Cea Mai Importantă Meserie Din Lume

Când m-am apucat de meseria asta, acum 2 ani, mi s-a transmis ceva:

Meseria mea e cea mai importantă din lume!

Aşa mi s-a spus!

Nu încercaţi să mă contraziceţi, faceţi doar un exerciţiu de imaginaţie. Absolut tot ce e în jurul vostru, biroul la care staţi, scaunul, telefonul, pixul, materialele din care e construită casa voastră, inclusiv chiloţii şi hainele de pe voi au fost transportate cu tirul. Hai să nu fiu cârcotaş, să zicem 80 la sută, că mai vin şi cu containerele pe mare, sau cu trenurile. Dar apoi cine mişcă acele containere, sau transportă ce e în ele? Tirul, normal.

Poţi trăi fără telefon? Da.

Fără pix? Da.

Fără chiloţi? Normal că da, ba chiar ar fi cool, deşi neigienic.

Chiar şi fără casă poţi trăi.

Dar poţi trăi fără tir? Vă spun eu că nu.

Apocalipsa fără tiruri, e mai groaznică decât una plină de zombi.

Imaginaţi-vă o lume fără tiruri, în care ar trebui să vă luaţi personal produsele din fiecare ţară în care sunt fabricate: Samsungul S8-ul din Coreea, canapeaua din Suedia şi tricoul din China.

Dacă nu am fi noi, transportatorii, să polenizăm ca albinele toate fabricile şi magazinele lumii, nu s-ar mai produce nimic şi nimic nu ar mai ajunge în magazine.

Asta e un scenariu demn de filme de groază, nu?

O lume în care trebuie să te descurci cu ce ai prin curte şi prin casă, ca la începuturile civilizaţiei.

Un doctor îşi poate face meseria fără materialele transportate de mine? Nicidecum. Aşa că sunt mai important ca el.

Un profesor poate preda fără cărţi, a căror hârtie e făcută din lemn transportat de tiruri? Nu cred… Sunt mai important şi ca el.

Suntem plătiţi la nivel de Minstru al României, cash? Suntem, deci suntem mai importanţi ca miniştrii.     

De fapt vorba cuiva, trebuie doar să merg pe strada într-o zonă industrială plină de firme şi să-mi arunc carnetul de conducere pe jos. Sigur se va găsi vreun angajator să se aplece după el şi să mă angajeze.

Criza de şoferi de tir este imensă şi de aceea angajatorii fac tot posibilul să îşi ţină cei mai buni angajaţi.

Acum să nu credeţi că m-am ţăcănit de când stau în tirul ăsta. Toate inşiruirile de mai sus au fost doar sfaturi şi idei creţe ale unor colegi prea plini de ei.

Normal că nu cred că sunt mai important ca un doctor sau profesor cu atâţia ani de facultate în spate.  

Aici e vorba doar de skill-uri. Şi să conduci un tir nu e chiar aşa mare filozofie, după ce am fost şofer curier 5 ani şi am condus mereu contra timp.

Şi mai e vorba de cât de mult îţi place să faci ceea ce faci.

Trebuie să munceşti în aşa fel încât să-ţi fie ţie bine şi nu şefilor, alt sfat gratuit primit.

Eu sunt pe dos. Chiar muncesc pentru şefi. Dacă ei sunt fericiţi atunci voi fi şi eu fericit.

Şi şefii mei sunt foşti tirişti care ştiu cu ce se mănâncă meseria asta şi nu ezită de Crăciun şi de Paşte, când rămân fără şoferii estici ce pleacă în vacanţe, să pună chiar ei mâna pe volan şi să plece în cursă.

Un fost curier, va rămâne curier toată viaţa, aşa că atunci când iau o marfă scopul meu e clar şi bine definit:

-Livrează cât mai repede marfa aceea şi aşa îţi vei putea lua pauza mai repede. Şi dau în ea cu pedala până la fund, la noi nefiind vorba de economie de combustibil ca la firmele româneşti cârcotaşe ce îţi dau salariul în funcţie de consum.

Sunt plătit să le duc marfa de colo colo şi să mă plimb prin oraşele şi sătucurile Europei gratuit, eu aşa văd lucrurile.

E un bonus important al meseriei mele, de care nu beneficiază mai nimeni din branşa mea. Cred că sunt singurul care face asta, la o scară aşa de mare.

Foarte puţini tirişti mai ies din când în când din cabina tirului şi atunci doar pentru cumpărături.   

Dar doar pentru cumpărături sufleteşti, leacuri vizuale şi relaxare spirituală nu iese nimeni.

O consideră o risipă totală de energie, aşa că ceilalţi colegi preferă să rămână în parcări.

Eu am mereu sentimentul ăsta, al unei NeverEnding Holiday plătite. În nici doi ani am vizitat sute şi sute de oraşe, mai mari sau mai mici, bucurându-mă întotdeauna de ce am găsit acolo. Asta fără să mă chinui ca până acum să economisesc bani lună de lună, pentru a putea ieşi de două ori din ţară în vacanţe. Acum vizitez şi sunt şi plătit pentru asta.

Atâta timp cât îmi fac treaba, puţin îi interesează pe şefi ce fac eu în timpul liber şi unde parchez în pauzele de 24 ore sau 45 ore, sau între o livrare şi o ridicare.

Uneori renunţ la confortul unei parcări cu toaletă la uşa tirului de pe autostradă, doar pentru ca să intru în oraş şi să parchez în zona industrială, asta dacă ceva mi-a atras atenţia în oraşul respectiv.

De acolo pot pleca oricând la plimbare, pe când dintr-o parcare de pe autostradă, uneori e imposibil.

Uneori le mai fac şi economie, în Anglia parcările de tiruri sunt extreme de scumpe, cam 35 lire pe zi. Prefer să trec pe acolo în drumul spre o parcare în oraş, să opresc în cele 2 ore gratuite şi să fac un duş.

Care duşuri, doar să nu vrei nu faci. Toate parcările cu benzinarii de pe autostrăzi din Europa au duşuri, unele cu bani altele fără. Personal nu plătesc, că ştiu care sunt cele gratis. Plus că mai sunt duşuri şi la firmele de încărcare şi descărcare.

Maşini de spălat Self Service se găsesc şi ele, trebuie doar să le înveţi unde sunt şi să-ţi faci drum spre ele.

Frigider şi curent avem în cabină, la fel ca şi aragaz de campanie. E o mini rulotă de 40 tone pe roţi, 18 metri lungime, lăţime 2,5 metri şi înălţime 4 metri, cu două paturi confortabile şi multe spaţii de depozitare.

Cunosc un coleg care acum 3 luni când m-am întâlnit cu el să schimbăm un trailer, mi-a spus că e în cabina tirului de 18 luni şi nici că se gândea să plece acasă prea curând. Se gândea pe la vreo 2 ani să-şi mai ia o vacanţă, aşa de bine se simţea în cabină.

Deci v-am convins sau nu, că meseria de tirist e cea mai importantă din lume?

Nici nu-mi propusesem asta!

Doar am profitat de ocazie şi am încercat să vă explic ce înseamnă să fii tirist. 

 

Mai jos va puteti abona la postarile mele viitoare, daca detineti o adresa de e-mail.

8 comentarii

  1. Frumos ce zici tu acolo da sa stai atât timp într-o conservă de cabina e prea mult, mult prea mult… Si eu fac cu placere meseria asta dar mai mult de 1 luna și ceva mărunțiș nu rezist și sincer nici nu vreau sa rezist mai mult… Drumuri bune sa ai fără evenimente și spor la bani și la scris!!!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ați procedat ca un ,,știrist” de presă cu articolul ăsta…și nu ca un tirist. Titlul era de-a dreptul incitant: Cea mai importantă meserie din lume. Măi să fie! Știam care este considerată cea mai veche dintre meserii…o să aflu acum că e una și aceeași?. Iar apoi am descoperit că este bineînțeles cea pe care o prestați. Caz cu totul și cu totul fericit, motiv pentru care vă felicit. Din păcate sunt mulți care au la nas castronul cu pilaf și visează la cel cu sarmale. Sau invers. Poți să ai greață de sarmale și să duci dorul unui pilaf, sau al unei roșii gustoase, de acasă, Când eram în țară și eram copleșit la un moment dat de termenele lucrărilor, vă spun cu toată sinceritatea, i-am invidiat pe niște muncitori de la salubritate. Erau un grup de trei persoane care dădeau alene din niște măturoaie, vorbeau tare între ei și râdeau. Uite oameni fericiți! Mi-am zis. Dumnezeu ne ascultă gândurile, sunt foarte sigur de asta pentru că mai apoi am plecat și…oarecum, pot zice că am ajuns ca ei. Adică să muncesc simplu și fără bătaie de cap. Am scăpat de stresul și răspunderea de dinainte, dar muncesc fizic. Cu satisfacție, aș putea spune. Este sub calificarea mea, însă singurul deranj ar fi că nu sunt așa de bine retribuit. În rest…sunt mulțumit, pentru că încă nu m-am săturat de munca fizică. Totul este să ai o gândire pozitivă asupra lucrurilor. Felul cum le priviți dvs., că ați fi un excursionist în rulotă, vă face un om mulțumit de viață. Aveți și simțurile potrivite ca să vă puteți bucura, aveți și darul de a le împărtăși cu ceilalți, așa că meritați.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.