Aventura Unui Troler Prin Lyon

Misiunea era simplă, dar s-a complicat pe parcurs. Din când în când trebuie să fac un transport special. Umplu bine trolerul cu tot ce găsesc prin tir: tricouri, lenjerie de pat, chiloţi, ciorapi şi merg la o Laverie sau Launderette, depinde de ţară. Acum sunt în Franţa în Saint Priest, deci e Laverie.
Ştiu bine zona de aici, am fost acum 2 luni cu Dana în Lyon, cu tramvaiul T2.
Cât se învârt rufele alea acolo, vreo 30 minute, plus alte 30 uscatul, mă duc să iau pulsul pieţii, să văd cât mai e verdeaţa.
Pieţele franţuzeşti sunt colorate şi aglomerate ca acasă. Îmi place să aud vânzătorii strigând şi făcându-şi reclamă la marfă. Nu înţeleg o iotă şi tocmai de aia e amuzant să-mi imaginez ce se aude acolo în depărtare, de ţipa ăla cât îl ţine gura.
Majoritatea produselor roşii, ciuperci, ceapă, se vând la castron. Un castron 2 sau 3 euro.
Ceva miroase bine, un fel de lipii. Unele par pline cu ceva, dar nu ştiu cu ce… sper să fie brânză. Întreb ce conţin… nicio şansă.
Apare totuşi un vânzător şi spune un „Onion”. Huh bine… Şi „Meat”… Şi „Meat” e bine, o fi de oaie.
A fost chiar bună, un fel de merdenea cu carne.
Nu rezist şi iau şi un castron. Nu de verdeaţă, ci cu 5 cutii de Coca Cola: 2.50 euro că muream de sete după merdeneaua aia.
E abia 10:50 Duminică şi livrarea mea e Luni, exact peste 24 ore.
Şi parcă aş mai vrea să văd iar Lyon-ul.
Să mă întorc la maşină să las trolerul şi apoi iar înapoi la tramvai, însemna prea mult timp. Aşa că decid să mă complic, să merg cu tot cu rufele după mine în Lyon.
Doar are roţi trolerul, îl trag după mine.
Şi plecăm spre Lyon, eu şi trolerul cel negru plin cu rufe.
Şi de aici totul se complică. Cineva, cred că serviciile secrete franceze mă tot împiedică să ajung în Lyon.
Al naibii Tramvai T2, după doar câteva staţii opreşte şi se goleşte complet. Ceva, ceva a zis o voce în difuzoare, dar cine să o înţeleagă. Mă duc la vatman. Întreb, îmi spune că e linia in reparaţie şi să iau un autobuz de legătură.
Asta e, mă duc la autobuz. Care autobuz ca un făcut după câteva staţii se goleşte complet şi iar rămân singur cuc. Mă dă-mă naibii, francezii ăştia s-au pus pe capul meu.
Mă duc iar să întreb. Păi de aici merge din nou tramvaiul. Ahaa, păi atunci hai în tramvai din nou. E exact ce îmi doream să târâi de trolerul ăsta, în sus şi în jos prin autobuze.
În Lyon încerc să mă integrez în mulţime. Dar străzile sunt aproape pustii. Dar armata e cu noi, ca de obicei.
Singura diferenţă între străzile din Siria şi străzile marilor oraşe din Franţa, e că aici nu se trage şi clădirile sunt în picioare. Dar soldaţii sunt pe străzi, înarmaţi până în dinţi şi patrulează la intimidare cu mâinile pe puştile automate.
Turiştii ce se plimba prin jurul meu pe străzile pietonale au câte un Loius Vuitton sau o Prada în mână, eventual un rucsăcel.
Şi eu la fel… camuflajul meu e perfect şi nu ies deloc în evidenţă.
Sunt doar un tip neras, cu ochelari de soare şi şapca, târşâind după el un troler de cumpărături total atipic, negru, prin centrul Lyon-ului.
Îmi văd de plimbare şi mă duc pe malul râului Ron la răcoare, să beau o Cola caldă din troler.
Apoi iar prin centru unde mai vegetez pe bănci, cu mâna pe troler.
Patrula trece pe lângă mine şi Pierre, soldat în Legiunea Străină mă măsoară atent. Mâna îi e încleştată pe armă şi degetul îi tremură pe trăgaci.
Eu la fel, stau cu mâna dreaptă încleştată pe… butonul de la mânerul trolerului. Ar fi de ajuns să-l apas şi… Buuum, mânerul se va face mic la loc. Brrr, Pretty Scary, aşa e?
Şi totuşi nu-i e frică de mine continuă să înainteze. Hotărăsc să-l sperii şi scot din buzunarul trolerului arma mea secretă:
Un ciorap… Murdar… Găsit în troler atunci când am vrut să bag rufele curate şi uscate în el. Aşa că l-am pus separat, în buzunarul exterior al trolerului. Şi acum desfac încetişor fermoarul, scoţând puţin câte puţin ciorapul.
Pierre legionarul, pune mâna pe staţie şi anunţă, schimbându-şi brusc direcţia:
– Băieţi, ăsta joacă murdar. Are un ciorap împuţit de peste două săptămâni cu el! Trimiteţi urgent întăriri!
Hahaha, aşa îţi trebuie. Sigur asta l-a speriat şi de aia a fugit din calea mea.
Într-un moment de neatenţie al agenţilor mă refugiez pe Crucişătorul Navilys II şi plec într-o croazieră pe râul Saone, cost 14 euro.
Încerc să-mi termin misiunea secretă ce mi-a fost încredinţată, să pozez tot ce prind în faţa camerei.
Stau pe punte cu vânt în pupa şi navighez.
Sincer, nu ştiu ce e umbra asta mare, care tot apare pe deasupra mea. E prea mare să fie pescăruş. Mai degrabă e o dronă Predator sau Reaper decolata de pe portavionul american USS George W. Bush din Marea Mediterană pusă să mă urmărească.
Şi telefonul ăsta nu mai merge deloc, semn că sateliţii Mossad, Norrad şi Nasa s-au reorientat spre mine, scanându-mă intens. Ba chiar şi Marţienii şi-au îndreptat telescoapele spre Pământ, toţi având aceeaşi întrebare pe buze:
– Ce dracu târşâie ăla Hai Hui prin tot Lyon-ul, în trolerul lui cel negru?
-Chiloti, mey chiloţi!… Şi un ciorap murdar!
Îmi tot repet în minte ce să spun, în caz că voi fi capturat:
– Ştiţi, eu am aşa, un fetiş nevinovat, să-mi plimb chiloţii şi ciorapii prin marile oraşe ale lumii!
După 1 ora de stat pe navă, sunt lăsat la mal.
Încep să bântui iar ameninţător pe străzile Lyon-ului, cu trolerul cel negru târşâindu-l după mine.
Acum gata, mi s-a înfundat voi fi capturat cu siguranţă. Nici nu mă voi opune.
Două femei legionare Yvonne şi Anne, în uniforme mulate pe corp, una blondă şi una şatena cu ochi verzi, se îndreaptă mărşăluind spre mine.
Hotărăsc să mă predau fără luptă şi încropesc repede un mesaj de Adio pe telefon:
-Dragă Dana, din păcate am fost luat prizonier de două legionare şi voi fi ţinut captiv pe o insulă pustie câţiva ani!
Bine că nu am trimis mesajul… Cred că Pierre ăla, le-a spus ceva de ciorapul împuţit.
-Nuuu, nu este adevărat, restul rufelor sunt curate şi parfumate cu Lenor Perle Parfumate Unstoppables Blis cu Parfum de Iasomie, pentru o prospeţime de neoprit până la 12 săptămâni.
Clar nu le place iasomia. Şi-au continuat patrularea, trecând impasibile pe lângă mine.
Eu continui să-mi târşâi supărat înfricoşătorul troler negru, spre gară şi apoi spre maşină.
-Şi Pierre, lupta nu s-a încheiat!
-Data viitoare voi veni direct aici şi apoi la Laverie!

Si pozele capturate 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.