Eu mă fac aviator…

Întrucât Clasa Căcăcioşilor s-a bucurat de un succes răsunător şi evident… mirositor, unii cititori m-au rugat de curând să scriu şi o continuare a acelei povestiri de aici

A ieşit… ce veţi citi în continuare… în două părţi, întâmplări haioase cu cei din gaşca mea de atunci.

***

Astăzi mă văd cu băieţii în Cişmigiu să ne hotărâm viitorul. Nu mai putem sta prea mult în cumpănă, treapta unu bate la uşă şi noi tot aerieni ca păpădiile perene suntem…

În copilărie de câte ori mă întreba bunică-mea sau vreun profesor ce vreau să mă fac când oi fi mare, o dădeam mereu cotită… ba că hâr, ba că mâr… dar realitatea e că habar n-aveam. Şi acum sunt la fel, dar totuşi trebuie să iau o decizie cât mai curând.

Şi nici Gemu, nici Bilă sau Chiţoi, habar nu au de capul lor.

-Închiriem mă nişte bărci? propune Bilă,

-Luăm mă, da’ doar una că iar ne fugărim pe apă ca bezmeticii…

Am mai păţit-o… de câte ori luăm mai multe bărci ne udăm ca raţele în Cişmigiul ăsta…

Ne fugărim şi ne răsturnăm din barcă, de pare că stăm mai mult în apă, decât în barcă… şi apoi ieşim pe mal uzi până la brâu şi ne băgăm în tufişuri să ne stoarcem hainele şi adidaşii.

-Bă băieţi ce facem că e groasă, trebuie să ne hotărâm la ce liceu mergem, deschid eu vorba lopătând vârtos.

-Să mergem colea la Lazăr, propune Chiţoi legănând barca şi făcând valuri, doar doar ne-om răsturna… – E şi lângă parc, o să fie mişto rău!

– Mă tu îţi baţi joc de noi, cine dracu’ intră la Lazăr, îţi dai seama câtă mate-fizică trebuie să ai în capu’ ăla al tău de şoarece dinţos? ne burzuluim noi la el… Hait!… am scăpat… cât p-aci să ne răsturnăm de oftica lui Chiţoi că i-am adus aminte de dinţii lui ascuţiţi ca de şoarece.

-Atunci haideţi la Mihai Viteazu că are pizzăriile alea bune la poartă, zice Bilă…

-Prea multă română, i-o retez eu supărat… şi plus de asta eu chiar trebuie să intru undeva, nu mă joc, că altfel mama mă trimite la muncă deja mi-a găsit un post de piccolo la Dorobanţi în spate la Romană.

-Bă da’ voi ştiţi de Nebunu unde se duce? deschide gura şi Gemu (poreclă rămasă de când la o tabără îl prinseserăm ascuns sub pat cum îşi mânca ceva extraprovizii date de mă-sa la pachet, că era un mâncăcios fără pereche. Băga cârnatul în borcanu’ de gem că nu avea linguriţă şi odată cu magiunul muşca şi-o gură de cârnat)

-Nu ştim mă, că ăla s-a dat la fund de la o vreme.

-Nebunu ştie ce vrea… vrea să se facă aviator! -Se face aviator mă, asta se face…

-Wooow, se aude din gurile noastre căscate de uimire…-Da de unde dracu’ ştii tu mă asta, că nouă nu ne zise nimic?

-Păi e secretos bă, că îi e frică să nu vină mai mulţi acolo şi să fie concurenţa mare pe loc… Dar mie mi-a zis, că am prins discuţia dintre mama şi mă-sa despre viitorul lui Nebunu. Să vezi ce ifose îşi dădea bunăciunea aia de maică-sa când se lăuda cu fie-su… o ştiţi mă pe mă-sa, aşa e?

-Normaaaal că o ştiiim, aia de are o ţâţă cât capul meu, spuse Bilă visător… urmat de murmurele noastre de admiraţie… şi ce cap mare are Bilă, d-ăla de bulgar… O văzuserăm cu toţii la şedinţe cum umbla cu ţâţele pe afară, cu rochii fără sutien şi sfârcurile mari şi maronii întrezărindu-se prin ţesătura ce stătea să pleznească pe rotunjimile ei. Nebunu ne dădea mereu scatoalce după ceafă când ne vedea cum salivam cu ochii beliţi la ea şi măciucile ţapene în pantaloni, în timp ce noi îl întrebam dacă îşi mai aminteşte ceva din perioada când era sugar şi avea acces la mamelele alea uriaşe… Ce vreţi, nesimţirea pe noi… cât capra de mare!

-Aşa că Nebunu a fost obligat să-mi spună, continuă Gemu…

Cădem toţi pe gânduri… Nebunu ăsta ştie ce vrea şi mereu ne-a uimit cu gândurile lui mature, dar nici nu e de mirare, că doar e mai mare ca noi cu 1 an şi câteva luni… Cică atunci când o să crească mare se va căsători cu Adriana, o fată pe care ne-o tot arată în poze şi care e acum în clasa a 4-a… Ce l-am mai luat la glume şi miştouri atunci…

-Bă moşu’ dracu ce să faci mă cu fetiţa aia, tu nu vezi că se joacă şi îşi piaptănă păpuşile, ia uite ce codiţe de copilă are! îl muştruluim noi…

-Râdeţi voi dar femeia se trece mai repede ca bărbatul şi de aia trebuie să o iei mai mică cu câţiva ani… 5 ani cât e între noi e numai bine, întăreşte el sfătos… -Plus că ne ştim de mici şi căsătoria e deja aranjată de către părinţii noştri. Trebuie doar să creştem şi eu să-mi fac o carieră în timpul ăsta…

– O ce mă? O carieră? De diamante sau de piatră? hohotim noi la sfaturile lui de viaţă.

“-Nebunu ştie ce vrea… vrea să se facă aviator!” Sunt vorbe care mi-au rămas în cap ceva vreme… Huh… dar eu urăsc înălţimile îmi tot spuneam descurajându-mă singur, dar n-are nimic rămân la sol la birou, o scoteam eu la capăt din dilema gândurilor.

Într-o pauză de-o ţigară în wc le zic brusc la băieţii din gaşcă de faţă cu Nebunu:

-Bă, eu m-am hotărât… mă fac şi eu aviator ca Nebunu şi îi ard una pe spinare… Nebunu holbează ochii mari… -Ce credeai mă Nebune, că nu aflăm şi noi?

Nebunu de emoţie şi stânjeneală, dar mai mult de lovitura mea scapă ţigara în pişatul de pe jos…

-Du-te bă dracu uite ce ai făcut, de abia mi-o aprinsesem… se jeluie el către noi.

– Ia de colea de la mine… şi Bilă îi dădu să tragă un fum din ţigara lui… Ia bă şi trage nu te codi, când om fi colo în unitate şi rămânem fără ţigări la instrucţie în tranşee, ce crezi că facem mă? Facem toţi 5 poştă o ţigare, rânjind cu subînteles la Chiţoi şi la Gemu.

Nebunu se înroşi tot şi îngăimă:

-Da’ ce mă aveţi de gând să veniţi toţi la Craiova să daţi la Liceul Militar?

Ne pufni pe toţi râsul şi ne înecarăm cu fum tuşindu-ne plămânii afară şi dând flegme pe jos:

-Ce Craiova mă te-ai ţăcănit, ce Craiova?

-Păi acolo e liceul la care mă înscriu pentru treapta l-a, la Tudor Vladimirescu…

Pe asta n-o ştiam şi am rămas cam descumpăniţi… norocul nostru că s-a sunat de intrare şi am fugit în clasă…

*

Peste vreo două zile vine ziua lui Grasu… Care Grasu se respectă şi aduce în clasă mâncare şi băutură să îmbeţi o şcoală, că deh are părinţi cu bani… Nu ajungi gras mâncând raţia de pe cartelă, asta e clar.

Bem toţi ca porcii, dar mai ales eu. Păi adică ce nu pot da eu pe gât câteva gâturi zdravene de coniac? Habar n-aveam ce e ăla, nu băusem niciodată nimic dar acum încercăm toţi gustul cel nou…

Şi mai ales eu gust serios. La un moment dat între două felii de salam de vară, caşcaval, un fursec şi un gât de coniac, un isteţ îmi spune:

-Băi Chiştoc, vezi că ţi-a pus unu cantaridă în sticlă, ia uite că se vede un plastic înăuntru.

Într-adevăr în sticlă plutea un ambalaj de plastic… nenorociţii de colegi parteneri în fărădelegi ştiau şi de aia mă lăsaseră singur cu sticla…

-Cine mă, cine a fost? întreb eu cam nesigur în voce dar pus zdravăn pe bătaie… Toţi tac mâlc, chiar şi prietenii mei buni. Mama lor, las’ că le arăt eu după ore, gândesc eu!

Ora a început, profa intră în clasă dar eu nu reuşesc să-mi adun gândurile… Ochii mi se împăienjenesc şi nu înţeleg nicio iotă… Prea mult nu mai rezist aşa că mă scol în picioare în mijlocul orei:

-Doamna profesoară, cred că mi-e rău… şi fug spre uşa în care mă proptesc bine de tot cu un umăr, mai să o smulg din balamale…

Grasu, cică din grijă pentru mine că era băutura lui la mijloc, se scoală şi el şi îi spune profei: -Merg şi eu cu el nu vedeţi cât îi e de rău?!

Aiurea, beat beat, dar ştiam de ce mă târâie Grasu spre baie… simţeam că e doar curios să vadă dacă musca spaniolă cantaridă îşi face cumva efectul…

-Grasule mi-e rău tare, mă înţeapă stomacul şi-mi vine să vomit, îngăim eu otrăvit de musca cea verde şi de coniacul cel maroniu.

-Pai vomită mă în wc, râde Grasu şi el destul de ameţit de coniacul băut, dar din altă sticlă,

-Nu pot mă, nu auzi că nu pot să vomit!

-Ba, eu ştiu un truc de la karate zise Grasu care într-adevar făcea karate la care mai mergeam şi eu câteodată cu el… – Un pumn în stomac te rezolvă, conchide Grasu’ scurt şi nici una nici două ia o poziţie de kata acolo în wc se înclină un pic către mine în salutul Oss şi zbiară din toţi rărunchii:

– Ichi, ni, san… şi cu pumnii strânşi pe lângă el din poziţia Yoi se mişcă rapid spre mine în Gedan Barai şi-mi execută rapid un Oi Tsuki primul pumn, urmat de Gyaku Tsuki al doilea pumn în plexul meu solar… –Aiiii, rage el încheind seria loviturilor date cu sete.

Loviturile au fost devastatoare pentru mine împingându-mă spre perete şi apoi căzând ca o cârpă chircită pe mozaicul murdar al wc-ului încercând cu disperare să respir, luptându-mă pentru viaţa mea în timp ce Grasu stătea impasibil şi aştepta… Aştepta să mor poate, că eu horcăiam de zor şi ăla nimic.

Răsuflarea îmi revine şi odată cu ea şi senzaţia de vomă. Mă scol şi-mi borăsc maţele strivite de Grasu, sprijinindu-mă cu un picior ridicat pe wc şi capul pe picior. Ameţit şi nesigur pe mişcări îmi alunecă piciorul în vasul wc-ului în care nu apucasem încă să trag apa şi capul rămas fără sprijin mi se infige în perete cu zgomot… Pooc!

E perfect, deja mă simt mai bine, îmi zic uitându-mă în oglindă la faţa mea transfigurată de beţie, durere de la cucuiul imens şi mahmureală, toate adunate la un loc.

Cămaşa îmi e udă de apa aruncată de Grasu pe mine să-mi revin în simţiri când mă tăvăleam boxat fiind în pişatul de pe jos. Ud e şi piciorul meu drept până la genunchi, pe care am tras apa să mă spăl de borâtură, acum puţind mai rău ca wc-ul însuşi…

Restul orelor mi le-am petrecut prăvălit pe băncile din spatele clasei de nici profesorii nu ştiau că sunt acolo, dormind dus şi parcă visând că Nebunu a fost cel ce avusese creaţa idee de a-mi pune cantaridă în coniac, drept răzbunare că îi zisesem că mă gândeam la mă-sa şi la ţâţele ei, atunci când făceam pe zugravul faianţar prin baie… Sau poate nu visasem, cine poate ştii!

***

Am pus ochii pe nişte adidaşi mişto vis a vis de Bnr pe Lipscani. Maro cu alb, piele cu pânză, visul oricărui puştan…

Mama se îndură să mi-i cumpere, că o dată-n viaţă se duce fi-su la Craiova să dea la Liceul Militar să se facă aviator. Şi bunică-mea la rugăminţile mele mi-a cumpărat pantofi noi, negri şi ciocaţi cum erau la modă.

Eu şi colegii mei de fărădelegi ne-am apucat serios să ne facem dosarul de admitere la Liceul Militar, către care căzurăm toţi de acord că e şansa noastră de a rămâne împreună şi de a ne împlini pe plan profesional… Normal că habar n-aveam ce e ăla plan profesional, dar Nebunu când a văzut că ni s-a pus pata pe liceul lui, ne împuia capul cu slogane.

Şi în Cer şi pe Pământ! am hotărât Ad-hoc să fie deviza noastră. A celor 5 din cei 6, că Fane ne părăsise la începutul clasei a 8-a mutat în altă şcoală lângă noua lui locuinţă.

Directoarea şcolii ne-a semnat cu greu actele, nefiind prea convinsă că e bine ce face… şi mai apoi umblă şi pe la alte profesoare să mai aranjeze notele noastre la purtare ca să ne încadrăm în normele militare, asta la rugăminţile mamelor noastre acompaniate de pachete de Kent şi de cafea luate de pe Covaci de la bişniţari. Nu mai văzusem 10 la purtare din clasa a 3-a cred, dar acum ca prin miracol primirăm 10, chiar şi retroactiv… Gata eram pregătiţi să ne luăm la trântă cu ceilalţi candidaţi, cu văzduhul şi cu duşmanul în caz de război.

Va urma

aeroplant-aircraft-airplane-76971

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.