Tu ce mai faci la volanul tirului?

Da colegu’, cu tine vorbesc! Ce faci de obicei la volanul tirului în afară de condus?
În afară de Facebook, Messenger, WhatsApp sau vorbit la telefon?

Eu pe lângă astea de mai sus mai mănânc, trag de frigider şi scot ceva să-mi fac un sandwich sau mănânc vreun iaurt. Mai cotrobăi după o banană sau portocală pe sub pat, îmi schimb hainele dacă îmi e cald sau frig, începând de la pantaloni până la tricou, mă întind după nesscafe să-mi fac o cafea… evident toate astea în mers.
Acu’ să nu-mi ziceţi că voi nu faceţi aşa ceva, că nu va crede nici dracu’!

Cei mai evoluaţi au dus arta condusului la un nivel mult superior nouă. Spre exemplu cineva mi-a zis că-şi găteşte în mers. Avea o oală electrică de prin Germania şi în mers şi-o umplea cu apă, îşi curăţa apoi omul o ceapă, un morcov şi o bucată de carne şi o lăsa la fiert la foc molcom. La oprire şoferul avea parte de o supă caldă.

Alţii… şi ăştia sunt cu nemiluita, se uită la filme… Îşi pun laptopul pe bord şi cât bagă 9 ore de condus prin pustietăţile din Franţa, au văzut vreo 2-3 filme, cu un ochi la drum si unu’ in laptop…

Ăștia cu live-urile pe tir parcă s-au mai rărit de la o vreme, de când cu microbuzul ăla, dar încă mai există…

Şi yoghini sunt destui pe şosele, eu aşa le spun ălora de-şi expun mărarul şi laba piciorului stâng, pe geamul lateral sau pe bord în timpul mersului. Frate nu ştiu cum reuşesc, că eu am încercat şi în afara unor băşini scăpate din cauze naturale, respectiv a unui genunchi stâng dus la gură, mai mult nu am reuşit. Simţeam că mi se dislocă femurul din şold, zău aşa.
Parcă îmi amintesc că erau pe vremuri câinii ăia de dădeau din cap în spatele lunetei la Dacie, ăia maronii.
Aşa şi cu cracul ăla al vostru de stă lipit de geamul lateral cu laba pe bord.
Bă băieţi, mie tot nu-mi vine să cred că un şofer profesionist şi-ar pune pe bord piciorul… adică aşa ne-a învăţat la şcoala de C+E sau am lipsit eu la lecţia aia? Oare ai mai fi luat carnetul daca îi arătai figura asta de Bruce Lee poliţistului?
Sau te pomeneşti că aici se aplică vorba aia: “Bă, dacă am maşină automată, câştig o mână şi-un picior” .
„-Ce fac cu piciorul? Mi-l pun pe bord frate, ce dracu’ să fac cu el, ca doar nu o să-l las ca prostu’ atârnând sub scaun… așa, să vadă tot poporul că am câştigat un picior şi nu am ce apăsa cu el…”
Pai… io zic să iţi iei o chiţăitoare, ceva, din aia pentru căţei şi din când în când mai apasă pe ea în loc de ambreiaj… Chiţ, Chiţ… dacă chiar simţi că trebuie să faci ceva cu piciorul ăla în plus!
Sau şi mai bine, de ce nu ți-l pui pe după gât? Eventual să îl aşezi şi pe cel drept pe bord şi cu mâinile ridicate spre tavanul tirului să strigi în gura mare: “Look, look, no hands, no legs… no brain!”.
Dar totuşi eu rămân la impresia că ăla e un picior fake, de plastic, aşa cum se vând în funny shop-uri şi apoi şi-l expun în geam, că se dea ei yoghinii, şmecheri cu flexibilitatea lor.

Deci voi cu ce vă mai umpleţi timpii de conducere în afară de condus?

adult-automobile-blur-825890

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.