Modest… ca ciuperca de după ploaie!

Să vă zic o fază…
Mie îmi place când am chef să mai citesc şi ce scriu alţi bloggeri, fie ei bloggeri mari sau mici. Ăştia marii sunt puţini şi ăştia mici sunt mulţi, normal. Sper că nu vă aşteptaţi să vă spun în ce categorie m-am regăsit eu, că sincer modestia nu e chiar punctul meu forte 😀
În fine… din ăştia marii mi-am ales doi, pe blogul cărora mai scormon din când în când după nuvele şi alte scrieri, pentru desţelenirea creierului şi creşterea IQ-ului creator…
Băăăi… şi văd la unu’ dintre ei într-o povestire, o frază ce mi-a rămas întipărită pe retină şi neuron, de zici că mi-a tatuat-o cu fierul încins.
Zicea aşa…” Bla, bla, bla, …precum scriitorii ăştia apăruţi ca ciupercile după ploaie
Băbăeț… nu vreţi să ştiţi cum m-am simţit atunci! Știi sentimentul ăla când arată cineva cu degetul spre tine și tu te simți cu musca pe caciulă? Mno bine, cam așa m-am simțit și io… dar ce muscă pe căciulă frate, că dacă era muscă dădeam dracului din mână şi zbura…
Simţeam că am ditamai pleurotusul pe cap, ce-mi creştea fix din creştetul champignonului capului.

Fraza aia părea că e pusă acolo special pentru mine, ca un afront menit să-mi insulte uimitorul geniu literar… Păi pe mine şi-a găsit să mă heitărească „marele blogger scriitor L” și să mă facă ciupercă? Eu care scriu fiecare articol cu Pulitzerul pe masă şi Zmeura de Aur în buzunar, că da normal, ar fi de ajuns să trimit o scriere de-a mea undeva, cuiva… poate la New York Times… sau poate la Editura Pătrățel şi Miaunel și gata… umbra lu’ Hemingway la Holyhead scrie pe mine!
Dar nu, eu nu fac din astea că aşa sunt eu, modest… ăăă da, retractez ce am zis mai sus, sunt modest, chiar excesiv de modest!
Tocmai de asta am hotărât să nu îl mai lecturez în veci pe respectivul L, că știu că nu se poate asemui cu mine şi talentul meu beletristic nativ…

Și ca o dovadă a modestiei mele creatoare, doresc să vă informez, dar fără să mă laud 😏, că Fantoma mea de Sâmbătă a facut vreo 3670 de vizualizări în 2 zile…
WTFuck, dacă nici asta nu e modestie, atunci nu ştiu ce ciuperca mă-sii e!!!

amanita-fly-agaric-fungus-33695.jpg

10 comentarii

  1. 🙂 Blogger ca blogger, dar când spune un scriitor una ca asta, și pe deasupra ditamai editorul cu editură la activ!! Si eu am promis să nu mai citesc niciodată nimic scris de el, ceea ce recomand și altora.
    Egoism, pur egoism!

      • Ar fi culmea sa fie vorba de același individ. Nu ii dau încă numele, fiindcă vreau sa vin cu argumente și încă nu sunt pregătită.

      • Maciuci… mie mi se rupe si pot spune cine e. E nenea Bla Bla Bla in puii mei si cu asta basta! Ce atatea L-uri si ocolisuri. Eu am vrut sa-mi scriu doar oful meu dar daca suntem doi, pentru mine deja devine cauza si articole pe viitor daca e cazul. Sa stea in banca lui, sa nu uite ca nu toti stim sa scriem ca el, dar in schimb sunt unii cu coaie si il pot hate-rii. Si daca a facut ceva unei doamne e un porc. Eu m-am simtit atacat ca asa sunt eu mai sensibil la chestii legate de scrierile mele, in rest nu imi era adresat acel paragraf. Dar m-a uimit naturaletea acelei subtile jigniri, spuse de un mare scriitor, care acum aflu ca are si editura. Phaaaii de capul alora de merg acolo cu vreo poveste idioata si tampitzica si ce priviri superioare trebuie sa indure.

      • Nu, nu, nu e vorba de aceeași persoană. Păcat că sunt mai mulți…

      • Nu e el… ca e mai mulți ca el!
        Ok, fie cum zici tu… Si de aceea numele respectivului a fost schimbat mai sus in celalalt comment, ca sa rămână aici pentru posteritate, doar un nume anonim… ce ii va face pe cei ce umilesc scriitorașii din jur sa se sperie si sa se simta cu musca pe caciula… exact ca si mine. Articolul meu va deveni unul de referință in analele bloggeritului… e despre lupta celor mici ce vor sa devina mari, in ciuda celor mari ce-i scuipa pe cei mici in cap.
        Bag si-un Amin ca merge de minune! 😀

      • Care au uitat ca au fost si ei mici cândva, sau poate încă sunt, dar se prefac bine, fiindcă au susținători. Mare nu înseamnă și valoare. Valoarea o dă calitatea, nu susținătorii, prietenii.

  2. Apăi ce ți-e și cu modestia asta… Ne e dragă s-o vedem la alții, atunci când sunt înzestrați cu ea. Deci când o au în mod natural, subliniez asta. Eu cel puțin îi percep de parcă ar avea niște aripi diafane, mai străvezii decât ale fluturilor și îmi sunt dragi oamenii ăștia, instantaneu.
    Cu totul altfel stă treaba când ești tu „pricopsit” cu ea. Ce aripi? Ghiulele de picior.
    Când cineva îți spune că te apreciază, ori mai rău, că te admiră, te uiți lung și mereu în gardă („oare nu-și bate joc?”) pentru că tu pe tine nu te vezi DECÂT ÎN MOD CRITIC.
    Dacă mi-ai citit atâtea comentarii elogioase (măcar unele le-ai văzut sigur, pentru că îți erau destinate), nu vrei să știi cât mă ciufulesc în schimb, pe mine. „Nu e bine și i-ai dat drumul… Acum uite, e deja citită, nu-i mai poți face corecturi!” Pentru că mereu poate fi mai bine altfel. Mereu se pot descoperi greșeli. În idee, în formulare, ori chiar și în scrierea ortografică. Absolut mereu!
    Bun! Și atunci să nu mai scriu? Mi-am ales numele de Condei ca o formă de autoironie, pentru că un condeier asta și înseamnă la figurat, un „scriitoraș”.
    Cu toate astea, eu nu m-aș fi simțit atins de remarca aceea. Și nu trebuie să te simți nici dumneata.
    În fond, este foarte mult adevăr în fraza aceea. S-au înmulțit. Hai să zic și mai bine: Ne-am înmulțit! Dar e vreo problemă cu asta? Eu sunt de părere că nu. Unii scriu fără ca să fi citit suficient mai înainte. Se simte. E doar răul lor. Nu au un bagaj suficient de cuvinte și ca atare, exprimarea lor lasă de dorit. Dar este bine că încearcă! Este bine că fac acest exercițiu. Eu am mai spus-o și am să repet oriunde și ori de câte ori voi avea ocazia: scrisul face bine sănătății. Nervilor, ca să fiu mai precis. Iar cui nu-i place, să nu citească, să treacă mai departe la alții.
    Dumneata ai niște subiecte în care noi doi nu putem avea puncte comune. Dar ești Hai-Hui și pe deasupra oleacă și de druid, ce pot să-ți fac? Trec peste, așa cum ziceam. Însă când vrei să scrii, o faci bine și cu talent. Așa că… Dă musca aceea la o parte de pe căciulă, ok? Mai sunt și alte capete unde să se așeze.
    Unora le poate sta frumos, drept pe nas și nici să n-o vadă… 🙂
    Acel „L”… Fie-i iertat, dacă scrie bine. Numai asta contează.

    • Aoleo Condeiule, mare noroc ca ai mai indulcit-o acolo unde ai spus ca unii scriu fara sa aiba un bagaj suficient de cuvinte si exprimarea lor lasa de dorit…
      Ca iar mi se aseaza muscoiul pe pleurotusul capului si nu e de bine… ca eu ma cunosc suficient incat sa-mi dau seama ca sunt incapabil sa fac o metafora ca lumea. Si de altfel si un vers mai acatarii. Tocmai de aceea poeziile sunt pentru mine fix niste linii si puncte in codul morse, care imi e total necunoscut. Pur si simplu nu imi plac poeziile…
      Acum despre scrierile mele ce sunt destul de atipice… ma mandresc cu faptul ca pot scorni si scrie despre absolut orice subiect, daca mi-a suscitat cumva interesul. Mai bine ma faceam gazetar, ca hate-ăriști sunt destui acum…
      Cat despre scrisul care face bine sanatatii si nervilor, sunt total de acord. Face bine sanatatii mentale pentru unele minti mai dezechilibrate in asezarea unor valori, cam ca a mea.
      Aaa, da… si-mi mai face bine si la orgoliu, normal 🙄
      A dracu ciuperca asta a modestiei… nu se lasa si tot revine 😂

  3. Ha-ha-ha. Orgoliul dumitale este ca un cucui crescut pe modestie. Lasă că știu eu… Iar metaforele când îți scapă, mai vrei să le și patentezi 🙂 🙂 🙂 , pe ideea că altele n-o să mai pupăm. Dar asta nu înseamnă că totuși îți plac? Doar că te iei în șagă mereu…
    Sper că cei mai mulți știu și de glumă.

Lasă un răspuns la Mihai Hai Hui Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.