂMÂNI FACEBOOKUL ÎI DĂ RESET …
Nu e vorba de vreo lobotomie sau ceva de genul… Pur şi simplu Followerul care nu a mai dat Like la nicio postare de pe o pagină, nu va mai vedea acea pagină, ce i se afundă şi se tot afundă în Feed până nu va mai apărea deloc în postările afișate lui de către Facebook…
Acel cititor ar putea pur şi simplu să caute acea pagină în lista lui de Likeuri de Pagină, dar cine dracu face asta? Eventual dacă îşi mai aminteşte numele paginii tale te poate căuta pe Lupă, dar din nou lipsa unui Like o afundă apoi din nou în străfundurile Facebookului… Facebookul i-o mai ridică din când în când, ceva de genul: „Aloo, coae, mai ştii de pagina asta?” Şi cititorul bucuros “Aaaa, ia uite Blogul din Tir, super tareee, de când îl aşteptam… ce rar scrie sărăcuțul de el, nu prea are inspirație”… Şi se încăpăţânează în continuare să nu-mi dea Like la postare, că deh aşa sunt unii chitroşi şi gata… din momentul ăla Facebookul a considerat că i s-a schimbat interesul pe Facebook. El îmi rămâne ca şi Follower de pagină, dar DOAR ca unul fantomatic, e acolo doar cu numărul, în rest nu mai ştim unul de altul.

Si eu am dat Like in ultima vreme la destule pagini. Am vazut eu vreo notificare de la ele? Nup, never, deși am verificat, au postāri acele pagini.. Sunt la randul meu un Follower Fantomă!
Eiii, cum e Bloggerilor, recunoaşteti situaţia? Să ai mii de Followeri pe pagină si doar câteva zeci de Clickuri pe linkul articolului!
Acum pentru Cititori: Followerii unei pagini ce nu interacţionează cu acea pagină, nu o vor mai vedea, după cum am zis mai sus. Likeul trebuie să fie ritmic, nu zic unul la 2 săptămâni că poate uiţi şi vrei să dai un Like la 15 zile când deja e prea târziu, că nu o să mai ai cui. În a 15-a zi eşti deja resetat şi Blogul din Tir a dispărut pe veci din Feedul tău. În schimb vei vedea glume şi videouri de pe pagini unde dai mereu Like, vei vedea poze cu cafeluţe şi citate celebre sau mai ştiu eu ce alte Likeuri împărţiţi voi cu atâta dărnicie.
Acum să căutăm SOLUŢII:
Cititori şi chiar Bloggeri, daţi Like cât de mult puteţi… nu neapărat mie, ca şi eu eram la fel inainte… Intram la prieteni, bântuiam pe acolo un pic şi nu prea dădeam Likeuri, doar foarte rar si apoi cucu postări de la ei mai vedeam pe pagina mea…
Iar cititorii ce urăsc Likeul pot pur şi simplu să pună acea pagină… adică să-mi pună pagina mea cu Steluţă la Follow şi în momentul ăla poa’ să aterizeze şi marţienii lui Guţă în Piaţa Unirii, sau să bage tigăi de teflon de 1 leu la Obor, că tot eu voi apărea primul în faţa ochilor voştri de fiecare dată…

Inca un mic Tips gratuit pentru Ownerii de Pagini pe Facebook.
E recomandat sa aveti numele real pe contul original de Facebook, de pe care v-ati deschis pagina. Am aflat de pagini cu milioane de Followeri ce au fost inchise, atunci cand Facebook a cerut propietarului de pagina sa-si dovedeasca identitatea trimitand un ID. Imediat mi-am amintit de Oreste, caruia i-a fost inchisa o pagina cu 350 mii de Followeri.
Cum puteam eu dovedi cu un ID ca ma cheama Mihai Hai Hui in realitate? Drept urmare am renuntat la marca mea pe contul principal de Facebook si mi-am pus numele real, Mihai Preda… Blogul poate avea orice denumire, deci a ramas Mihai Hai Hui Blogul din Tir…

Una peste alta mă consider norocos că am avut ocazia să stau de vorbă cu un Roşcătzel şi i-am simţit atingerea duioasă a mouseului pe Blue Jeansul meu. Fook me!… Staţi aşa… că nu asta am vrut să zic! Era vorba că mi-a umblat cu mouseul pe ecranul laptopului meu, prin blog şi pagina de Facebook cu ajutorul aplicaţiei Blue Jeans, da? Ca să nu existe dubii!!!

Câți dintre voi ați avut șansa asta? 😏
Sper că v-am fost de folos şi nu uitaţi:
De la mine, Mihai Hai Hui, aţi aflat asta pentru prima oară, omul care a vorbit cu roşcaţii Facebookului!

5 comentarii

  1. Savuros! Aaa, esti norocos ca ai avut sansa sa te caute “roscatii”, nu ca nu ai fi meritat! Mie chiar imi place ce si cum scrii!
    Doar bine! Like!

  2. Mihai , umblând hai-hui prin lume și scriind la fel ai fost totuși băgat în seamă de însăși Facebookarii planetei Terra ! You must be proud !

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.