Clasa Căcăcioşilor

Suntem 30 de băieţi în clasă.

Din clasa 1-a până într-a 6-a, tot numai băieţi suntem. Au încercat ei să mai bage fete în clasă, dar nu au reuşit.

La vârsta asta, pe la 12 ani nu suportăm fetele. Suntem duşmani. Aşa că ori de câte ori mai băgau o fată în clasă ştiam ce să facem. Le trăgeam de codiţe, le împingeam, le mâzgăleam banca cu cerneală. O dată chiar i-am pus uneia un şoarece înecat în pupitru.

Şi părinţii le mutau îngroziti din clasă.

Suntem Crema Şcolii, aşa ni se spune. Toate relele din şcoală de la noi încep. Urlete lugubre pe sală, deschis uşa claselor în timpul orelor, intrat în WC.ul fetelor, nimic nu ne e străin. Le e imposibil să ne controleze pe toţi.

Şi mai ales pe cei din gaşca noastră: Nebunu, Bilă, Chiţoi, Fane, Gemu’. Şi eu. Mie îmi zic Chiştoc.

Am luat o dată din dulapul lui bunică-miu nişte ţigări, medicinale scria pe ele. Le-am adus la şcoală şi aproape toată clasa a tras câte un fum, asta după ce am citit atent ce conţin şi ne-am convins că pot fi chiar bune pentru sănătatea noastră. Conţineau plante banale pentru ceai. Muşeţel, tei, gălbenele, mentă.

Sunt şi comandantul clasei de trăsniţi, am eghileţi galbeni. Sunt un fel de cel mai bun între cei mai proşti. Dar tot e ceva.

De când a apărut anul ăsta la noi în clasă, el Nebunu, mai toţi ne-am raliat pe lângă el. E mai mare, l-a dat mă-sa la 8 ani şi ceva la şcoală.

Sala noastră de clasă e îngustă, cu două rânduri de bănci. Tablă, catedră şi în spate un dulap galben vechi, nefolosit. Într-un sertar ne ţinem noi blocurile de desen, să nu le mai cărăm pe drum. În dulap sunt nişte hărţi mari prăfuite şi vechi ale României, bureţi pentru tablă şi o cutie mare de cretă, din care mai ronţăim câteodată, în speranţa că ne va lovi o febră mare care o să ne trimită acasă pentru câteva zile.

Începe ora de geografie. Vine profesoara, stă un pic, deschide catalogul şi zice:

-Na’ că am luat alt catalog. Ce ghinion, trebuie să cobor să-l schimb. Staţi voi aici şi aşteptaţi-mă liniştiţi în bănci.

-Doamnăăă, mai bine ne lăsaţi să plecăm acasă, că şi aşa e ultima oră, zice Nebunu. Până coborâti, până urcaţi, trece timpul.

-Daaa, Daaa, întărim noi în cor.

-Nicidecum măi copii, nu se poate aşa ceva. Ia stai că mai bine vă încui io aici câteva minute, până mă întorc, că vă ştiu eu, o să fugiţi juma’ de clasă.

-Sper că nu vrea cineva la baie, zice ea încuind uşa pe dinafară, fără să mai aştepte răspunsul nostru.

Acu’ ce să facem, stăm şi ne fugărim urlând prin clasă, aşteptând-o pe profesoară.

Deodată după doar câteva minute de fugăreală, Nebunu strigă:

-Băăă, îmi vine să mă caaac!

-Stai mă dracu’ că e uşa încuiată, vine acu’ tovarăşa.

-Mă, n-auzi bine? eu mă cac chiar acum, zice el ţinându-se de burtă. M-a tăiat acum rău de tot la burtă.

-Da’ ce mâncaşi mă dimineaţa? râdem noi.

-2 căni mari de lapte, mă. Cu gem.

– Păi şi ce mă, te caci de la lapte, ce eşti bebeluş? iar râdem noi de el.

-Şi vreo câţiva pumni de corcoduşe din cimitir, că am luat-o pe acolo.

-Şi apoi am băut şi un pic de apă rece din Izvorul Broaştelor, că mi se sterpeziseră dinţii rău.

Auuchhh. Asta nu e de bine.

Un fior de groază trecu prin mulţi dintre noi.

Instinctiv ne-am dus spre uşă. Ştiam aproape toţi puterea malefică din zarzărele alea ce creşteau direct din morminte. Şi o păţisem destui şi ne învăţaserăm minte.

Niciodată dimineaţa după lapte. Băgam în buzunar câţiva pumni şi mâncam în pauze.

Şi chiar şi fără lapte, nu trebuiau combinate cu apa cea foarte rece din Izvorul Broaştei.

Se spune că izvorul unde trăieşte broasca e numai bun de băut. Goneşti broasca, care se duce la fundul apei şi apoi poţi bea.

Dar nu după corcoduşe.

Dacă se întâmpla totuşi să mănânci corcoduşe în combinaţia asta, rezistai până după prima oră, maxim, dacă nu chiar înainte de ea, cei mai slabi.

Şi apoi împroşcai Wc.ul turcesc de mamă mamă, cu dureri de burtă, ca de facere.

Şi iar ţipa femeia de serviciu după ce curăţa după noi: – Da’ ce vă dă maică de mâncaţi acasă? Boască, borhot pentru porci?

Situaţia era chiar gravă. Nebunu rezistase până la ultima oră. Şi băuse şi apă din Izvorul Broaştei. Eram în aceeaşi cameră cu o bombă biologică ce ar fi trebuit să explodeze acum 3-4 ore.

Ne repezim la uşă bătând cu picioarele şi urlând cât ne ţinea gura. –Tovarăşaaa, se cacă Nebunu pe el! Lăsaţi-ne să ieşim!

Nimic, nu vine nimeni să deschidă uşa.

Nebunu era când roşu, când verde.

–Bă Nebune îi zic eu, sari mă pe geam că ai mai sărit doar. Eşti cel mai înalt, poţi să o faci. Şi te duci la wc-ul din curte, în spate. Şi stai afară până se sună, îţi luăm noi ghiozdanul.

Când aude Nebunu soluţia salvatoare, imediat e călare pe geam. Un picior pe bancă şi un picior pe geam. Deodată urlă…- Băăăă, nu mai pooot!

Renunţă la ideea de a sări pe geam şi se aruncă după ultima banca lângă dulap, lăsându-se pe vine.

Toţi am fugit spre catedră. Ţipam şi vociferam, să nu-l auzim pe ăla cum scoate zgomotele alea de căcare.

Ni-l şi imaginam plin de rahat în pantaloni.

Se ridică Nebunu: -Gata mă, am scăpat, nu m-am căcat pe mine.

-Du-te mă dracu’ recunoaşte, nu vezi ce pute aici, murim dracu cu toţi.

– Na’ mă boule, uite ce curat sunt pe chiloţi! Şi se întoarse un pic cu spatele în timp ce-şi ridică pantalonii.

Rahatul nicăieri. – Da’ unde-i mă rahatu’ ?

-Uite colea în dulap… Şi trage de sertarul de jos.

Făcuse acolo o diaree imensă ce se întinsese pleaşcă în tot sertarul şi deasupra doua bucăţi mici de hârtie dintr-un bloc de desen, cu care se ştersese la cur.

Apucase să scoată blocurile vechi de desen şi se căcase prostu’ direct pe lemnul din sertar.

-Bă Nebunuleeee, chiar că eşti nebun de-a binelea, cum scăpăm de rahatul ăsta de aici, că pute rău.

-Uite aşa. Şi împinge sertarul, îl încuie cu cheia şi cheia o ascunde în dulap în cutia cu cretă.

-Se usucă mă, n-ai grijă, ne linişteşte Nebunu.

S-o usca nu zic nu, dar până atunci?

Se aude cheia în broască şi ne repezim în bănci. În pragul uşii, profesoara de desen e lovită în plin de mirosul îngrozitor de rahat. Geamurile larg deschise şi cu uşa deschisă, au făcut tiraj şi i-au împins tot mirosul drept în nas.

Se opreşte şocată. Dă să intre, mai stă un pic şi intră:

-Ce e duhoarea asta aici, nespălaţilor?

Noi nimic, ne facem de lucru în bănci, cu nasul sub haină.

– N-auziţi mă, ce e mirosul ăsta, s-a răhăţit careva pe el? Ia zi tu, arătând spre mine, ridică-te şi spune ce s-a întâmplat.

-Nimic doamnă. E doar o beşină, cred.

– A cui, cine a fost?

-Ăăă, Grasu doamnă, numai cu fasole îl hrăneşte mă-sa acasă, o scald eu. -Şi toată ziua trage numai beşini, ştiu eu! –Daa, daa, mai întăresc câţiva spusele mele.

Grasu, deşi e mare, e inofensiv. Şi e ţinta şuturilor noastre în cur şi pumni în mână, acolo mai spre umăr, unde e mai gras în grăsime. Stă şi încasează mereu, că nu prea simte durerea de gras ce e. Şi ne ştie şi de frică.

-Ia zi Ştefanescule, e adevărat că tu te-ai beşit? îl întreabă profesoara de desen pe Grasu.

-Da tovarăşa, să vă zică el, răspund eu înaintea lui Grasu, întorcându-mă spre el şi ameninţându-l printre dinţi. -Zi mă aşa, că te ia dracu după ore!

Nebunu s-a prins repede ce e de făcut. S-a lăsat mai sub bancă şi s-a întors spre el, arătându-i semnul universal al bătăii, un pumn într-o palmă. -Te sparg Grasule, zi că te-ai beşit!

-Ăăăă, da tovarăşa, recunosc, eu m-am beşit.

-Păi bine mă’ Ştefanescule, aici în clasă, nu am întrebat înainte să plec, dacă are cineva nevoie la baie?

-Ce să fac la baie doamnă? întrebă Grasu candid…

-Să te beşi porcule, aia să faci!

– La baie? se miră el – Tovarăşa profesoară, eu la baie fac doar caca, aruncându-i o privire nimicitoare lui Nebunu.

-Şi beşina oricum nu se vede, că e aer, aşa că de beşit mă băs în clasă sau pe culoar, zise el senin urmărind pe tavan un muscoi negru ce tocmai intrase pe geam.

-Nu se vede dar miroase, nesimţitule, trebuia să te abţii şi să te duci la baie… o ţine pe-a ei profesoara, ţinându-se de nas.

-Nu-i adevărat, doamnă, că tataie se bese peste tot si’n casă şi la masă şi la alimentară. -Şi mereu ne spune cum a scăpat el de pe front, când îi dădeau nemţii cu gaze în tranşee.

-Beşindu-se, că altfel dacă te ţii, mori, zise Grasu pe nerăsuflate, de frica bătăii noastre.

-Phuuiii, fir-aţi ai naibii de nesimţiţi, plecaţi acasă împieliţaţi căcăcioşi ce sunteţi, zise profesoara în timp ce rupe deja uşa clasei, fugind cu tot cu catalog.

Ia te uită! Nebunu reuşise. Eram liberi cu 30 minute mai devreme.

-Uraaa! -Mergem la leagăneee! s-a strigat în clasă.

A doua zi la şcoală din nou.

Colegii erau pe culoar, vorbeau, se jucau, unii stăteau pe vine cu ghiozdanu’ între picioare.

-Ce faceţi băieţi? -Păi ştii, rahatul.

-Ce raha… Aoleo, rahatul Nebunului. Uitasem de el.

Înăuntru’ mirosul era pestilenţial, mult mai rău ca ieri.

Ne ducem să verificăm şi tragem de sertar

-N-ai zis mă Nebune că se usucă?

-N-are aer, de aia! zice el cunoscător.

Ne aşezăm în bănci până intră profesorul de matematică, care stă pe sală şi vorbeşte cu altă profesoară.

Începem să mirosim fiecare ce putem, să mai atenuăm mirosul: O gumă de şters chinezească o rupem rapid în bucăţi mici şi o împărţim prin clasă. Coperţi de caiet ce miros tare a plastic, unu’ chiar îşi miroase pacheţelul cu mâncare.

Intră profesorul, se aşează. Se ridică:

-Băi Cizmelor, asta era vorba lui preferată, Ce e duhoarea asta la voi în clasă, măă?

Începem iar cu povestea beşinilor Grasului.

-Aha, Grasu zici. Aşa e mă, Grasule?

Şi se apropie de el valvârtej şi-l apucă de perciuni, scuturându-l.

– Auzisem eu ceva de la profesoara voastră de geografie, dar văd că o ţii aşa într-una. Şi se tot agita pe lângă Grasu, ţipând de zor şi perciunindu-l.

Mare greşeală zicem noi în gând. Noi deja ştiam. Stai cât mai la nivelul solului, nu vântura prea mult înălţimile şi inspiră câte puţin.

Deodată rămâne împietrit şi-l scapă pe Grasu din prinsoare, care cade-n cur de durere.

Duce mâna la gură şi dă să vomite. Drept pe Grasu. Reuşeşte să înghită înapoi şi fuge şi ăsta rupând uşa.

-Eeee! -Uraaaa! Tot felul de chiote ne ies pe gură.

Căcatul Nebunului reuşise din nou.

Vreme de 2 săptămâni cam aşa se desfăşurau orele. Profesorii intrau târziu la oră. Ora ţinea ceva mai puţin. Nici vorbă de lucrări de control sau compuneri. Nimeni nu mai avea chef de nimic.

Mirosul intrase peste tot: în perdele, în podelele de lemn şi în faţa de masă de pe catedră.

Atunci când ne întrebau ce e cu mirosul, mai schimbam răspunsul. Ba că e fosa Coanei Victoriţa de la 3 case de noi şi mirosul vine pe sub clădire. Ba că e boasca de la cazanul de ţuică al lui Pantilie, ba că iar a mâncat Grasu fasole.

Şi zilnic ne duceam toţi şi deschideam sertarul şi ne uitam la el, la Căcatul nostru protector. Îl veneram ca pe un zeu.

Dar totuşi de la o vreme parcă nu prea mai pute.

Noi cei 6 mari derbedei ne uităm supăraţi în sertar.

-Bă ce facem, că s-a uscat şi nu mai pute, nu vedeţi? zice Bilă, cel cu capul rotund.

-Bă, zic eu, hai să-l udăm. -Ba chiar să ne pişăm pe el.

Ăla io, ăla io, nu se băga nimeni. Punem ochii pe Chioru.

Chioru are ochelari pe care şi-i tot rupe sau sparge încontinuu. Mă rog, el sau noi, când ne fugărim prin curte. Şi acu’ e la a 3-a pereche. Tac-su i-a rupt mânerele şi i-a legat ochelarii cu elastic pe după ureche. Când şi-i dă jos îi rămân urme pe nas şi ochi, zici că e scafandru. Încă nu ştim dacă să-i zicem Elastic de acum încolo sau tot Chioru.

-Chiorule fă-te încoace. –Ăăă, ce e?

-Pişă-te colea în sertar! –Du-te mă dracu că nu mă piş aicea.

-Chiorule, îţi rupem şi ochelarii ăştia dacă nu te pişi.

-Nuuu, că mă omoară tata! A zis că-mi face alţii noi în vacanţa de vară, dacă rămân măcar cu ăştia cu elastic întregi.

-Prostule, te bate tac-tu şi apoi te batem şi noi. Pişă-te dracu aici.

-Mi-e frică că mă prinde profesoara, se smiorcăie Chioru.

-Stai liniştit că stăm noi de şase şi facem şi un lapte gros chiar în uşă… până sărim până se sparge grămada, ai timp.

Mare greşeală făcurăm. Lichidul cald a udat lemnul de brad de pe marginile sertarului. Care lemn a început să emane, aşa, o esenţă înţepătoare, ca de cetină. Mirosea chiar bine.

Două zile ne-a bântuit mirosul ăla plăcut de pipi şi brad.

Intr-o zi Chiţoi, cel cu faţa ca de şoarece, apucă o pensulă veche din dulap, în timp ce eram la verificarea zilnică a rahatului.

-Bă băieţi, voi ştiţi că dacă zgărmeni rahatul, pute?

-Ia uite colea.

Şi se apucă cu pensula aia cu acuarela deja întărită pe peri, să zgurme rahatul.

Phuii, ce duhori, ce miasmă. Duhul rahatului revenise, fusese ascuns acolo tot timpul.

Vreo câteva zile am fost iar în culmea fericirii.

Clasa Căcăcioşilor revenise iar.

După vacanţa de vară nu am mai revenit în acea clasă. Doar am mai băgat capul să vedem dulapul.

Dispăruse, totul era văruit şi vopsit şi mirosea a curat.

Clasa noastră a fost dizolvată şi împărţită între celelalte clase.

Şi mi-am pierdut şi eghileţii galbeni de comandant.

Nu am avut nicio şansă să fiu reales, după ce majoritatea a aflat ca am fost şeful Clasei Căcăcioşilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.