Cu mulţumiri lui, Lodianului Anonim…
Ştiu sigur că a venit special să-mi oprească locul de parcare lângă oraş, aşa cum l-am rugat pe Facebook.
Voia să-i vizitez oraşul şi să-mi scriu impresiile în acest articol.
Nu cred că e vreun loc în Italia ce poţi vizita şi să nu îţi placă, iar cu Lodi am dat din nou lovitura în Italia.
La început m-am minunat cât de sportivi sunt ei, Lodienii. Alergau de zor pe străzi spre mine, aşa că m-am integrat şi eu printre ei…
-Scusa! –Mi scusi! Tot auzeam de la ei. Era şi normal, că alergam în direcţii diferite. După o vreme, ne-am reîntâlnit prin oraş… Era doar un Maraton.
În centrul oraşului, în Piazza della Vittoria era o mare expoziţie a forţelor poliţieneşti… Polizia, Carabinieri, Guardia di Finanza, Vigili del Fuoco. Toţi pozam de zor maşini şi poliţişti.
Din când în când Duomo di Lodi, bate gongul şi zdrăngăne clopotele asurzitor.
În spatele pieţei, pe străduţe are loc un târg de Duminică. Furnicar ca la târg. Târg ce fix la ora 13 s-a spart şi toţi au început să-şi strângă tarabele.
La singura ofertă de mâncare caldă din tot târgul, Rotiseria Fabis&Simona e coadă mare.
Amuzant e că toate femeile stau la coadă şi vociferează acolo îngrămădindu-se să cumpere, în timp ce bărbaţii stau lângă zid cu mâinile împreunate urmărindu-le atent. Pe ei nu i-am putut poza că se uitau toţi la mine, neavând altă ocupaţie.
Mă duc spre râul Adda unde pe mijlocul lui e mică insulă, Isolotto Achilli. Insula formează pe ambele părţi mici cascade, fiind fix în mijlocul curentului apei.
Traversez pe malul celălalt pe frumosul pod Ponte Napoleone Bonaparte şi mă duc să văd insula şi de pe partea cealaltă.
Apoi mă îndrept spre o catedrală ciudată, Cattedrale Vegetale.
Pari imenşi înfipţi în pământ, cu ceva moaţe sus la capete, montaţi ca o schelă ce aşteaptă să torni betonul între pari.
Toţi stâlpii sunt aliniaţi şi ciudaţi rău. Fiecare stâlp are la mijloc un mic pomişor ce cu siguranţă va creşte.
Mă şi caţăr pe unul, să văd cât e de solid. E solid 🙂
În rest, plimbare de 11 km prin oraş, ore în şir.
