Mwahahahaha, am pus mana pe cea mai de pret arma impotriva Covid-ului: Hartia igienica, in Bursa VIRUstirilor

Ghid complet pentru obtinerea mult râvnitei:

Pui ceasul sa sune cu minim 30 minute inainte de plecare, sa fii sigur ca ajungi inaintea deschiderii Lidl-ului. O lălăi prin paturi vreme de inca 5 minute, ca stii ca ai timp berechet, doar magazinul e la doi pasi. Bei o cafea la repezeala si-ti faci un shake de proteine cu fulgi de porumb.

Pă dracu!… burta incepe sa-ti forfoteasca, semn ca ar fi necesara o evacuare. Bă ești nebun? De aia m-am sculat cu noaptea-n cap in ziua mea libera, ca sa ma cac? No fucking way, man! Prefer sa strang din buci si-o tulesc spre masina.

Parchez in Lidl si admir parcarea goala. Nici tipenie… Yuhuhu! imi vine sa strig pe geamul masinii.

Țeapa! Cat am stat in masina si am dat vreo cateva degete pe Facebook, hârciogii pandemiei s-au materializat din piatra cubica a parcarii. Na, ca nu mai sunt primul!

Stam incolonati in fata intrarii inarmati cu carucioare si papornite. Se deschide doar primul rand de usi glisante la ora 8.00 fix, coada intrand jumatate in magazin.

Se face 8.05 si nimeni nu vine sa mute niste paleti imensi cu pamant de flori ce ne blocheaza intrarea in lăcașul multrâvnitei. Forfotim! Un istet se strecoara printre paleti si minune dumnezeiasca. Al doilea rand de usi glisante se deschide, ca avea senzor de miscare. Cuplurile de moși/hârciogi se mobilizeaza exemplar. Babete si moși crăciunei cu barba isi ridica, da vere isi ridica carucioarele-n cap!!!, sa treaca peste baricada de paleti. Trec victoriosi printre paleti cu caruciorul deasupra capului, precum soldatii ce traverseaza un rau adanc pana la brau.

Ma uit prostit la nebunia asta si nu stiu ce sa fac. Sunt captivul caruciorului. Si mai am si-o lira bagata-n el. Intr-un acces de inteligenta si darnicie, renunt dracului la carucior cu tot cu lira lui si ma strecor solo printre paletii de pamant.

Insfac un cos mic de interior si fug. Fug, fug de-mi sfaraie picioarele spre valoroasa si greu acccesibila hartie de sters la cur!

Rafturile de hartie igienica sunt goale, desi e 8 dimineata. Un mic palet prapadit si inceput, mai are totusi ceva baxuri pe el. Apuc unul. As mai lua inca unul, dar nu mai incape in micul meu cos si sincer imi e o rusine de ma cac pe mine, sa umblu cu baxul la subrat prin magazin, pana termin cumparaturile. Ma scoate din dilema mea un lucrator comercial: “Just one, please!”

Mai bine imi zic… si incep sa bantui prin magazin sa hârciogaresc si eu ceva hrana, ca toate mamiferele astea din jur. Am nevoie de conserve? Nu frate, ca rafturile sunt deja goale.

As lua ceva paste… Ce paste mă, ai innebunit? Singurele uitate undeva mai sus pe raft, sunt unele mai dubioase, Linguine. Iau un pachet.

Si ceva morcovi, pastarnac…. deh, chestii de supa. Si pui. Sorry, am zis pui? Doua zburatoare inverzite stau probabil de la inceputurile pandemiei, intr-un colt al vitrinei frigorifice. Nu tu piept, nu tu pulpe.

Ma reprofilez pe porc. Ti-ai gasit… si acolo vantul din North Wales adie pe casoletele de cefe. Si alea doar vreo 6 la numar. Iau doua, sa fie!

Am pus ochii pe o tipa! E o lucratoare Lidl tatuata si plina de piercinguri, ce aseaza sampoane in raft. Imi fac curaj si ii adresez cea de-a doua intrebare ce sta pe buzele tuturor pământenilor: „Gel dezinfectant aveti?”
Băi va spun… cateodata chiar mi-e rusine de ce trăznai scot pe gura. Fața ei expresiva a spus tot. Am vazut acolo consternare, dojană… poate chiar milă. Un pic de mai stateam in fața ei, cred ca o apuca si râsul.
Dar de acum stiu… stiu cum sa formulez intrebarea: ” De cand nu mai aveti gel dezinfectant?”…De doua saptamani domnule” ar veni raspunsul.

Ma invart fara rost prin magazin, gandindu-ma ce-as mai hali pe vreme de pandemie… Nimic special. Mai iau o sticla de lapte si una de ulei. De masline. De floare nu folosesc de cativa ani si oricum nu mai era pe rafturi.

Las restul gloatei sa scormone in continuare printre resturi de conserve pline de E-uri si ma asez la casa.

In fata mea, e doar o hârcioagă… Hartia igienica aproape i se revarsa de pe banda. Are 5 baxuri. E pusa la punct de cerberul de la casa: “Just one toilet paper, please!”. Babeta se scuza si se tanguie: ”Sorry, is not any sign there!” si trece printre noi cu baxurile excedentare in maini, sa le returneze paletului, deja golit probabil.

In spatele meu simt cum in sufletul a 4 oameni, speranta renaste!

Vor avea cu ce se sterge la cur!

3 comentarii

  1. Nebun mai ești, omule! 🙂 Dar chiar m-ai făcut să râd. Un râs din ăla pe care parcă ți l-ai reține, zicând că nu se cade, dar îți scapă. Îmi aduc aminte, la școală aveam un băiat care îmi era simpatic că îmi dăruise un breloc din acela împletit din sârme colorate. Se pricepea la de-astea, dar la carte săracul… Și tocmai în ziua aia îl ridicase tovarășa în picioare și nu știu ce trăznaie spusese că râdea toată clasa de el, sub bagheta de dirijor a învățătoarei. Eu mă țineam bine, cu fălcile încleștate, că nu s-ar fi cuvenit să râd de cel care îmi făcuse un dar, nu-i așa? Însă el săracul nemaisuportând umilința (nu știam noi pe vremea aia de bullying, deși despre asta era vorba), se întoarce spre băieți și le zice: „Nu râdeți, mă! Că nu e de râs, e de plâns!” Abia atunci m-am trezit și eu, ca un măgar și am izbucnit dintr-o dată în hohote, acoperindu-i pe toți ceilalți… Săracul!… Cu ce ochi m-a privit. Uite că n-am putut uita nici până acum.
    La fel, aceeași senzație o încerc și de asta, că nu-mi vine să râd de oameni, care înconjurați de o tragedie globală, își consumă și ei micile dramolete din spatele scenei, cu lupte duse la cumpărături… Până când destinul îi ia și îi împinge în fața cortinei!
    De-aia îți spun drept că eu n-aș fi râs, dar m-ai forțat.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.