The Irishman, cronica de film Hai Hui cu Capu’

Well… dacă vrei să prinzi rădăcini pe canapea timp de vreo 3 ore jumate cu ochii pā Netflix, iți spun io ca Irlandezul e potrivit pentru asta. Apropo, o fi ajuns şi în cinematografe „monstrul” ăsta filmografic? Vă amintiţi pe vremuri de filmele alea italiene cu Bud Spencer ce aveau un intermezzo la jumate? „Fino primo tempo” şi apoi „Secondo Tempo”… nu de alta, dar să ai timp de un Number One rapid!
Nfine de dormit n-am adormit, deşi tare mi-a fost că… dar am avut o ocupaţie domne, să încerc să-mi dau seama cum dracu de-au întinerit peste noapte toţi moşulicii ăştia, gen De Niro, Pacino şi Pesci!
Fraţilor… ăştia bat lejer spre 80 de ani, dar ca prin Light & Magic cu tehnologia De-Aging, ultimul răcnet în lifting digital cinematografic, şanţurile adânci de pe feţişoarele creponate şi pătate le dispar ca prin farmec, expunându-ne mutre fixe şi imobile injectate cu botox, fără nicio cută şi urmă de tresărire pe ele.
Buza de sus a lui Pacino ce se mişca haotic şi obrajii lui parcă linşi cu gletiera, sau fruntea dement de netedă şi ochii superciudaţi ai lui De Niro, cu siguranţă or să-ţi atragă atenţia, ceva mai mult decât acţiunea filmului în sine.
Deci una peste alta, se pare că virusul Benjamin Button a lovit din nou şi în ritmul ăsta nu m-ar mira să-i văd jucând, eu ştiu… poate în nouă ecranizare a filmului Cireşarii. Deşi o problemă ar exista acolo! Cum feţele le sunt schimbate în timp real fără niciun machiaj, corpul trebuie să se mişte conform vârstei, ceea ce mă convinge că în curând actorii doar vor semna că „joacă” şi în timp ce stau comod în cărucioarele lor rulante din Florida recitând replici, un calculator ne face/digitalizeaza nouă filmul. Huh!

2 comentarii

  1. L-am văzut și eu și a meritat. Ce dacă s-au folosit tot felul de tehnici? A meritat. Ca El Cid odinioară când a fost ridicat în șa pentru susținerea moralului oamenilor săi 🙂 Eu cred că și aceștia meritau să fie chiar și ridicați dintr-un eventual cărucior, numai să-și spună replicile așa cum bine știu s-o facă. Orice s-ar spune, sunt niște monștri sacri ai cinematografiei. Altfel tema abordată în film, nu era dintre cele care să mă preocupe pe mine în mod expres. L-am privit tot așa, ca pe o demonstrație de virtuozitate. A actorilor din prim plan, ca și a tehnicienilor ce nu s-au văzut dar fuseseră și ei pe acolo, nevăzuți și neștiuți, cu ore întregi de muncă asiduă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.