Cronicile Regentului: Armata Celor 100 şi Ceva de Oşteni

Legenda începe cu oşteanul, hai să-i spunem, Râlea, cel mai vajnic şi vechi oştean. Cu el a început Legenda Regentului şi  tot cu el se va termina.

Aşa incepui şi eu să învăţ meşteşugul trimiterilor, tot cu Râlea. Râlea cel cu dinţii mari… Şi cu porţi şi mai mari şi mai făloase la el acasă. Întâiul oştean al cetăţii, o adevărată maşinărie de trimis şi ridicat produse.

7 zile din zori şi până-n seară stătui cu el. Nemâncaţi, nebăuţi, nenimic ca doi pupăzoi pe moşia lui din Tei eram. Şi doar trimiteam şi ridicam, trimiteam şi ridicam.

Norocul mi-a surâs însă şi am primit o altă moşie, mai mare şi mai frumoasă, din margine de oraş până hăăt departe, în sate îndepărtate.

De la început pe mine m-or strigat Bibi, de la Biban, pesemne. Bibi’n sus Bibi’n jos, numai asta auzeam în cetate.

Mision mă alinta Bibiloi: Haide mă Bibiloiule când te întorci, opreşte şi tu căruţa la săteanul ăla şi ia-i produsele! Mă opream, cum să nu…

Numai oşteni de seamă erau colegi de moşie cu mine atunci.

Era unu ţepos, Pancu. Pusese ochii pe domniţa Miha din ţinuturile Carfuriene, din cetatea Eldornado.

Ştia el ce ştia ce le plac domniţelor… Pantofii!

Măi oameni buni, i-o cărat Pancu ăla căruţe întregi de pantofi în fiecare zi, vreme de peste 1 an de zile. Când îl apucau durerile de şale mă mai trimitea pe mine şi pe Scaieţeanu.

Dar tot Pancu s-a ales cu domniţa.

Care domniţă într-o dimineaţă n-a mai rezistat şi a pus picioru’n prag, când Pancu iar venise cu o căruţă de pantofi: “-Auzi măi oştene, gata am înţeles care e treaba cu pantofii. Opreşte-te odată, că nici nu mai am unde să-i pun şi nici nu se mai vând, Eldornado e deja în faliment”. Şi de atunci sunt împreună până în ziua de azi.

Şi mai era Naie, cel mai mare oştean din orezărie. În fiecare dimineaţă era primul venit în cetate. Orezarii lui erau pe alt fus orar. Şi stătea ca un cocoş în vârful grămezii de produse şi zgurma de zor, căutându-şi marfa. Şi arunca cu produsele de colo, colo: ăsta lu’ Bibi, ăsta lu’ Pancu, ăsta lu’ Râlea.

Până îşi găsea şi el unicul produs, dacă îl avea şi pe ăla.  Atât şi nimic mai mult. El duce doar ranforsări. Cu asta îi plătea pe ăia cu ochii oblici, de-i umpleau zilnic căruţa cu ţesături fine din China.

Şi Naie nu putea pleca în orezăria lui până nu-şi vedea toate găinile adunate la muncă. Şi se punea pe trâmbiţat: „-Auzi mă Scaiete, te ia mama dracu dacă nu vii la timp la muncă. Stau să te aştept aici în fiecare dimineaţă şi să-ţi zgurm ţie produsele?!”

Scaieţeanu era ocupat, de aia întârzia. La fiecare intersecţie de drumuri se oprea de-şi mai rădea barba cu briciul încă o dată. Păr în cap nu prea avea, dar barba îi creştea ceva de speriat. Vârcolac era, zău aşa!

Şi căra tot timpul în căruţă un butoi mare de chit. Când mai avea o pauză, mai dădea două, trei straturi de chit pe aripa dreaptă a căruţei, chiar dacă nu era nevoie. Ştia el că sigur va lovi ceva pe drumul de întoarcere către cetate.

Mi-era bine acolo, în cuibul lor.  Mai făceam şi boacăne uneori. Atunci odată mi se înfoia Naie. Îşi desfăcea larg aripile. Nu mai era cocoş, era vultur. Vultur cu aripi oţelite ce mă învăluiau şi mă ocroteau. Nimic nu mă atingea, tot ce venea spre mine ricoşa.

Odată chiar am căzut din cuib: Hăăăt, departe tocmai de 1 decembrie, pe nişte paleţi. A venit, m-a apucat cu ciocul şi m-a adus înapoi dojenindu-mă:  “-Altădată să nu te mai prind că pleci! Ce, nu ţi-e bine aici?!”    Şi l-am ascultat.

Şi câţi şi câţi oşteni vajnici nu erau atunci:

Era unu’ Gibanu de venea zilnic după mine şi unu’ Corleone, de-mi călca uneori moşia, din greşeală zicea el.

Era unu’ mic şi slab Mreană, cu voce tunătoare de ne pomăda nouă căruţele. Şi mai era un Ciobănaş, cu încă două nume după el.

La nord, era normal, Norditu, cel mic de statură dar vajnic la Sulă. Doi copii dintr-o lovitură acasă îşi facu’!

Şi îmi mai amintesc de unu’ Corbubel, ce era mic şi-acum e mare şi încă parcă de unu’ c-o falnică şi neagră mustaţă.

Dar câţi nu erau dragii mei. Însă papirusul e scump şi nu pot a vi-i scrie pe toţi acilea.

În fiecare zi vajnicii oşteni alergau neosteniţi pe uliţe, hăulind de zor, de dimineaţă până’n seară.   AHU, AHU, AHU! făcându-i în ciudă lui Fane cel cu Centură Lată.

Armata “Celor 100 şi ceva de oşteni” e condusă de el, Conducătorul Oştirii. Îşi conduce regatul dur şi cu mână de fier. Cu disciplină. E neiertător. Dar numai aşa se formează caracterele oştenilor adevăraţi. Doar cei foarte rezistenţi rămân.

Dar oştenii îl adulează.  Îi fac cântece.

Se aruncă pentru el în para trimiterilor de Sărbători şi din Vinerea Neagră. Îşi lasă sudoarea pe bancheta căruţei pentru el.

Şi el îi răsplătea regeşte după cum ştia el mai bine, ca să îi motiveze:  Le da simbrii mari. Le da Căruţa acasă. Nutreţul pentru cai e la discreţie. Prime, Mese Îmbelşugate.

E ziua Comandantului Oştirii? Atunci e mâncare şi băutură pentru toată lumea! E ziua nevestii Comandantului Oştirii? Iar mâncare şi băutură! Ziua băiatului? Normal, mâncare şi băutură… E Crăciunul? Toată lumea e invitată, el plăteşte masa şi lăutarii.

Tot el ne-a dat şi moşiile. Uliţe întregi de case sunt în subordinea noastră. Răspundem cu sudoarea noastră de ele.  Sătenii se bazează pe noi. Nimic nu rămâne în urmă. Totul se duce, totul se ridică. Am jurat că aşa vom face.

Şi mai erau cei 3 căpitani.

În fiecare a 6-a zi din săptămână, Sâmbăta, atunci când erau singuri la comandă le vedeai caracterul şi strategia de luptă:

Unul era nea Nelulel ce avea grijă să ne zică mereu:

– Nu pleacă nimeni fără produsele pentru ţinuturile Carfuriene şi Metruriene la el…

-Nea Nelulel, dar ştiţi, ăia nu primesc produse Sâmbăta!

–Nu contează, auzi? Le bagi în căruţă şi te duci până acolo şi întrebi dacă îsi vor produsele.

-Şi tu, ăla…

-Care, io?

-Da tu, Bibi…  -Luni când vii spre cetate iei şi viermii.

-Dar nea Nelulel, ştiţi viermii ăia put rău!

– Aaa deci put, atunci du-te vis a vis la Mroducton şi umple-ţi căruţa cu pene de găscă pentru imprimantă. Ai cea mai mare căruţă din cetate şi vii cu ea goală mereu.

Şi mă duceam, ce să fac… căruţa aia era sufletul meu.

Mi-a fost dată pe vremuri de unul Adin. Tocmai ce se eliberase căruţa şi el a hotărât.

-Căruţa teutonă cu număr prim B-111-REG, de azi va fi a lui Bibi.

Hehe, ce m-am mai fălit cu ea. Mergea ea greu, fără viteza a 2-a. Băgai viteza 1 şi apoi 3. Până nu şi-a băgat şurubelniţa în formă de coadă în ea Moş Martin, aşa am mers 4 luni.

Şi mai era Nea Ban, cel mai iubit de către toţi Oştenii Pământeni din Regat

-Bă, îmi bag picioru’n ele, auzi? Ia uite câtă marfă e Sâmbăta asta! Îmi bag picioru’, faceţi şi voi ce puteţi astăzi!

Şi mai era #Celalcăruinumenulpotscrie. L-am scris odată pe un perete de şopron. M-a muştruluit aşa tare, de i-au zburat fulgii şi Găinii dinăuntru.

Dar în schimb pot să scriu de Ardeia de la Ranforsări. Ea nu se supără.

Peste o vreme mai marele Conducător al “Armatei Celor peste 100 de oşteni” ne-a făcut cetate nouă, la câmpie. Mare şi frumoasă, uşor de apărat în câmp deschis, să vedem duşmanii când se apropie.

Acolo ne fu’ ceva mai bine.

Dar anii trec uşor, fără să ne dăm seama…

Norii negri încep să se adune deasupra. Din când în când pale de vânt şi limbi de foc se apleacă peste cetatea noastră.

Este Dragonul Garsuc care simte că visteria e goală şi dă târcoale.

Pentru o mână de galbeni suntem încredinţaţi lui şi trebuie să ne aliem cu el. Ca împreună să ducem lupta mai departe împotriva lui Fane cel cu Centură Lată.

Nu! Noi nu am vrut asta nicicând! Nu am vrut să împărţim laurii victoriei cu nimeni. Am vrut ca doar noi să luptăm până câştigăm. Dar cine să ne asculte.

Întâi ne-au împărţit în două. Unii în Nord, alţii în Sud. Eu direct la groapa de gunoi.

Apoi au apărut ei, colegii noştri colaboraţioniştii. Sunt ieftini. Nu au nevoie de căruţe, nici de nutreţ pentru caii lor.  Şi sunt mulţi, mai mulţi ca noi. Şi foarte bine organizaţi. Au mai trecut o dată prin asta, sunt obişnuiţi.

Moşiile au fost reorganizate. Cu tot cu sătenii pe care îi îngrijeam cu atâta grijă zi de zi. Am primit altele, cu săteni noi.

In timp ai noştri au capitulat repede. Orgolioşii nu au rezistat. Unul câte unul, cei peste 100 şi ceva de oşteni vajnici au început să se retragă cu fruntea plecată. Unii peste mări şi ţări, ca mine şi ca mulţi alţii. Alţii s-au reorientat spre alte meşteşuguri. Cei rămaşi au fost asimilaţi de colaboraţionişti.

Acum vajnicii Cei peste 100 de Oşteni aşteaptă.

Ar vrea să se avânte din nou in vâltoarea luptei. Câteodată simt cum sângele le clocoteşte în vene. Ar vrea să mai simtă din nou adrenalina pompată la maxim, când se luau la trântă cu Fane cel cu Centură Lată.

Aşteaptă un semn de la Comandant, cel care i-a dus odată pe culmile gloriei eterne. Aşteaptă sunetul de gorun, care va suna şi va strânge din nou Oastea Mare.

Dar degeaba aşteaptă ei şi stau ca lupii roşii cu urechile ciulite în vânt şi ascultă…

Sunetul de gorun nu vine… Şi ei îmbătrânesc…

 

Şi nu mai pot Hăuuuliii ca pe vremuri… AHU, AHU, AHU e doar un ecou în urechile lor.

De când “Armata celor 100 şi ceva de Oşteni” s-a destrămat, balanţa s-a reechilibrat.

Acum războiul nu se mai duce ca pe vremuri între Regatul Regentului şi Fane cel cu Centură Lată.

Amândoi sunt mari şi puternici şi şi-au dat seama că nu se pot învinge nicicând. Aşa că acum e linişte şi pace.

 

Dar Legenda “Armatei celor 100 şi ceva de Oşteni”, care au ridicat un regat începând de la o căruţă dacică papuc, va dăinui peste vremuri.

Aici se încheie  “Cronicile Regentului: Armata celor 100 şi ceva de Oşteni” din care sunt mândru că făcui parte.

Şi aşa cum v-o rostesc eu acum, aşa se va rosti şi peste veacuri de acum încolo!

Şi dacă am uitat şi supărat pe cineva să-mi fie cu iertare.

Dar nu pot încheia dragii mei fără a vă avertiza şi despre profeţie.

Când s-a născut Regatul Regentului, Trei Ursitoare Rele au aruncat un blestem asupra lui. Ele au zis aşa:

 

Ralea cu diacritice.png

 

Cu el a început Legenda şi tot cu el se va termina Legenda!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.